2010-10-18

Jurnal de calatorie, Paris 2005

 

Jurnal de calatorie,
Paris 2005
 
 Am scris prin 2005 despre impresiile mele după ce am stat vreo 3 luni la Paris. Articolul era publicat pe bătrâna mea pagina personală în format Word, m-am gândit să-i dau un paste și aici, așa fără diacritice. Este un text de dinainte de blog, deci concurs : cine găsește mai multe erori de ortografie. Câștigătorul primește venitul meu din reclamă pe următoarea săptamână :P


 Alt concurs, același premiu (tot atăt revine fiecăruia). Cum era bancul acela cu Ion care iși dorea s-o refuze o dată pe Claudia Schiffer ?



Paris: orasul femeilor anorexice si prost incaltate
-         jurnal (subiectiv) de calatorie –

        De indata ce ajungi in aeroport, te izbeste o lume pestrita, pigmentata cu fizionomii asiatice si de culoare. Pe turistii tarand dupa ei trollere mari si prafuite ii vei intalni apoi si in metrou sau (fara trollere) discutand in diferite limbi langa obiective turistice, cu o harta a Paris-ului in mana (se distribuie gratuit).

E greu in Pris sa distingi localnicii de turisti. Chiar daca nu poarta cu ei insemnele amintite, iti poti da seama ca sunt francezi doar auzindu-i vorbind franceza, uneori rapida si temperamentala (precum italienii), alteori apatica si superprescurtata. Si totusi nu poti fi sigur ca sunt parizieni.

 In general francezii vivace sunt oamenii de culoare, care in multe locuri depasesc 25% din locuitori. Veniti majoritatea din fostele colonii franceze, ei au gasit aici un mediu destul de tolerant fata de ei. Totusi, nu poti sa nu observi ca de multe ori ei sunt preponderent cei care executa munci ingrate : taximetrist, room-service, paznic magazin, curatenia orasului. Cred ca si « politist » este o profesie ingrata pt ca majoritatea politistilor din Paris sunt de culoare. Au si avantajul ca nu se poate plange nimeni ca discrimineaza rasial. Se pare ca fiecare societate « avansata » are « negrii ei », in Franta negrii lor fiind in majoritate de culoare.

In ciuda acestei stratificari sociale, societatea franceza pare sa se impace destul de bine cu relatiile mixte inter-rasiale. Am vazut femei albe cu barbati negrii, femei asiatice cu barbati albi, dar si viceversa : ) Poate nu am observat eu, dar nu am remarcat relatii intre persoane asiatice si de culoare. Explicatia ar putea fi ca relatiile sunt polarizate de catre populatia autohtona « alba ». Din partea naturalizatilor relatiile mixte cu albii are putea fi puse pe seama nevoii de acceptare ca egali, de parvenire poate. Din partea populatiei autohtone albe as indrazni insa sa speculez despre ceva mai complex, de o nevoie inconstrienta de reimprospatare si altoire a fondului genetic.

Francezii « pur-sange » par a fi inghetat intr-un timp trecut, in care Franta avea putere de dominare asupra regiuniim cand regi puternici duceau razboaie glorioase. Ei nu inteleg ce se intampla, ce este cu acesti straini care vin din afara si vor sa se simta egali cu ei. De la ei vine acel xenofobism francez de care se vorbeste. S-a apreciat ca votul impotriva constitutiei europene a fost unul impotriva clasei politice. Eu unul cred insa ca aici se ascunde si ceva din orgoliul unei natiuni care crede (sau spera) ca inca are un cuvand greu de spus in Europa. In afara de aceasta rabufnire insa, francezii albi sunt destul de blazati si neinteresati de politica. Sunt ca niste razboinici ramasi fara cauza, traind din vremurile de glorie, adaptandu-se cu greu realitatii. Cand au cate o problema dau vina pe « negrii si arabi si alti imigranti », chiar si pe turisti, desi acestia practic le sustin economia. Probabil ca undeva neconstientizat realizeaza totusi ca sunt in pericol de a degenera genetic si spiritual, asta fiind singura explicatie pentru faptul ca in ciuda declaratelor xenofobii au totusi extrem de multi emigranti, care le aduc forta de munca dar si vitalitate.

Am fost uimit sa vad o reglama la ciorapi in care se afisa o femeie cu picioare anormal de subtiri. Practic acesta este specificul frantuzoaicelor « pur-sange », sunt in general foarte slabe si destul de lipsite de forme. Am observat ca este un reper destul de bun de a le deosebii de turiste. Sunt in general mici de staturam probabil pe langa dispozitia genetica isi mentin silueta nemancand paine. Desi Franta este vestita pentru sortimentele ei de paine, ospatarii au fost deseori uimiti cum devoram noi cos dupa cos de paine. Am vazut si extrema, o femeie in varsta cu pielea zbarcita pe oase care nu putea nici sa mearga neajutata. 

Barbatii fracezi « pur sange » sunt in general de doua tipuri : tipul mai nou, astenic, slabut, dar ceva mai vivace si tipul clasic, mai solid, cu o detasare nobiliara, foarte cautata in politica. Acest ultim tip pare sa fie amator de vin, avand niste pometi ai obrajilor specifici.

In contrast cu aceste tipuri « bastinase » exista francezii naturalizatim venind cu ambitia si energia care i-a adus pe stramosii lor din locuri indepartate. Constitutia lor este in general atletica (mai ales la cei de culoare). Am vazut femei de culoare de aproximativ 2 metrii, pe langa cele traditionale « big mamma ».
Parisul este un oras al utilitarismului. Pretul unei marfi nu este dat de pretul de productie, ci de cat de util (sau dorit) este acel produs in acel loc. Daca cauti suficient, aceleasi « amintiri » le poti gasi cu pana la 6 ori mai ieftine decat langa obiectivul turistic.

Totul este organizat atent pentru a te putea deplasa cat mai usor oriunde. Principalul mijloc de locomotie este metroul (subteran si suprateran). Practic poti ajunge de oriunde in mai putin de 5 minute la o statie de metrou. Indicatoarele de directie sunt foarte bine facute, astfel incat in scurt timp te poti descurca destul de bine in hatisul de linii care se intersecteaza. Pe langa metrou mai exista si RER - un fel de tren urban care are corespondenta cu metroul. Acestea au nume in loc de numere si sincer mi s-a parut mult mai complicat.

Parisul nu este un oras extrem de mare, este cam de 1.5-2 ori mai mare decat Bucurestiul daca luam in calcul si suburbiile. Transportul rapid face sa para mult mai mic. Este impartit in 8 zone concentrice, in functie de zona existand tarif diferentiat in transportul public si taxi (creste spre periferie). Abonamentul este de baza, daca folosesti bilete dai faliment rapid. O ciudatenie a lor este ca abonamentul pe saptamana incepe luni iar cel lunar incepe pe 1. Daca iei abonament saptamanal joi, mergi doar 4 zile cu el. La abonamente mai cer sa ai si un « carte orange » cu poza si serie, serie pe care o scrii cu pixul pe micutul bilet – abonament. Daca nu ai acest numar de legitimatie pe bilet poti lua o amenda maricica. Sunt destul de paranoici cu frauda, usile de intrare si iesire din metrou se inchid de sus pana jos, fiind imposibil de sarit.

Parizienii tin mult la confortul lor. Aspectul pariziencelor reprezinta triumful comoditatii asupra esteticului. In primul rand sunt aproape de loc aranjate. Machiajul lipseste de regula, parul deseori neingrijit. Bluze usor sifonate sau desuete, dar lejere. Cel mai socant este insa aspectul incaltarilor. Aproape toate poarta papuci sau sandale tip papuc, dar obligatoriu fara toc. Papucii sunt deseori facuti dintr-o talpa flexibila si  doua baretute unite intre degetul mare si celelalte, amintind uneori de floraresele din Romania. Sandalele sunt din piele sau inlocuitor, acoperind doar varful piciorului. De obicei sunt prafuite si uzate, in cateva lucuri am vazut talpa usor dezlipita. Ca regula generala papucul sau sandaua lasa sa se vada usoare julituri sau cicatrice de la lovituri sau calcat pe picioare. Aspectul este de « lucratoare a campului ». Am vazut si cazuri de incaltari care acopera piciorul dar in general erau uzate ca aspect si total neasortate (tenisi galbeni cu fusta). Inexplicabil, in doua cazuri am vazut cizmulite, desi erau 25-30 grade, probabil comoditatea de a gasi altceva.

Se poate spune ca francezii nu mai simt nevoie sa dovedeasca ceva ca indivizi. Poate de aceea ii gasesc usor blazati. Au abandonat majoritatea responsabilitatilor lor civice organizatiilor (de stat, locale), nu mai simt nevoia sa ia atitudine. In acelasi timp sunt foarte increzatori in faptul ca sistemul functioneaza. Eu am fost foarte ingrijorat de ceea ce a fost denumit “un grav accident de metrou”. Francezii erau neinteresati de subiect, au banuit ca vreun sinucigas s-a aruncat in fata metroului. Am intrebat « daca la asa ceva se zice grav accident, cum se zice cand un intreg metrou pateste ceva ». Raspunsul a fost « asta nu se poate intampla ».

Totusi, la nivelul institutiilor exista o ingrijorare privind spectrul terorismului. In majoritatea obiectivelor turistice este interzis accesul cu bagaje voluminoase in care ai putea avea un dispozitiv exploziv.

Primaria incearca sa pastreze viu spiritul paris-ului, organizand diferite evenimente (« ziua muzicii » de exemplu). Cred ca o fac in special pentru turistii care platesc 7-10 euro pentru fiecare obiectiv turistic in care intra. Locuitorii autohtoni nu sunt foarte interesati (in afara de naturalizati). Cei batrani isi mai omoara timpul cu diferite actiuni in slujba comunitatii. Un strop de viata regasesti atunci cand diferiti muzicieni francezi canta in metrou pantru a-si promova/vinde CD-ul (cu voie de la metrou, bineinteles). Am ascultat ieri un superb rectal de coarde executat de un ansamblu de peste 10 muzicieni. In alta statie se canta muzica clasica la acordeon - de catre un francez.  « Muzicienii » romani s-au imputinat, probabil pentru ca francezii nu prea dau bani cersetorilor.

Impresia generala despre francezi este ca parca isi cauta inca telul, au nevoie sa gaseasca un nou sistem de valori, un nou tel care sa ii faca sa viseze la maretie. Pana atunci, cei mai multi se complac in a sustine o industrie cvasi-turistica, cu monumente inalte si majestuoase care sa ne ia ochii de la frantuzoaicele anorexice si prost incaltate.


***

Alte impresii

Un alt lucru notabil despre femeile din Paris este ca au obiceiul sa stea cu degetul in gura. Am vazut si un (singur) barbat cu acest obicei oral, dar nu constituie inca un esantion reprezentativ. Probabil unul din motive este faptul ca francezii isi duc copii in carucior chiar si la 4-5 ani, poate tot din comoditate (pentru a nu avea grija de ei). Este mult mai greu sa tii degetul in gura in timp ce mergi decat in carut, unde obiceiul se poate prelungi, ramanand activ si la varste adulte.

***

Desi sunt mai degraba rigid fizic, imi vine foarte usor sa prind ritmul unei noi  melodii. De obicei trec la noul ritm fara a ma opri, uneori fara a observa ca s-a schimbat melodia. La fel un nou loc, alti oameni, nu ii percep ca ceva nou, ci mai degraba ii mulez pe patternuri cunoscute, actionand in mod obisnuit. Aceasta abordare are si dezavantaje, desi adaptarea este mai rapida, ea este probabil de o calitate mai scazuta. Sunt in Paris si ma astept sa gasesc aceeasi atmosfera, in care trebuie sa ti mana pe geanta ca sa nu fi furat. Este drept ca am auzit si un episod intamplat unuia dintre colegi in care s-a organizat o ambuscada (cineva isi aduna monezile cazute in metrou) si s-a trezit ca odata pus in miscare metroul, i se arunca portofelul pe geam inapoi, dupa ce a fost golit de ceva maruntis, in special bani romanesti. Se pare ca erau totusi hoti autohtoni (francezi). Au aruncat portofelul inapoi pentru a nu fi motivat sa anunti politia. Am mai vazut intr-un magazin de adidasi un negru inghesuit discret de alt negru pe o usa de serviciu, asteptand sa vina politistii (care erau de culoare). Furase un tricou se pare. Poate ca e bine sa fii atent totusi.

Pe de alta parte, mi-am uitat haina pe spatarul scaunului la un restaurant chinezesc si dupa ceteva zile cand am reusit sa-i gasesc deschisi (nu aveau program afisat) am reusit s-o recuperez, dupa ce am spus culoarea.

Nu ca toti chinezii ar fi foarte cinstiti. Am avut surpriza ca la alt chinezesc, cerand inca o ceasca la ceainicul de ceai deja comandat sa fiu taxat pentru doua ceaiuri (de fapt colegul care vroia sa guste). Si un ceai costa in jur de 2 euro…Oricum, este plin de restaurante chinezesti care in general au si specific tailandez si japonez, asa ca respectivului i-am declarat embargou. Im pare rau ca am lasat bacsis, mi-am dat seama de inselatorie dupa achitare. Tanti chinezoaica ne-a explicat zambind ca la ei o ceasca egal un ceai, desi nu ne-a adus doua ceainice. Francezii au ceva numit «bistro», deosebit de restaurant prin faptul ca e o afacere familiala, unde platesti la casa si nu prea lasi bacsis (chelnerul e si patron). Restaurantul asta parea ceva de genul asta, deci in mod normal nu ar fi trebuit lasat bacsis oricum iar eu am lasat cat pentru inca un ceai.

In Paris e foarte la moda mancarea cu maioneza si un sos de otet (~vinegrette). Asta ca ornare a unor salate considerate fel principal. O salata vine pe un platou urias cu tot felul de chestii, incluzand ou fiert, cubulete de cartofi prajiti, salata, morcov ras, bucatele de carne sau peste, branza « bleu » (mucegaita) – in functie de ce comanzi. Sa va feriti de ceva numit « jambon traditional » care este o carne aproape cruda, preparata cumva sa aiba gust acceptabil, dar iti  ramane pe gat si in dinti. Exista si salate mai mici (de antreu) din care cea mai buna mi s-a parut cea de ton (din pacate are maioneza si vinegrette care contin otet  care sunt iritabile pentru digestia mea).

Aproape toate restaurantele au asa numita « Formule », sau « Meniu » care este o combinatie prestabilita de 3 feluri la un pret unitar, mai mic decat suma preturilor fiecareia. Uneori ai de ales intre cateva variante. Totusi, portiile de la meniu sunt si ele mai mici decat cele comandate separat, deci nu este mare afacere.

Pe langa chinezescuri si bistrouri cu salate gasesti foarte des pizzerii unde pizza este ca la ea acasa, adica fara ketchup. Probabil daca insisti neapart iti pot aduce dar te vor privi piezis.

Vinul frantuzesc atat de renumit nu e este extraordinar. Destul de sec si uneori acrisor. Nu stiu cum sunt cele de peste 5-10euro dar ce am gustat erau mult sub cele romanesti. Proababil foarte renumita este inclinatia francezilor pentru vinuri, pentru ca si ei par sa gaseasca vinurile lor cam seci, asa ca il beau de obicei cu putin sirop concentrat (de visine de exemplu). Chiar la un chinezesc am fost servit din partea casei cu un fel de sampanie cu sirop. Ca veni vorba (din nou) de chinezesc, nu am vazut restaurant chinezesc in care sa nu fie in exclusivitate personal chinez (sau asiatic, nu stiu sa ii deosebesc).

Bacsisul la restaurant se lasa dupa ce ai primit restul. Si chiar iti dau restul pana la 5 centi. Inca nu mi-e clar care sunt cuantumurile obisnuite si situatiile in care ai putea sa nu lasi bacsis, aici recunosc ca actionez cam haotic de obicei sub un prag de 10%.

M-am obisnuit usor sa aud in jur oameni vorbind in alta limba. E ca in Romania, percep doar 25% din ce aud. Cand ma intreaba cineva ceva pe strada sau in metrou si nu inteleg am renuntat sa mai incerc sa il inteleg sau sa-l lamuresc ca nu inteleg. Daca este grabit l-as face sa piarda timp, daca vrea sa afle ceva probabil nu stiu, daca vrea sa coboare la prima am grija sa-i fac loc. Daca este important, insista.

La firma insa oamenii mai stiu ceva engleza, spre deosebire de majoritatea francezilor, inclusiv chelneri si vanzatori. Engleza e mai utila pentru a intelege ei ce vreau sa spun, de multe ori as prefera sa vorbeasca franceza pentru ca probabilitatea sa nu stim unul din noi un cuvant in engleza este mai mare decat cea de a nu intelege eu un cuvant in franceza. Si apoi engleza francezilor este foarte frantzuzita, ii intelegi mai usor daca ai idee cum au ei obiceiul sa poceasca cuvintele. Am incercat sa vorbim eu-engleza si ei franceza dar nu prea a mers, oficial sunt obligati sa stie engleza si cred ca se feresc sa para ca nu stiu. In plus, probabil trec automat in regim de engleza cand aud engleza. Eu o mai franglezesc uneori atat de tare incat ma trezesc ca nu mai stiu in ce limba am vorbit.

Cand cineva vorbeste engleza bine este atat de placut si de simplu de inteles incat ai impresia ca vorbeste limba materna. Asa ca m-am trezit la un moment dat raspunzandu-i in romana. Normal ca s-a blocat.

Cateodata am impresia ca nici francezii nu stiu bine sa vorbeasca franceza. Ii auzi cateodata vorbind la telefon si cautandu-si indelungat cuvintele ca si cand nu ar stii limba. In plus, folosesc tot felul de prescurtari la cuvinte, astfel ca limba lor de conversatie nu seamana de loc cu franceza « literara », parand a poci cuvintele. Oui (UI) de exemplu este transformat de obicei in ceva de genul «OEI ».

***

            A trecut mai mult de o luna. Impresiile s-au mai echilibrat, am inceput sa vad si frantuzoaicele « fast food », si politistii albi, si destul de multe femei insarcinate (probabil fiind cu cateva luni inainte de aniversarea a 9 luni de la sarbatorile de iarna. Este semn ca se mai intampla cate ceva si in Franta.

            In ajunul zilei Frantei am ajuns intamplator intr-un parc public, atras de pocnitorile si muzica americana cantata cu un accent specific. La intrare erau copii care aruncau petarde spre disperarea adultilor care treceau pe langa. In spate, pe o scena mobila canta o formatie de muzica usoara slagare mai vechi si mai noi. Langa ea, peste iarba care umplea acea mica dumbrava era instalat un ring de dans cu cativa centimetrii mai inalt decat pamantul. Era ca o serbare campeneasca, asa cum vezi in filmele de epoca. Copii care trageau de parinti pentru a-i face sa danseze, si copii adusi de parinti pentru a-si aduce aminte de propria copilarie. Ce m-a impresionat este atitudinea pe care o afisau, de calm si pace, ca si cum stiau ca nimic rau nu se poate intampla, ca au tot timpul inainte si nu trebuie sa lupte pentru a subzista. Altfel oameni simplii, ca pe la noi, doar ca mai putine tipete, mai putina agitatie.

Mi-am scos papucii si am mers pe iarba un pic uda. M-am asezat apoi pe iarba si am privit. Alti francezi stateau si ei pe iarba si priveau sau discutau linistit. Cei mai curajosi erau pe ring si se miscau in ritmul muzicii, fiecare dupa pricepere. Un barbat care mi-a sugerat un  superman de vreo 50 ani, cu ochelari cu rama groasa, in blugi pana la genunchi si bretele dansa singur miscand energic din bratem putin caraghios. Nimeni nu isi punea insa problema de parerea celorlalti, fiecare gusta clipa. Retras la cativa metrii de ringul de dans, un batranel improviza un tangou cu sotia pe o melodie oarecare. Incarcat de aceasta atomosfera am plecat usor spre hotel, printre oamenii care veneau in continuare spre parc si primii politisti albi pe care i-am remarcat. Doreau sa vada atificiile, care au fost aruncate in acel parc si in alte parcuri din Paris. Probabil cu asta se ocupa chinezii din Paris care nu au restaurante :)

In drumul spre hotel am trecut pe langa un sediu de politie, care arata la fel de darapanat ca unul din Romania. Putin mai departe insa niste politisti pe motociclete aratoase chestionau un pusti pe scuter care avea o figura foarte incurcate si incerca sa sune de pe mobil probabil un parinte. Nimic care sa iasa din normal, totusi mult mai mult calm. Este ceea ce ai nevoie ca sa faci planuri pe termen lung, sa nu te preocupi doar de ziua de maine, carpind ceva ce va trebui carpit din nou poimaine.

***
Mergand cu metroul am avut revelatia vastului sistem circulator care iriga Paris-ul si il face sa functioneze – sistemul ferat de transport, metrou, RER, tren (mai putin autobuze si autoturisme). Acest sistem, care s-a intins cand in subteran, cand la suprafata, care trece si pe sub Sena, care ajunge si pe Ille de la Cite (insulita de pe Sena) si se prelungeste spre alte orase cu TJV-ul (tren rapid)  asigura oxigenul pentru ca aceast oras sa traiasca. Nu totul arata impecabil. Mai vezi fire atarnand din tavan de luni de zile, mai vezi colturi rupte si nereparate sau doar uzate si reparate carpit. Dar timpul trece si probabil lucruri mai greu de reparat se vor strica. Magistrale vor deveni neincapatoare pentru volumul de trafic crescut - deja se intampla pe unele linii, la orele de varf sa fie aglomeratie. Cum vor rezolva oare francezii (sau « negrii » lor) aceste probleme ? Vor reusi sa tina pasul cu invechirea infrastructurii si cu marirea traficului, sau timpul nemilos va scleroza aceste vase sanguine, iar ele nu vor mai reusi sa isi gaseasca noi cai pe langa cele supra-aglomerate, printre cladiri si conducte de canalizare. Oare va veni o vreme cand orasul va deveni pur si simplu nelocuibil, iar oamenii vor cauta alte locuri in care sa construiasca orase mai bine structurate, sau se vor gasi poate mijloace alternative de transport, poate aeriene. Dar aceste raspunsuri sunt poate inca departe, orasul abia incepe sa cucereasca cea de-a treia dimensiune, magistrale de metrou, sosele si chiar un aeroport suprapuse. Dureaza mii de ani ca un oras sa se naruiasca sub greutatea propriei supra-dezvoltari si de obicei intervin alti factori care reusesc asta inaintea termenului de expirare.
 
***

Romania mai are mult pana sa ajunga la aceste probleme filosofice. Infrastructura abia se construieste. Am fost placut surprins ca au inceput si la noi sa se puna la punct sistemul de transport ferat de suprafata (adica se construiesc noi linii de tranvai). Se circula foarte prost din cauza lucrarilor, dar e un lucru bun pentru viitor. Pentru ca lucrez departe am indraznit sa dau o sansa transportului comun bucurestean. Pana acum sunt multumit, parca ajung mai odihnit decat cand merg cu masina. Metroul este chiar mai aratos decat cele franceze. Mai poti citi si cateva pagini de carte uneori. Cred ca mersul exclusiv cu masina personala dezumanizeaza putin. Probabil resorturi ascunse reactioneaza negativ la lipsa variatiei de fizionomii, alte mecanisme de relationare se blocheaza nefolosite. Probabil este una din problemele care afecteaza pe multe din persoanele publice (politicieni, oameni de afaceri) care ajung pana la urma sa cedeze nervos sau sa piarda energia si idealurile care i-au animat la inceput.

            Inca tresar cand aud vorbindu-se romaneste in jur, mai ales in locuri publice (restaurant, metrou). Imi dau seama de diferenta cand stau la coada si trebuie sa am grija sa nu imi intre cineva in fata. Mancarea e mai buna, chiar si shaorma. Asta este, sunt iremediabil si inadaptabil la conditii «mai bune».

Daca este sa spun ceva care mi-a placut in mod deosebit in Franta este valea Loarei, cu salba ei de castelele …medievale cred. Nu castelele in special, platesc si ele tribut unui spirit usor mercantil de tara care a invatat sa-si vand frumusetile. Mi-a placut cerul de un albastru clar si adanc. Mi-a placut apa vazuta de la inaltimea unui castelul. Mi-a placut vinul rosu discret parfumat si usor aspru, baut intr-o atmosfera de pace si liniste. Asta as vrea sa pastrez din Franta.

Fiecare loc isi are farmecul si rostul lui, avantajele si dezavantajele lui. Cred ca fiecare om isi are rostul undeva si conteaza mai mult ce poti aduce intr-un loc decat ce iti poate aduce acel loc.


Mihai Voicu 2005



"The more I say, the more I know" . Republicarea articolelor este permisă cu citarea autorului

3 comentarii:

Anonim spunea...

o croaziera celebra se scufunda.nu mai raman in viata decat ion si claudia schiffer.cum ajung pe o insula pustie ,si-o trag si ei sanatos.dupa asta ion suparat,….ca de mama focului.
claudia se duce la el si-l intreaba:
-mai ioane,de ce esti tu suparat?
-iaca vreau sa-l vad pe frate-miu gheorghe sa-i spun ceva.
-mai ioane,uite,o sa fac eu pe fratit-o gheorghe.
-faci tu asta pt mie claudio?
-da ioane.uite,sunt gheorghe,zi-mi ce vrei sa-mi zici|
-ba gheorghe,stii ceva??
-ce mai ioane??
-i-am tras-o lu¨ claudia schiffer….

Stiu ca primesc nimic, dar asta e, ai anuntat...

Mihvoi spunea...

Fain, deşi nu era exact ăsta, probabil că el m-a contagiat. Nu garantez că era cu Claudia, dar poanta era în mare cea scrisă în post.

De fapt nu era Claudia, ci Gogu. "Gogu" ca în "Googule, te simţi norocos?" ;)

Elle spunea...

Mi-am amintit de cele citite aici atunci când, în metrou, am văzut o "doamnă" cu degetul în gură. Facinant!

Facebook