Ai suficient Oxigen in camera ?

Ai suficient Oxigen in camera ?

Despre "menirea" oxigenului nu este nevoie sa vorbesc, este strict necesar vietii. Problema pe care mi-o pun este daca o camera inchisa relativ ermetic are suficient oxigen pentru ca doi oameni sa respire o noapte, fara a suferi efectele lipsei de oxigen.

Geamurile tip "termopan" se inchid mult mai ermetic decat cele clasice, pentru a nu permite frigului si prafului sa intre. Ca un efect secundar, ventilatia "automata" in apartament este mai mica decat in cazul geamurilor clasice care aveau spatii prin care putea intra aer. Cel mai obisnuit efect este acumularea umezelii in casa (daca nu se face aerisire manual), dar trebuie sa ne gandim si la scaderea concentratiei de oxigen din camera. Oxigenul consumat nu mai este inlocuit la fel de repede de aer bogat in oxigen din afara casei.

Sa calculam

Continutul normal de oxigen in aer este de aproximativ 21% (ca volum), probabil un pic mai putin in orasele aglomerate si fara multa vegetatie, sa zicem 20%. Dioxidul de carbon (CO2) ocupa un volum mult mai mic decat oxigenul pe care il contine, avand un volum de sub 0.04% in mod normal. Majoritatea (78%) este ocupat de azot, care nu intervine in respiratie.

Un om in repaos consuma in medie 15-25ml O2/kg/minut. Sa luam valoarea minima (15) pentru perioada de somn. Un adult de 80kg va consuma deci 15 * 80 = 1200 ml/min, deci 1.2litri Oxigen pe minut. In 8 ore de somn sunt 8*60 = 480 minute. Volumul de oxigen consumat va fi de 1.2 * 480 = 576 litri oxigen.

Volumul unei camere de lungime 4m, latime 3m si inaltime 2.5m are 4 * 3 * 2.5 = 30 metri cubi. Volumul de oxigen intr-o camera care are 20% oxigen este de 30 * 20% = 30 * 20 /100 = 6 metri cubi. Un metru cub are 1000 litri, deci pornim cu 6000 litri de oxigen in camera. Nu am luat in consideratie volumul ocupat de diferite obiecte voluminoase din camera, precum sifoniere, cutii, patul si chiar persoanele.

Doi adulti de 80kg vor consum in 8 ore : 576 * 2 = 1152 litri de oxigen. Poate nu au chiar 80 kilograme, sa zicem ca consuma doar 1000 litri din cei 6000 litri de oxigen aflati initial in camera, deci consuma 1/6 din oxigen. Nu pare mult, totusi ...

Dupa 8 ore de somn a doi adulti in camera relativ etansa mai ramane 5/6 din oxigenul initial. Daca initial erau 6000 litri, mai raman 5000 litri, deci 5 metri cubi. Raportat la camera de 30 metri cubi, acum procentul de oxigen (volum) este de 5/30 = 16.6%.

Verdict

Procentul recomandat de oxigen este de minim 19.5%. Sub aceasta concentratie apar primele semne de lipsa oxigen (cresterea pulsului si frecventei respiratiei, probleme in coordonare).
La o concentratie de sub 17% Oxigen, apar semne accentuate ale lipsei de oxigen, precum erori de judecata. La 16% se simt clar efectele lipsei de oxigen (simti ca nu ai aer). Inca nu este amenintata viata, procentul poate sa mai scada putin. Intre 12%-16% respiratia si coordonarea fizica devin dificile. Intre 10 si 12% apare o oboseala pregnanta, stari emotionale anormale, lesin. Intre 6-12% apar simtome de greata si voma, imposibilitatea de a te mai misca. Sub 6% oxigen, apar convulsi apoi oprirea respiratiei si moartea.

O camera medie, relativ ermetic inchisa, contine foarte la limita suficient oxigen pentru ca 2 adulti sa doarma 8 ore. Foarte probabil nivelul de oxigen ar ajunge sub limita minima normala de 19.5%. Nu exista un risc major de sufocare, dar calitatea somnului poate fi serios afectata.

Calculele au fost facute in situatia unei camere goale, o camera in care exista sifornier, dulapuri are mult mai putin volum de aer disponibil. Dimensiunea camerei, numarul de persoane si cantitatea de oxigen consumata poate varia in sus sau in jos fata de aceste calcule.

O alta sursa ia un nivel de referinta mai mic al nivelului de oxigen consumat in stare de somn (300mL/minut), si porneste de la 21% oxigen, ajungand la scaderea oxigenului la 17.5% dupa 1.3 zile de "somn" a doua persoane "medii" intr-o camera de 31 metri patrati. Se pare ca nu am gresit foarte tare la calcule. Trebuie notat si ca in stare de veghe sau somn agitat consumul de oxigen creste semnificativ.

Cifrele sunt destul de aproximative, consumul de oxigen depinde mult de la persoana la persoana. Cert este ca intr-o camera obisnuita, care ar fi etansa, nivelul oxigenului scade destul de repede sub minimul normal de 19.5%.

Este bine sa asiguram un procent de oxigen cat mai bun in camera, in special in timpul somnului cand lipsa de aer nu este evidenta decat poate intr-un somn prost si o durere de cap a doua zi.


Ce este de facut ?

Aerisirea


Camera de dormit ca si cea de locuit trebuie aerisita periodic (de 1-2 ori/zi) prin deschiderea geamurilor. Cel mai eficient este deschiderea a doua geamuri opuse. Evitati sa stati in curent totusi. A lasa un geam "pe batare" in timpul zilei poate fi o idee buna daca nu este la indemana posibililor hoti. Protejati geamul cu plasa, atat impotriva tantarilor cat si impotriva prafului (plasa se electrizeaza si opreste o parte din praf).

Mai nou exista un "feature" la termopan, o pozitie in care geamul este aproape inchis, dar lasa o fanta de cativa milimetri prin care poate circula aerul. Daca sistemul de inchidere suporta, trebuie doar adaugata o piesa, dar nu se poate aplica la orice model. Geamul lasat in concediu "pe fanta" asigura un aer proaspat la intoarcere fara risc suplimentar de hoti.

Lasati usa dormitorului intredeschisa.

Pentru a beneficia in timpul somnului si de aerul din celelalte camere, este recomandabil sa nu inchideti complet usa de la dormitor. O mica fanta poate face ca aerul sa circule intre dormitor si restul cemerelor. O astfel de deschidere verticala creaza un mic curent de reimprospatare a aerului, aerul incalzit de respiratie iese pe sus din camera, pe jos intrand aer din afara camerei. Usa complet deschisa poate crea un curent prea mare pentru cei sensibili (aerul intrat este mai rece de obicei).

Lasati o fanta de minim 3cm sub usile de interior.

Am inteles ca exista si o directiva europeana in acest sens, usile de interior nu trebuie sa se inchida ermetic. O astfel de fanta de 3cm sub usa poate sa echilibreze situatia in cazul in care dormiti cu usa complet inchisa. Aerul nu circula foarte bine pe o fanta orizonta, aerul incalzit nu coboara sa iasa pe sub usa. Totusi, oxigenul consumat se transforma intr-o cantitate foarte mica de volum dioxid de carbon, scazand presiunea din camera. Astfel, macar volumul consumat de oxigen va fi inlocuit cu aer "tras" de afara pe sub usa. In caz extrem de blocare usa, poti respira cateva zile cu nasul pus langa fanta de sub usa, daca exista.

Prea mult oxigen ?

Se pare ca oxigen mai mult nu inseamna intotdeauna mai bine. Procentul maxim recomandat de oxigen este de 23.5% din volum. Pe perioade scurte se poate administra mai mult oxigen (in scop medical) dar pe perioade lungi poate produce efecte foarte negative. Oricum nu veti gasi in natura "prea mult oxigen", veti gasi in general "prea putin", de exemplu in camere super-aglomerate si ventilatie insuficienta. Procentul de oxigen din aer scade usor unde nu exista vegetatie si unde masinile il consuma pentru arderea combustibilului in motor. Nu incercati sa traiti intr-o camera cu adaos de oxigen, pe Michael Jackson nu prea l-a ajutat...


Concluzie

Cantitatea de Oxigen din camera (si in general din casa) este destul de mica. Respirand o perioada mai lunga fara a aerisi camera poate duce la scaderea procentului de oxigen sub limita optima pentru organism, ducand la simtome specifice (oboseala, proasta dispozitie, somn ne-odihnitor) si in cazuri extreme sufocare. Mai ales in cazurile locuintelor cu geamuri "termopan" trebuie acordata o mai mare atentie aerisirii periodice si eventual continue (fanta de aerisire la geam, geam deschis pe "batare").

Din pacate nu prea am auzit de apartamente care sa aiba din constructie un sistem de aerisire pasiv, care sa ia aer dintr-o sursa cat mai nepoluata prin partea de jos. Majoritatea au doar sisteme de evacuare a aerului in partea de sus, bazandu-se pe faptul ca va intra aer prin fisurile de langa usa, geamuri. Asigurati o sursa de aer cat mai nepoluat, de preferinta cat mai aproape de nivelul podelei (pentru a evita stationarea straturilor inferioare de aer). Scurgerea de la balcon poate fi o astfel de sursa pentru aerisirea continua.


P.S Articole și mai interesante scrise de mine în engleză:

Philosophy of everything


Un alt articol util: Why my phone or tablet battery is charging very slow on USB ?


"The more I say, the more I know" . Republicarea articolelor este permisa cu citarea autorului