2009-12-17

Revolutia '89

Pana nu le uit, iata cateva impresii de la Revolutia din 1989, Romania.

Eram in clasa a saptea. In acea vara s-a organizat de 23 august o manifestare uriasa ca de obicei, cu cantece patriotice si preamarirea "conducatorului iubit". Colegii mei nu au facut scoala cateva saptamani de la sfarsitul trimestrului pentru a se pregati pentru acea manifestare. Eu am scapat, am fost doar la manifestarea propriu-zisa.

Ascultam pe ascuns "Europa Libera" la un radio Bucium, cu teama ca securitatea ar putea sa ne aresteze cu toata familia. Nu mai stiu de unde aflasem de post, parintii nu ascultau, doar tolerau cu usoara teama.

Pe la colturi si la scoala mai spuneam bancuri "cu Ceausescu", dar tot cu oarecare teama. Parca totusi am resimtit o usoara delasare in felul de a se teme al celor apropiati. Cred ca lumea simtea ca sistemul represiv nu mai are forta de altadata.

La "Europa Libera" ascultam singurele critici facute conducerii. Mai era si o pastila comica a lui Mircea Crisan care imi placea mult. Se termina cu "sa auzim de bine".

Am aflat de la "Europa Libera" despre revolta din Timisoara. La televizor s-a vorbit putin, ca despre un grup de "huligani" care fac scandal. "Europa Libera" parea insa mai credibila.

Ma uitam la televizor cand "revolutionarii" au spus prima data "dictatorul". Am fost oarecum entuziasmat, le-am spus parintilor. Am urmarit cu interes defasurarea la televizor, nici eu nici familia nu am iesit la manifestari.

Retrospectiv, este posibil sa fi existat un plan de rasturnare a regimului, poate si o regie a evenimentului. Imi amintesc ca au existat multe informatii contradictorii, au murit oameni. Ce mi se pare clar este ca oamenii doreau scaparea de acea situatie politica si economica care nu parea sa duca nicaieri. Si pentru ca raul sa poata avea nume, toata ura a fost canalizata impotriva Ceausestilor.

Procesul sotilor Ceausescu a fost facut doar ca sa fie executati, este clar. Poate ca luptele ar fi continuat mai mult daca moartea lor nu ar fi fost confirmata. Cred ca majoritatea oamenilor chiar au dorit sincer sa fie executati.
Procesul a lasat o cicatrice urata pe personalitatea poporului roman, tocmai prin faptul ca a ramas la jumatatea dintre "ei au facut-o" si "am dorit-o si eu". De aceea probabil lumea se fereste sa isi asume sau sa condamne legalitatea procesului, cea ce-l face sa ramana o fapta rusinoasa din trecut, pe care te temi ca va fi descoperita. Poate ca ar merita totusi asumata public ne-legalitatea procesului, chiar daca probabil a fost raul cel mai mic.

Revolutia nu prea s-a auzit la mine in cartier in afara de la televizor. Un lucru ciudat s-a intamplat cand se mai linistise situatia. Am gasit geamul spart de un glonte, nu era nimeni acasa cand s-a intamplat. Locuiam la casa, iar geamul era sub nivelul gardului. Singura explicatie plauzibila ar fi ca glontele a venit cumva oblic de sus.

Pentru cei putin mai tineri poate parea de ne-conceput cum se traia inainte de "Revolutie". Unii sunt tentati chiar sa regrete acea "stabilitate". Eu zic totusi ca sistemul era aproape de prabusire oricum, iar oamenii au simtit asta si au dorit altceva, printre care si libertate economica si politica.

Libertatea vine insa si cu o mare responsabilitate, societatea nu mai este creata (doar) dupa dorinta unui grup restrans, depinde de implicarea fiecaruia in schimbarea lucrurilor care nu ne convin.
Poate ca in '89 a fost sau nu o revolutie populara spontana, dar nu asta este esential. Ce este important este ca schimbarea care a inceput atunci sa continue spre ceva mai bun decat am reusit pana acum.

Sa auzim de bine !

Niciun comentariu:

Facebook