2010-03-13

Comportarea banilor - datorie


Jocul cu ... jetoanele de sticla

In articolul precedent am imaginat un sistem economic simplificat, care foloseste jetoane in loc de bani. Jetoanele se creaza prin imprumut de la un emitent (banca). Posesia jetoanelor reprezinta dreptul de a consuma acum produsele societatii in schimbul produselor muncii tale viitoare. Returnarea jetoanelor reprezinta dovada prestarii serviciilor promise catre societate. Este un fel de joc social.


Sa vedem cum evolueaza procesul:

1. Initial jetoanele echivaleaza exact cu unitatile-ora-munca promise. Fiecare persoana ofera produse echivalente valoric cu acea valoare contra jetoane pentru ca stie ca cei datori vor fi motivati sa munceasca pentru a le recupera si returna la banca.

2. La scurt timp de la initializarea "jocului", suficienti de multi participanti primesc dreptul de a consuma mai mult decat produc. Apare o cerere mai mare decat cererea medie (de echilibru). Pe de o parte produsele se scumpesc, pe de alta parte productia creste si
se consuma mai multa energie. In aceasta etapa imprumutatii pierd rapit din valoarea initiala (ore munca) a jetoanelor pe care nu le folosesc (inflatie).

3. Productia tinde sa ajunga din urma cererea,
produsele se ieftinesc spre valoarea de echilibru. Pe masura ce volumul jetoanelor creste, participantii consuma tot mai mult peste valoarea de echilibru a nevoilor (in contul productiei lor viitoare). La un moment dat apare o constrangere in energie, resurse naturale sau umane care re-incepe cresterea preturilor

4. Participantii muncesc sa recupereze jetoanele imprumutate. Intrucat produsele sunt mai scumpe, pentru moment au nevoie sa munceasca mai putin decat initial pentru recuperarea jetoanelor promise. Asta face ca productia per ansamblu sa scada, sistemul ajungand la un oarecare echilibru.

5. Pe masura ce datoria in sistem creste (numarul jetoanelor), cererea de produse este mare, dar cei imprumutati nu au o foarte mare motivatie sa produca mai mult, isi pot recupera jetoanele cu munca mai putina decat estimau (inca).

6. Apare teama ca cei care au imprumutat jetoanele, nu vor efectua munca promisa la emiterea lor. Unii participanti chiar se dovedesc a nu fi in stare sa produca produsele promise (faliment). Apare teama ca jetoanele emise sa nu poata fi acoperite in produse. Unele nevoi au fost satisfacute in excess (produse de folosinta indelungata), scade cererea pentru ele, apar falimente si scade cantitatea de produse.

7. Datoria ajungand la maximul suportabil de productie, bancile blocheaza emiterea (imprumutarea) de jetoane. Imprumutatii continua sa recupereze jetoanele datorate in piata, dar ele devin din ce in ce mai putine (criza de lichiditate).

8. Pana acum nu am vorbit de dobanda, dar trebuie sa o luam in seama acum. Dobanda reprezinta filosofic un mod in care societatea ii recompeseaza pe cei care asigura buna functionare a sistemului si pe cei care amana dreptul lor de consum pentru viitor.

Problema cu dobanda este insa ca cei imprumutati trebuie sa recupereze din sistem mai multe jetoane decat li s-au emis in total. O dobanda de doar 7% face ca in 10 ani sa trebuiasca returnati aproximativ dublul numarului de jetoane imprumutate. Pe trendul descendent al emiterii de jetoane nu vor mai fi suficiente jetoane pentru toti participantii. Pretul (munca/produse) al jetoanelor creste (deflatie). Aici sistemul de poate bloca daca bancile nu emit ... jetoane suplimentare fara a fi purtatoare de datorie (infuzie de lichiditate).

9. In functie de valoarea infuziei, apare inflatie sau continua deflatia. Cei care au primiti jetoane nepurtatoare de datorie vor beneficia de produsele societatii fara a da ceva in schimb pe viitor.

10. Numarul celor care produc contra jetoane scade pe masura ce datoria in sistem scade. Daca toate jetoanele ar fi returnate, banca ar ramane cu un morman de bucati de plastic si ce a reusit sa cumpere intre timp. Cat exista inca cerere de jetoane, valoarea lor scade treptat, odata cu scaderea datoriei, intrucat bancile nu pot recupera toate jetoanele emise in exces.


Aceste sunt niste idei despre cum ar putea evolua un astfel de joc financiar. Poate m-am inspirat putin si din realitate ;)
Sunt curios ce scenarii alternative veti gasi, in functie si de ordinea in care se ating diferite praguri critice.



"The more I say, the more I know" . Republicarea articolelor este permisa cu citarea autorului

11 comentarii:

ciprian.olaru spunea...

eu sunt curios ce se intampla cu jocul asta social atunci cand variaza numarul de jucatori (unii se plictisesc si pleaca, altii devin interesati si intra in joc);

in plus, pentru fiecare jucator se poate intampla sa se modifice nivelul de pregatire (pe masura ce joaca invata sa joace mai bine sau poate oboseste si nu mai e capabil sa joace la fel de eficient) pe de o parte si setul de dorinte / nevoi pe de alta parte (poate nu mai vrea sa construiasca hoteluri pe bucata lui de monopoly, ci vrea sa construiasca malluri si sa cumpere iahturi).

ar mai fi apoi si problema resursei limitate care devine indisponibila: nu e posibil sa fie inlocuita cu o resursa alternativa (care va avea niste costuri de implementare pe termen scurt, dar pe teren lung se va ajunge la echilibru) si in acelasi timp sa existe jucatori care or sa renunte la nevoia de aceasta resursa?

Mihvoi spunea...

In general numarul participantilor va creste permanent pana la atingerea maximului "energetic".
Problema este ca prin etapele 4 si 5 jocul devine usor piramidal, adica este foarte avantajos sa te imprumuti intrucat pe de o parte daca astepti preturile cresc, pe de alta parte salariile au o curba ascendenta si devine mai usor sa platesti. Asta pana apare criza bineinteles.


Eu am incercat sa simplific modelul luand in considerare in principalcomponenta "energetica" a sistemului - cantitatea de datorie in sistem.

La fel ca in termodinamica, temperatura mai mare creste volumul ... bulei, pana cand apare o scadere naturala de energie sau ... bula crapa. Pe segmente mici se pot intampla miscari opuse variatiei de energie din sistem (castig pe timp de criza), dar per ansamblu sistemul tine seama de energia medie.

Comportarea modelului nu depinde foarte mult de eventuale resurse energetice alternative. Acestea pot doar amana deznodamantul, jocul este in esenta expansiv si isi va atinge limita pana la urma. O limita este si productivitatea muncii, pentu fiecare nou imprumutat cineva trebui sa produca mai mult decat producea inainte.

AristotelCostel spunea...

"sistemul de poate bloca daca bancile nu emit ... jetoane suplimentare"

:) cu legea falimentului, niste baieti abandoneaza, iar sistemul isi vede de treaba cu cei mai rezistenti.

Bancile se vor invata minte, dupa ce isi vor vedea suratele decimate... pe capete, si vor acorda jetoane doar celor care au capacitatea de a le returna inapoi.

Asta ar presupune reununtarea la schemele Ponzi (imobiliare... de exemplu) si, implicit, creditarea sectoarelor viabile din economia... reala.

Mihvoi spunea...

Problema este ca jocul nu este corect, nu pierde cine nu poate produce la nivelul promisiunii, ci cel care se nimereste sa intre in joc la final - ca la jocurile financiare piramidale. Halal selectie naturala.

ionut spunea...

@Mihvoi

Ba e foarte corect, piata e anticipativa, normal ca cel care intra in joc la final pierde ... asta-i bula si efectul "easy money"!

Mihvoi spunea...

@Ionut: Cand se joaca astfel de jocuri nu pierde neaparat cel care risca mai mult, ci cel care risca ultimul.

Poate falimenta de exemplu o firma care sta pe fundamente foarte corecte ca eficienta, dar care are nevoie sa se imprumute ca sa faca fata unor preturi de dumping finantate cu "easy money". Nu doar cei ineficienti falimenteaza in astfel de bule. O astfel de selectie este ca si cum ai trage cu mitraliera in multime sperand ca cei mai puternici vor supravietui.

Corneliu spunea...

Mihai, am aflat aseara intr-o conversatie cu un absolvent de ASE (sau ISE cum i se zice mai nou). Ce m-a surprins este ca in facultatile cu profil economic din Romania cel putin (si sunt sigur ca si in alte tari mai dezvoltate) se explica foarte clar efectul si psihologia "bulelor" in istoria omenirii, dandu-se exemple ca bula bulbilor de lalele. Partea proasta este ca putini au urechi de auzit, inghit informatia nemestecata, o vomita la examen, sau cand au nevoie, dar nu o mesteca.
La nivelul rechinilor mari din economie sunt sigur ca au angajat absolventi care au mestecat bine de tot informatia, numai ca lacomia si intentia fatisa de a frige alt fraier duce la ciclicitatea aceasta a economiei. Suna a teoria conspiratiei, dar este o mana de oameni la nivel mondial care beneficiaza enorm de pe urma acestei situatii si au parghii indeajuns de puternice pentru a reteza orice modalitate de schimbare/legiferare a mecanismelor.

Mihvoi spunea...

@Corneliu : se stie ca majoritatea fenomenelor naturale sunt ciclice, si se pot reprezenta ca suma de sinusoide. La fel si economia, variaza ciclic cel putin cu anotimpurile fiscale. Problema este cat de mari sunt amplitudinile oscilatiilor, pentru ca o amplitudine mare in "sus" (bula) aduce dupa ea o amplitudine mare in jos (criza).

Intr-o economie pura de cerere si oferta, painea ar costa de zece ori mai mult cand o iei din ultimul magazin deschis in cartier inainte de revelion. Totusi, cumva sistemul social incearca sa atenueze aceste oscilatii prea mari prin reglementari.

Fratele meu a condus la un moment dat o masina fara amortizoare pe spate. Era ca in filmele cu raperi, la fiecare groapa consecutiva sarea mai sus (si cobora mai jos apoi). Pana a ajuns sa dea cu caroseria de osie. Ce vreau sa spun este ca si economia are nevoie de un amortizor care sa consume surplusul de energie din sistem. Asta se poate realiza cred prin politici economice ale statului (nu pot sa spun momentan care are fi cele mai potrivite). Nu vrem ca masina/economia sa fie complet rigida, dar nici sa oscileze necontrolat.

Important este cum faci regulile in sistem. Daca lasi lucrurile total prea ne-reglementat sau prost reglementat, este natural sa apara bule. Cum am aratat in acest mic model, sistemul de creditare actual chiar garanteaza aparitia bulelor si crizelor de dupa.

Mihvoi spunea...

Am intalnit o viziune asemanatoare la:
http://en.wikipedia.org/wiki/Chartalism

"Within the framework of Chartalism, some criticize the details of these assumptions. For example, (Febrero 2009) argues that modern money draws its value from its ability to cancel (private) bank debt, particularly as legal tender, rather than to pay government taxes"

Muad_Dib spunea...

Bună ziua,

Exemplu dat de dumneavoastră aici are la bază teoria marxistă a valorii-muncă. Conform acesteia, o oră de muncă poate fi folosită ca etalon de măsură a valorii, iar acest lucru stă la baza sistemului imaginat de dumneavoastră.

Această teorie este falsă. Pentru a explica această afirmaţie, mă voi baza pe teoria subiectivistă a valorii elaborată de exponenţii Şcolii Austriece Carl Menger şi Eugen von Bohm-Bawerk: valoarea este un lucru subiectiv, unic, care nu poate fi măsurată şi nici observată din exterior. Pentru cineva, o melodie cântată de Mozart are o valoare foarte mare, acesta fiind dispus să renunţe la o anumită sumă de bani pentru aceasta. Pentru altcineva, Mozart nu înseamnă doi bani şi nu ar fi dispus să ofere nimic pentru a-l asculta.

Legat de ora-muncă, aceasta este o eroare şi mai mare decât teoria valorii muncă. Un exemplu simplu: eu muncesc o oră în domeniul IT, dezvoltând un program necesar pentru buna operare a unui utilaj industrial. Lucrez într-un birou elegant, cu aer condiţionat, cu muzică plăcută, companie şi mai plăcută. Cel care mânuieşte utilajul munceşte o oră în condiţii de risc ridicat, temperatură ridicată şi cu un şef care îl aleargă ca pe hoţii de cai. Ce părere ai, sunt echivalente cele două ore de muncă?

De asemenea, un măturător pe stradă munceşte o oră în condiţii vitrege, de ploaie sau de viscol, iar un medic chirurg munceşte o oră în condiţii de stres puternic, având viaţa unui om în mâini. Ce zici, pot fi comparate cele două ore de muncă?

Este evident că nu.

Mihai Voicu spunea...

@Muad_Dib : Mulțumesc pentru interes. De acord cu faptul că orele de muncă nu sunt nici pe departe egale ca valoare de piață.

Exemplul meu (chiar simplificat) nu se bazează pe asta. În momentul în care un om face un împrumut, el ponderează banii împrumutați cu orele muncă pe care le va face el pentru a returna împrumutul. De obicei va evalua intuitiv cât va trebui să muncească pentru acei bani, la salariul actual.

Astfel, simbolic, el se angajează că va presta acele ore către societate (mai puține și calificate sau mai multe și necalificate). Faptul că după momentul împrumutului ora de muncă nu va mai valora exact atât (ex: creștere salariul) este luat în calcul la asumarea costului dobânzii.

Facebook