2011-03-30

Criza economică pe scurt


Criza economică pe scurt

 Toată Lumea este datoare la … cine ?

 SUA e datoare la China. China este datoare la Japonia. Japonia o ducea cam rău și înainte de cutremur. Majoritatea țărilor sunt datoare, dar nu există o țară mare și rea la care sunt datoare celelalte. Deci suntem datori fiecare la toți ceilalți ? S-ar putea să fie chiar adevărat.

Ceea ce cred că se întâmplă cu Lumea este că toți credem că deținem o valoare mai mare decât există în realitate. Adică suma valorilor deținute în hârtii (bani, acțiuni, fonduri de investiții, titluri de proprietate) nu are acoperire completă în viață reală. Aurul și argintul peste un anumit preț au aceeași problemă. Beția a trecut și începem să vedem dezastrul din jur.


Văd 3 variante de aducere la realitate :

    1. valoarea tuturor hârtiilor și altor simboluri ale avuției scade proporțional cu valoarea lipsă (inflație, scăderea prețurilor la proprietăți, acțiuni, etc)

    2. o parte pierd cu totul valoare pe care credeau că o au (falimente)

    3. o combinație între primele două (se face paguba 50%-50%)


  Lupta va fi de la cine se taie bucata mai mare de “avere virtuală” care iese lipsă la inventar. Sper să fie doar luptă politică/economică nu și armată. Să auzim doar de bine !


"The more I say, the more I know" . Republicarea articolelor este permisă cu citarea autorului

NOU : Abonează-te prin email pentru a primi viitoare articole !

2011-03-27

Despre GDP (PIB)


Despre GDP (PIB)

Pe scurt : GDP (Gross Domestic Product) încearcă să măsoare producția de bunuri și servicii a unei economii (engl. Output) prin evaluarea în bani a bunurilor produse de acea economie. GDP corelează în general cu bunăstarea, dar există situații în care GDP nu reflectă fidel performanța economiei. Există multe "arome" de GDP.

Introducere

 Fiind un profan într-ale economiei, am ezitat mai bine de o lună să finalizez și să public acest articol pe un subiect greu. Dacă s-au strecurat greșeli îmi cer scuze și vă rog să mă corectați. Mulțumesc lui T. pentru sugestiile relative la corectarea/clarificarea unor aspecte.

 În România GDP se numește PIB (Produsul Intern Brut). Am bazat articolul pe "Concise Guide to Macroeconomics" de David A. Moss, alte surse online și concluzii personale. Sursele mele sunt majoritar în engleză (despre GDP al SUA), deci ar putea exista mici diferențe în metodologia de calcul a GDP versus PIB, dar în mare ar trebui să fie echivalente.

 Am început cu concluziile interesante, în a doua jumătate găsiți și explicații mai detaliate despre modul de calcul al GDP.


Capcanele GDP

GDP nu diferențiază între bunurile utile și bunurile inutile. Dacă eu te plătesc pe tine să sapi un sanț și tu mă plătești să îl acopăr, per ansamblu nu am realizat nimic, dar GDP a crescut. Se pleacă de la prezumpția că orice este cumpărat aduce plus valoare.

GDP pe cap de locuitor corelează destul de bine cu alți indicatori de bunăstare, dar pot apare diverse anomalii. De exemplu un consum mai mare de bunuri și servicii medicale crește GDP (considerând că celelalte cheltuieli rămân constante), dar poate însemna că oamenii sunt mai bolnavi din cauza poluării, stresului, etc.

GDP nominal poate crește artificial dacă există inflație mare. Dacă toate mărfurile își dublează prețul, GDP se dublează chiar dacă nu există o creștere a producției. Pentru a elimina acest efect se calculează GDP ajustat cu inflația. Dacă producția rămâne constantă dar prețurile se dublează, GDP actualizat cu inflația va fi egal cu GDP înainte de inflație. Erori în estimarea inflației pot genera erori în estimarea GDP "real" (actualizat cu inflația). Referința aleasă pentru calcularea inflației poate și ea afecta calculul GDP din cauza propagării întârziate a unor presiuni inflaționiste. P.S. Mai exact se aplică "deflatorul PIB/GDP", care este similar cu inflația doar că se aplică la toate produsele respectivei țări.  Inflația clasică (Indicele Preturilor bunurilor de Consum = IPC) conţine doar variația prețurilor dintr-un coș de consum al populației, depinzând inclusiv de produse din import. Deflatorul PIB nu ia în calcul produse  importate. De multe ori GDP/PIB este anunțat ajustat cu inflația, dar pentru siguranță căutați mențiunea "GDP/PIB real" sau "ajustat cu inflația".

GDP nu ia în calcul uzura capitalului, care ține de durata de viață a produselor economiei. Produsele care se strică repede cresc GDP prin creșterea nevoii de înlocuire. Dacă vând la fiare vechi o fabrică care momentan nu produce, GDP crește pe moment, fără ca economia să fi produs o valoare prin asta.  Pe de altă parte, o capacitatea de producție (potențială) a dispărut, dar GDP nu a contorizat asta. Pentru a lua în calcul și uzura fizică/morală a mijloacelor de producție se folosește NDP (Net Domestic Product) care are echivalent în România : PIN (Produsul Intern Net) . NDP se obține scăzând "deprecierea capitalului", depreciere care include și efectul catastrofelor naturale precum efectul unui uragan. Se folosește destul de rar în practică pentru că uzura capitalului este greu de estimat. Subiectul este mai larg și nu-l stăpânesc complet, are legătură cu amortizarea mijloacelor de producție din contabilitate.

GDP nu ia în considerare ceea ce produc cetățenii unei țări în afara țarii, de exemplu prin investiții. Indicatorul care ia în considerare și profitul realizat de rezidenți din activități economice în afara țării este GNP (Gross National Product) sau GNI (Gross National Income). În România GNP se numește PNN (Produsul National Net). Astfel dacă Renault produce mașini în România, profitul realizat din vânzarea mașinilor în România este contorizat la GDP(PIB) al României dar se calculează la GNP al Franței și nu la GNP(PNN) al României. Țările care primesc investiții străine au de obicei GNP mai mic decât GDP.

GDP este sensibil la cursul valutar atunci când se compară GDP-ul a două țări cu monede diferite prin transformarea în dolari/euro. Cursul de schimb reflectă doar valoarea bunurilor tranzacționabile internațional. Unele bunuri precum tunsul la frizer, deși reprezintă același serviciu, au preț mult diferit în funcție de puterea de cumpărare din țara respectivă. Pentru a nu dezavantaja țara în care tunsul este mai ieftin, se utilizează GDP ajustat cu PPP (purchasing power parity).


GDP nu poate lua în considerare producția pentru uz personal. Dacă îți zugrăvești singur casa sau ai grijă de copii în locul grădiniței, fiscul nu ştie, deci munca aceea nu se contorizează la GDP. Materialele pentru renovarea casei sunt prinse totuși în GDP dacă sunt cumpărate din economia fiscalizată. Am impresia că există nişte date statistice despre producția pentru uz propriu dar am mari îndoieli asupra acurateţii lor.

GDP nu poate măsura exact economia nefiscalizată. Dacă cumpăr shaorma fără bon, GDP după valoarea adăugată nu o va considera. Ar fi măsurată de GDP-ul dupa venituri, dar cum există şi venituri "la negru" poate scăpa total măsurării. Ca o paranteză, nu ştiu cum i-a speriat Boc, dar de o vreme shaormarii de la Aurel Vlaicu îmi oferă tot timpul bon, deşi mă cunosc de multă vreme că iau "shaorma de vită fără cartofi şi fără salată".

Inflația folosită la calculatea "GDP real" trebuie să ia în considerare schimbarea produselor, unele produse dispar şi sunt înlocuite de altele.  Pot calcula inflația comparând preţul dintre un telefon fix cu disc şi un telefon mobil ? Dacă la interval de un an, cumpăr două calculatoare cu același preț (1000$), dar al doilea este mai puternic, putem spune că preţul calculatoarelor a stagnat ?

Un documentar afirmă că metodologia din SUA aplică o dublă corecție în acest caz.  Preţul produsului calculator este considerat ieftinit când se calculează inflaţia, întrucât în calculatorul nou ai ce era în calculatorul vechi plus încă ceva. În același timp, creșterea rapidă a facilităților la același preț face să existe o valoare suplimentară care nu se vede în preț, caz în care metodologia SUA ar aplica o a doua corecție, considerând o contribuție de mai mult de 1000$ la GDP pentru calculatorul care a costat 1000$. Astfel ar rezulta o umflare a GDP "real" (actualizat cu inflaţia). De asemenea, metodologia SUA ar calcula în GDP și chiria pe care nu trebuie să o plătești prin faptul că deții o casă.


Deoarece GDP reflectă tranzactiile economice care sunt înregistrate la fisc, acuratețea GDP-ului depinde foarte mult de acuratețea mediului economic din fiecare țară. Altfel spus, din cauza economiei subterane GDP-ul României este subevaluat într-un procent mai mare decât cel al SUA, unde economia subterană este mai mică procentual.



Cum se calculează GDP

Există 3 metodologii de calcul al GDP, care în teorie ar trebui să dea același rezultat, care ar trebui să reflecte cantitatea de bunuri/servicii produse și consumate în economie. Produsele "pe stoc" nu se contorizează la GDP pentru că nu și-au dovedit încă utilitatea și valoarea de vânzare.

1. GDP pe consum - prin însumare cheltuieli consumatori finali

GDP = Consum + Investiții + CheltuieliGuvernamentale + (eXporturiiMporturi)

- fiecare produs intermediar trebuie să fie numărat o singură dată în procesul de producție, de aceea se contorizează în GDP doar la consumatorul final. De exemplu dacă cumpăr cafea pentru uz personal, se contorizează la GDP în momentul cumpărării. Dacă însă o cafenea cumpără cafea atunci nu se contorizează la GDP (încă). Se va contoriza la GDP când cineva va consuma cafeaua în cafenea. Consumatorul va plăti cafeaua împreună cu adaosul de preparare, servire, locație, etc. GDP va include și serviciul de preparare/servire.

- CheltuieliGuvernamentale includ și cheltuielile armatei, salariile funcționarilor, educație, sănătate, considerându-se că ele crează servicii pentru societate în valoarea cheltuielilor.

- CheltuieliGuvernamentale nu includ pensiile, ajutoarele de șomaj întrucât acestea nu creează bunuri/servicii ci doar redistribuie bunăstarea.

- In unele țari precum SUA, cheltuielile guvernamentale pentru infrastructură (șosele, autostrăzi) nu sunt contorizate în GDP.

- Bunurile "la mâna a doua" nu sunt contorizate la GDP, ci doar eventualul comision de intermediere. Doar casele cumpărate noi sunt contorizate la GDP. Dacă o casă veche este renovată pentru a fi vândută cu un preț mai mare, cheltuielile respective întră în GDP ca investiții, deci nu mai trebuie contorizate încă o dată la GDP. Dacă prin renovare casa poate fi vândută cu mai mult decât s-a investit, acea sumă (profit) ar putea fi considerată parte a GDP. În lipsa impozitului pe profit, s-ar putea ca această creștere de preț să nu intre în GDP, ci doar costurile legate de renovare și vânzare (notar, etc). Am găsit o  referință neverificată cum că și în România s-ar considera utilizarea unei case în proprietate personală ca generând PIB ca și "renta imputată pentru utilizarea locuințelor în proprietate personală". Nu cunosc exact metodologia dar este posibil ca prețul crescut al casei renovate să se contorizeze ca generând o "rentă imputată" mai mare. Oare și pentru apartamentele vechi la care a crescut prețul prin bula imobiliară ? Chiar dacă nu au fost vândute după '89 ? M-ar ajuta niște lămuriri de la cineva în domeniu.

2. GDP pe venituri (GDI)

 GDP = Salarii + Profit Companii + Câștiguri din dobânzi și investiții + Câștigul fermierilor și altor lucrători care nu lucrează în companii.

 - orice consumator final plătește produsul cu banii obținuți din una din sursele de mai sus
 - se ajustează adăugând taxe indirecte, se scad subvențiile (pentru a ajunge la prețul de vânzare)
 - în lipsa evaziunii fiscale ar trebui să rezulte aceeași valoare ca la "GDP prin însumare cheltuieli consumatori finali"

3. GDP pe "valoare adăugată"

 Prețul final al produselor este suma pe care fiecare actor din lanțul de producție o adaugă la costul "materialelor". Astfel GDP se poate calcula și însumând valoarea adăugată la fiecare pas din procesul de producție:
 
 Se însumează valoarea adăugată la fiecare stadiu al producției, până la produsul final. Valoarea adăugată este prețul de vânzare minus costul de producție din care se exclude costul muncii. Practic se scade din prețul de vânzare prețul plătit altor firme.

 Pe această valoare se plătește așanumita TVA (Taxa pe Valoarea Adăugată), care ar trebui să asigure o taxare a GDP-ului "o singură dată". TVA-ul se aplică practic consumatorului final, dar prin deducerea TVA-ului plătit furnizorilor, fiecare firmă ajunge să plătească TVA pe partea ei de "valoare adăugată".


Este GDP totuși util ?

  La ora actuală GDP este una dintre puținele metode, daca nu chiar singura care oferă o idee despre bunăstarea unei țari. Lumea academică încearcă continuu să îmbunătățească metoda, precum ajustarea GDP cu PPP sau alte rectificări.

Încheiere

GDP este un indicator util, dar ne poate minți uneori. Trebuie în primul rând să aflăm la care GDP se referă cifra (nominal, ajustat cu inflația, ajustat cu PPP). Trebuie să fim atenți la metodologia de calcul pentru a filtra anumite anomalii, de exemplu efectul evaziunii fiscale, al creșterii prețului caselor (vechi), variația cursului de schimb, etc.

 Creșterea GDP/PIB nu este un scop în sine, scopul este creșterea bunăstării pe care se presupune că o putem estima prin GDP.

"The more I say, the more I know" . Republicarea articolelor este permisă cu citarea autorului

NOU : Abonează-te prin email pentru a primi viitoare articole !

2011-03-18

Mă deranjază lumina LED

Mă deranjază lumina LED

Introducere

  Sunt destul de ... sensibilos, de exemplu la ... lumină. Alături de lumina rece fluorescentă care este cunoscută ca obosind ochii, am constatat că mă deranjază și lumina LED, de la ledurile monitorului până la lumina lanternei economice. Am încercat să aflu care ar putea fi cauza.


LED-urile

 Se pare că cele mai uzuale și ieftine led-uri cu lumină "albă" sunt bazate pe un emițător de lumină albastră (GaN sau InGaN ) și o pastilă de fosfor care convertește o parte din lumina albastră (de frecvență mare) în lumină de frecvență mai mică (zonele verde, rosu).

 Totuși lumina astfel generată are o intensitate sensibil mai mare în zona albastru decât la celelalte culori. Aparatul photo de exemplu îmi redă lumina led foarte albastră.

 Ochiul uman are 3 receptori luminoși, care au fiecare câte o curbă de răspund de tip clopot, cu maximul undeva în zonele roșu, verde, albastru. Clopotele se suprapun, deci orice culoare impresionează puțin și ceilalți receptori, dar în principal pe cel mai apropiat ca frecvență.


Teorii legate de LED

 O primă teorie personală ar fi că suprasaturarea receptorului de albastru din ochi ar putea cauza o reacție de tip "orbit de soare". Diferența este că lumina nefiind uniform distribuită în spectrul de culori, pupila s-ar autoregla greșit, undeva la medie, unde roșu și verde sunt substimulate dar albastru este suprastimulat.

 Mie lumina "rece" precum cea de la leduri sau tuburi fluorescente îmi dă ușoare dureri de cap și o senzație de fotofobie chiar și atunci când nivelul luminii este scăzut. Prefer lumina naturală, apoi cea incandescentă, apoi becurile economice cu lumină "caldă" și doar când nu am de ales support tuburile fluorescente.

  Se pare că există un fenomen potențial periculos legat de lumina vizibilă de frecvență înaltă (albastru-violet) care poate crește puternic riscul de distrugere a receptorilor luminoși prin oxidare. În general receptorii luminoși impresionați se albesc și nu mai răspund la stimuli pănă își încheie un ciclu fiziologic de refacere (asta se întâmplă de multe ori pe secundă). Lumina albastră-violet pare să deschidă receptorii înainte de a fi complet refăcuți, ceea ce duce la oxidare accelerată. Efectul este mai pregnant la ultraviolet, dar se pare că apare și în spectrul vizibil învecinat (albastru-violet).


 Alte tipuri de leduri

  Leduri RGB. Există și leduri care au distribuția culorilor mai uniformă, de exemplu leduri care combină emițători în 3 culori (roșu, verde, albastru). Aceste sunt însă mai scumpe și mai puțin eficiente ca și cantitate de lumină pe energie consumată. Totuși lumina lor redă mult mai fidel culorile decât ledurile care se bazează pe 1-2 emițători de culoare.

  Tehnologia OLED/AMOLED conține emițători foarte mici de tip organic. Se pot printa ecrane cu foarte mulți emițători folosind un fel de imprimantă. Tehnologia se folosește momentan la unele telefoane. Am văzut un astfel de ecran și m-a impresionat foarte plăcut fidelitatea culorilor față de orice alte tipuri de ecrane (plate) cunoscute.


 Încheiere


  Sunt doar eu, sau și voi ați observat că lumina LED este mai enervantă decât lumina incandescentă ? Aveți alte explicații ?

Update 2013-07-05: un coleg mi-a spus că pentru a obține luminozități mici la display-uri LED, acestea sunt aprinse intermitent foarte des. Alături de shift-ul spre albastru de care vorbeam, această pâlpâire este un alt efect care poate deranja ochii mai sensibili.


NOU : Abonează-te prin email pentru a primi viitoare articole !

2011-03-17

Cum au dispărut dinozaurii


Cum au dispărut dinozaurii ?

 Nu a fost nici un meteorit. Dinozaurii descoperiseră energia atomică și a venit un cutremur + tsunami precum în Japonia. Doar că erau un pic mai avansați tehnologic ...


 Asta a fost o glumă cam macabră. Pe partea serioasă trebuie să fim mult mai atenți cu călărirea armăsarului atomic, poate să dea cu noi de pământ de nu ne mai ridicăm.

 Nu sunt încă împotriva folosirii energiei atomice, deoarece momentan este singura capabilă să înlocuiască cât de cât rapid energiile din surse fosile. Urmează vântul care poate genera și el destul de multă energie în anumite zone geografice. Panourile solare sunt încă destul de scumpe și nu merg foarte bine iarna.

 Momentan am reușit să acoperim doar 1% din eolian + solar + geotermal + lemn. Hidroelectric acoperim 6% dar nu prea mai este loc de creștere. Atomic am reușit 6% și mai este loc. Restul de 87% se bazează încă pe combustibili fosili, atât de mult avem de înlocuit !

 Până la noi descoperiri, energiile regenerabile sunt destul de limitate ca EROI/ERoEI sau disponibilitate. Mai există și direcția limitării consumului de energie, dar asta înseamnă modificări dramatice în structura economiei și societății. Mai este destul loc la energii regenerabile, dar dezvoltarea lor necesită consumul a multă energie care va fi ... fosilă sau atomică o vreme.

 Deci ... încă o vreme nuclear dar cu mult, mult, mult mai multă atenție !!!


"The more I say, the more I know" . Republicarea articolelor este permisă cu citarea autorului

NOU : Abonează-te prin email pentru a primi viitoare articole !

2011-03-11

Șase, controlorii !


Șase, controlorii !

  De multe ori când mă sui în tramvai observ la oameni reacția aceea "șase controlorul!" când mă văd. Probabil pentru că mă îmbrac în negru/bleumarin, sau arăt cam fioros când merg spre serviciu :)

 De multe ori se întâmplă asta când din diverse motive vreau să verific când expiră abonamentul de pe card, sau câți bani mai am pe portofelul electronic. Acum, e posibil și să mi se și pară mie, adică să proiectez propria teamă de controlor din tinerețe pe săracii oameni. Azi totuși cred că l-am făcut pe unul să se dea jos din tramvai la prima', n-a mai apucat să vadă cum scot cartea S.F. și încep să citesc tacticos.


Mersul fără bilet

  Pe timpul comunismului mersul fără bilet era un sport ușor revoluționar, un fel de luptă cu "Sistemul" care avea și beneficii secundare. Proprietatea autobuzelor era a tuturor, deci și a noastră, deci a nimănui, deci aveam dreptul. "Nenorociții de controlori" erau asimilați cu polițiștii și securiștii care te vânau că spui bancuri cu Ceaușescu. Se mai utiliza pasarea biletului când coborai din tramvai celor care urcau.

 Fiind în liceu sau facultate, aveam abonament pe drumul obișnuit, dar mai mergeam și pe blat când aveam treabă în altă parte. Am fost prins de câteva ori și mi-a luat mult până să se atenueze teama când apar controlorii, chiar dacă începusem să am bilet constant. Să nu mă dau sfânt, am mai mers și recent  fără câte o stație-două câteodată, sau câteva zile până să-mi dau seama că mi-a expirat abonamentul.

 O intâmplare amuzantă mi s-a întâmplat când am urcat într-un tramvai crezând că este 32 (unde aveam abonament), dar a făcut stânga la 11 iunie. Pe traseul liniei 32 puteam să merg și cu alt tramvai, dar ieșisem de pe traseul abonamentului. Chiar după curbă, un controlor vine și-mi cere abonamentul. Ii dau cartele și încerc să-i explic : "știți, eu vroiam să iau 32, dar ...". El ia cartela, o pune pe aparat și-mi explică tacticos "a... trebuie să coborâți la prima și luați înapoi tramvaiul de ... (arată cu degetul) acolo". Cartela face un beep scurt confirmând plata cu portofelul electronic pe care îl aveam pentru rarele cazuri când foloseam altceva decât 32. Controlorul, cam "cu chef" nu s-a uitat ce a scris aparatul, mi-a dat cartele și a continuat să mă îndrume ușor împleticit în vorbe.

  Revenind la lucruri serioase

  Ți se pare normal să mergi fără bilet/abonament în mijloacele de transport în comun? Este oare un motiv suficient faptul că transportul nu funcționează exact așa cum ne-am dori, că sunt nesimțiți și nu anunță cănd schimbă traseul? Alții ar argumenta chiar că de la RATB se fură o parte din banii cotizați pe abonamente, așa că merită să aviți plata biletului pentru a diminua furtul. Sunt acestea argumente valide?

 Eu văd lucrurile așa : RATB este o "regie autonomă", adică un fel de firmă mai specială, care mai primește și bani de la stat (adică tot de la noi, contribuabilii). În teorie costul biletelor/abonamentelor ar trebui să acopere costurile de exploatare. Pentru ca transportul public să continue să funcționeze, trebuie adunați banii respectivi de la plătitorii de bilete/abonamente, eventual cu un mic ajutor de la buget.

 Mi se pare normal ca bugetul să acopere cel mult anumite investiții de infrastructură (magistrală metrou, autobuze), nu și costurile zilnice. În principiu mă aștept că a trece banii pe la stat mărește riscul de deturnare, deci prefer să plătesc direct la "hoțul" final.

 Logica economică spune că eventualii hoți din transportul public fură maximum pe care îl pot fura astfel încât riscul de a fi prinși să fie mic. Să presupunem că la RATB se fură 10% peste costurile reale de exploatare. În loc de cost zilnic X, RATB trebuie să încaseze pentru costurile zilnice : S = X + 10%*X. O să vedem că procentul sau suma furtului nu sunt importante, statul acceptă mărirea prețului sau subvenția când societatea intră pe pierdere, iar eventualii hoți nu au nici un interes să reducă furtul ca să compenseze pierderile. Doar costul biletului sau impozitele cresc.

 Să presupunem că statul finanțează doar investițiile de infrastructură. Astfel, costul de exploatare (S) trebuie finanțat din bilete și abonamente. Suma S se împarte deci la numărul de plătitori de bilete. Costul biletului este cu atât mai mare cu cât sunt mai puțini cei care plătesc călatoria. Deci existența unor călatori neplătitori crește prețul biletului celorlalți. Oamenii par să aplice o morală mult mai permisivă față de 1000 oameni care le fură fiecare câte 10 bani, decât față de 1 om care le fură 100 lei (suma este identică în cele două cazuri).

 Nuanțare

 "Ce-ai cu el bă, e și el tânăr/bătrân/muncitor/obosit/etc ?". Poate că în anumite cazuri sunt dispus să "subvenționez" o anumită categorie de oameni defavorizați, elevi săraci care merg la școală, bătrâni cu pensie mică, etc. Poate sunt de acord ca din impozitele mele o parte să meargă la subvenția unor categorii sociale pe care politicienii o decid, ei reprezentându-mă (teoretic) în forurile de decizie ale țarii.

 Țările se bazează pe un sentiment al solidarității care este implementat prin anumite forme de ajutor social, care are și anumite beneficii economice în timp. Tinerii educați mai bine decât și-ar permite părinții lor pot să producă bunuri mai valoroase din care vor folosi pensionarii care le-au subvenționat educația. Notă : nu am spus "contribuie la pensiile pensionarilor" pentru că acea contribuție reprezintă doar simbolizarea transferului de bunuri, care trebuiesc produse în primul rând. Altfel am da salarii de miliarde RON la măturători doar ca să poată contribui mai mult la pensia pensionarilor care vor cumpăra... ce ? Servicii de măturare ?

 Vreau totuși s-o facem organizat

 - Dacă spunem că bătrânii ar da banii pe țuică în loc de transport, sunt de acord să le dăm ajutor de transport în loc să le dăm acei bani la pansie. Sau poate capacitățile de transport sunt sub-utilizate, iar stimulând cererea de transport la bătrâni se poate obține un preț per persoană mai mic, deci RATB poate face o ofertă "en gros" mai ieftină statului pentru bătrâni. Nu cred că este cazul.

 - Dacă spunem că tinerii mai săraci ar circula oricum fără bilet dacă ar avea alocația mai mare, pentru că și-ar lua ciungă cu alocația crescută, putem să le oferim niște abonament gratuite, plătite din impozitele contribuabililor. Poate unul dintre ei descoperă fuziunea la rece a hidrogenului, sau măcar nu rămâne un analfabet fără altă șansă în viață decât delicvența.

- Poate scăderea natalității aduce pericole mai mari decât costul ajutării unor familii care nu au resurse să crească toți copii pe care și i-au dorit sau pe care au ajuns să-i aibă din ușoară inconștiență. Dacă a le facilita transportul pare să ajute binelui societații, decidenții politici pot decide în relație și cu dorințele alegătorilor sau cu idealurile pe care reușesc să le inspire.

Atenție totuși, orice ban redirectat într-un loc (transport) nu mai poate fi folosit în alt loc (cantine pentru bătrâni). Decizia rațională se ia pe baza impactului per leu cheltuit : ce este mai profitabil pentru bunăstarea lor, să îi plimbăm cu tramvaiul/trenul sau să le dăm o masă gratis ? In funcție de circumstanțe răspunsul poate fi diferit.

Concluzie

Ce vreau să spun este că nu mi se pare în regulă ca subvenționarea unui călător de către mine să se facă după criteriul celui mai șmecher. Când nu existau gratuități pentru bătrâni vedeam câte o bătrânică cu sacoșă peticită de sărăcie care se grăbea să composteze deși abia se ținea pe picioare. Sunt alții care își permit, dar preferă să fie subvenționați de către ceilalți.

 Nu mi se pare echitabil nici mersul cu "nașul" din aceleași considerente. Am mers și eu o dată pentru un motiv stupid : nu mai existau locuri "pe bune", mi se terminase cazarea în Timișoara unde eram în interes de serviciu iar a doua zi trebuia să fiu la lucru în București. N-am putut nici să decontez "nașul" la firmă...

 Când vom înțelege oare că orice eschivare a cuiva de la datoria sa în comunitate înseamnă o povară mai grea pentru ceilalți ?


"The more I say, the more I know" . Republicarea articolelor este permisă cu citarea autorului

2011-03-05

Economia tradusă

 Economia tradusă

  Pe scurt : banii sunt meniți să intermedieze schimburi complexe de produse. Excepție fac speculațiile financiare care sunt precum pariurile sportive pe saci de orez : nu este un schimb, ci unul ia potul iar ceilalți pierd.

Introducere

  Ca urmare a unei discuții spumoase pe margine unuia din posturile mele mai vechi, am decis să încerc o prezentare a economiei făcând abstracție de bani. Nu chiar de tot, voi încerca să traduc relități economice în modele cât mai simple, de troc. Rog sugerați și alte exemple mai nimerite sau corecturi dacă este cazul.


Societatea de troc

  Uneori pentru a înțelege realitățile macroeconomice este mai simplu să privești economia ca pe un troc complex cu produse/servicii.
  •  Pe termen lung o țară consumă exact câte produse/servicii produce (ca valoare)
  • Uneori o țară schimbă bunuri pe care le poate produce cu bunuri produse de alte țari (exportă grâu și importă televizoare plate). 
  • Mai este posibil să împrumute din afara țarii produse (credite în euro pentru consum/imobiliare/investiții), pentru care va da în schimb alte produse în următorii ani.
  • Mai există și situația în care țara își vinde anumite capacități de producție (privatizări), teoretic pentru a cumpăra alte capacități de producție de care are nevoie mai mult.
   Politica unui stat redistribuie valoarea produsele pe care le produce acea țară între locuitorii săi.

  • O parte dintre produse se redistribuie prin impozite la oameni care nu produc direct produse, dar ajută la funcționarea redistribuirii (administrația locală, centrală).
  • O parte dintre produse se duc prin taxe la oameni care pregătesc viitoarele generații de furnizori de bunuri (educație)
  • O parte dintre produse se redistribuie prin impozite/taxe la cei care produc bunuri/servicii pentru care nu plătești direct (șosele, medicină, poliție, armată)
  • O parte dintre produse se distribuie către cei care nu mai pot munci (pensionari, șomeri)

 Economia tradusă


Voi lua acum câteva realități economice și voi încerca să le traduc în termeni de troc și cantitate de produse/servicii disponibile consumului, de care depinde direct bunăstarea.

 Voi ignora unele efecte financiare (curs de schimb, inflație, putere de cumpărare) care deși foarte importante pentru evoluția bunăstării, complică înțelegerea relațiilor fundamentale pe care vreau să le prezint.

 De asemenea, voi reduce lanțurile lungi de troc și voi trata produsele ca și cum ar fi interschimbabile : ca și cum aș putea să schimb programe software pe roșii, fără să trec prin zeci/sute de intermediari cum se întâmplă în economia reală.


Șomajul

  Cel puțin pe termen scurt, șomajul și închiderea fabricilor scade cantitatea de produse pe care țara le produce (vezi situația după '89). Astfel în medie locuitorii o duc mai prost. Unii o pot duce un pic mai bine, întrucât cei rămași șomeri o duc mult mai prost, consumând mult mai puțin din ce se produce.

 Șomajul la bugetari scade cantitatea de produse/servicii doar în măsura în care contribuiau efectiv la buna funcționare a statului. Reducerile la educație îsi pot arăta efectele negative abia când cei educați ajung la vârsta de angajare şi deci de producere bunuri/servicii.

 Șomajul poate crește pe termen mediu cantitatea de produse/servicii produse în țară dacă respectivii șomeri ajung să se angajeze în alt domeniu, producând produse mai utile decât înainte (deci mai valoroase). Dacă se pensionează anticipat n-am făcut nimic...


 Pensionările anticipate

 Presupunănd că oamenii pensionați anticipați aveau o contribuție la canitatea de produse/bunuri produse de către țară, pensionarea lor înseamnă micșorarea cantității totale de produse. Faptul că vor continua să consume la fel precum înainte de pensionare duce la micșorarea cantității de bunuri disponibile în medie pe fiecare locuitor.


 Emigrarea celor tineri


 Emigrarea cetățenilor apți de muncă duce la scăderea cantității de produse realizate de către țară. Este drept că scade și consumul celor care au emigrat, dar să nu uităm că o parte din produsele lor se redistribuiau către cetățeni care nu produc (pensionari, bugetari) și care au rămas în același număr.

 Astfel, în medie, nivelul de trai scade. Pentru a permite același nivel de trai al pensionarilor, procentul de produse care se redistribuie de la cei apți de muncă către pensionari, bugetari, infrastructură crește.


 Împrumuturile externe

 Dacă ceri cuiva o sticlă de ulei cu împrumut, pănă la urmă trebuie să i-o dai înapoi și îi rămâi și puțin dator pentru că te-a ajutat când erai în nevoie (dobândă). Pe termen scurt dacă te împrumuți ai mai multe produse decât produci, dar când trebuie să plătești va trebui să dai prin dobândă încă mai multe produse decât ai consumat.

 Din acest considerent, merită să te împrumuți doar ca să eviți un pericol mai mare decât dobânda sau ca să investești în ceva cu care vei produce mai multe produse decât înainte, astfel încât să poti plăti dobânda fără să îti scadă nivelul de trai mai jos decât era atunci când te-ai împrumutat.

 Există și unele produse "de consum" care au un oarecare potențial ca investiție. Dacă îti izolezi casa îți micșorezi consumul de produsul "căldură". Chiar și o mașină de spălat vase poate deveni o investiție dacă economiseşti un timp pe care îl poți folosi pentru a produce alte produse (chiar pentru uz personal) sau pentru a studia cum poți să devi mai productiv.

 Împrumuturile pentru plata pensiilor, cât timp nu sunt menite să evite o catastrofă umanitară, pe termen lung vor scădea prosperitatea, pentru că produsele împrumutate pentru a crește un pic bunăstarea pensionarilor vor fi plătite cu dobândă. În momentul plăţii, vor exista în țară chiar mai puține produse decât în momentul împrumutului (dacă cumva cantitatea de produse per locuitor nu crește brusc peste noapte). Dacă aveai X produse și împrumuți Y, la momentul plății vei avea X-Y-bobânda (produse).

 Merită să te împrumuţi pentru a-ţi menţine sănătatea pentru a nu cheltui apoi mai mult cu tratamentul.

 Creditul de consum

  Prin contractarea unui credit voi beneficia de niște produse pe care nu le pot produce azi. Cei care le produc astăzi renunța la ele în favoarea mea (fac economii), urmănd ca eu să le dau o parte din produsele mele pe parcursul următorilor ani, cu bobândă. Cineva produce astăzi un televizor dar mi-l dă mie să-l folosesc, urmănd să-mi ceară o valoare echivalentă din produsele mele în următorii ani (plus dobândă).
 
Creditul imobiliar

 La cumpărare apartament este un pic mai complicat. Să spunem că am luat credit pentru un apartament construit în 1975. Nu vă faceți griji, are doar 4 etaje, nu pică, a rezistat bine la cutremurul din 1977.

 Acest produs a fost creat de oameni acum mult timp. Putem spune că actualul proprietar l-a primit la schimb contra produselor sale pe un număr de ani.

 Întrucât economia era mai puțin dezvoltată, a dat la schimb probabil mai puține produse decât îi dau eu acum contra apartamentului. Produsele astea le iau de la o "bancă" unde se înregistrează cei care sunt dispuși să amâne consumul produselor pe care le dau eu în schimbul casei. Aceștia sunt cei care au depus bani în bancă.

 Majoritatea celor care sunt dispuși să amâne consumul sunt din țări dezvoltate, astfel că eu devin dator cu produse către ei. Dacă descopăr că am dat prea multe produse pe casă (bulă imobiliară), rămân în continuare dator cu cele multe produse luate de la cetățeni străini.

 Vânzătorul apartamentului își construiește și mobilează o casă cu produsele de la mine, deci el nu pierde nimic dacă produsele nu se alterează între timp (inflație). In acest caz se creează încă un produs "casă" în economia țarii, dar va ieși din țară cantitatea de produse pe care am împrumutat-o (plus dobândă).


Creditul fără economisire


 Atunci când ceea ce consum pe credit nu este un consum amânat al altcuiva ("bani creați de bancă") se întâmplă un fenomen ciudat, care are sens doar în context financiar. De fapt, cineva chiar nu va mai consuma acele produse pe care le produce, doar că nu decide el să renunțe la consum precum în cazul economisirii. De exemplu îi scade puterea de cumpărare prin inflație.

 Teoretic consumul meu antrenează creșterea producției celorlalți (prin progres tehnologic), astfel încât nimeni nu consumă mai puțin. Practic, intuiesc că există o limită a creșterii productivității, mai ales în condițiile unor resurse naturale limitate, deci până la urmă cineva va rămâne sigur dator mai multe produse decât poate crea pe parcursul vieții sale.

 Cine câștigă din acest joc ? Eu aș paria pe bancă, dar trebuie să mai meditez la problemă. Cine pierde ? Probabil ultimul care intră în joc.


Încheiere

 Sper că v-am deschis apetitul pentru această abordare mai intuitivă asupra economiei. Dacă căutați în articolele anterioare (drepta) veți găsi mai multe post-uri în care încerc să înțeleg economia și criza prin modele simplificate.

 Sunt curios dacă vi se pare abordarea ușor de înțeles și dacă găsiți că modelează corect realitățile economice, mai ales că nu am o pregătire formală în domeniu. Mi-ar plăcea să veniți cu alte exemple și chiar cu întrebări "dar dacă...?"

"The more I say, the more I know" . Republicarea articolelor este permisă cu citarea autorului

2011-03-03

Intoleranța la lactoză


Intoleranța la lactoză

Dacă a bea un pahar cu lapte dulce îți produce probleme cu digestia, ai putea avea "intoleranță la lactoză".

Mulți oameni pierd spre maturitate capacitatea de a secreta suficientă lactaza (o enzimă care procesează lactoza din lapte). Astfel lactoza neprocesată "normal" fermentează într-un mod neplăcut. Simtomele pot cuprinde balonări, crampe, diaree.

 Au trecut ani până să aflu că am intoleranță la lactoză. Mă resemnasem cu ideea că "orice îmi face rău".


 Ce-i de făcut ?

  Din păcate n-am aflat vreun remediu al cauzei. Soluția pentru eliminarea efectelor nedorite este ... eliminarea alimentelor care conțin lactoză, în special lactate. În unele cazuri ceaiul de mentă poate micșora efectele nedorite, dar nu rezolvă problema.

  Nu toate lactatele conțin lactoză. Iaurtul pierde prin fermentare lactoza, astfel că nu are nici un efect nedorit asupra celor cu intoleranță la lactoză. Laptele bătut, kefirul și sana nu au aceeasi calitate (constatat experimental). Unt, smântână sunt criminale.

 Brânzeturile solide sunt mai ușor de digerat, deși conțin o anumită cantitate de lactoză.

 Laptele de soia și brânzeturile de soia nu conțin lactoză. Laptele de soia este însă de obicei plin de conservanți și aditivi și mie uneori nu-mi face bine, nu știu de ce.

 Pentru cei pasionați de lapte de vacă există totuși  o soluție : laptele sărac în lactoză. Laptele este procesat pentru eliminarea lactozei, probabil printr-un tratament cu lactază. Gustul este ușor mai dulceag, dar este suficient de aproape de laptele obișnuit.

  Laptelele "Dimineți lejere"

  În România am găsit un singur lapte cu conținut mic de lactoză, produs de "La Dorna". Din păcate se găsește destul de rar în supermarketuri, am găsit de curând la Carrefour și am luat 4 cutii. Dacă le fac reclamă mă bucur, vreau să dau feedback pozitiv celor care fac lucruri care îmi plac. Poate dau idei și altora să producă/vândă acest lapte, singurul pe care îl pot bea fără să regret în căteva ore.


  Alte sfaturi ... digestive

  Nu are legătură cu lactoza, dar sunt și alte alimente care afectează digestia:
  •    oțetul (acid acetic) - foarte iritant digestiv. Se poate înlocui cu lămâie, care deși tot acră nu are efectele negative ale oțetului. Citeam că acidul acetic este folosit pentru simularea leziunilor intestinale pe cobai
  •   ceapa, murături - nu se digeră complet până în colon și acolo devin iritante. Usturoiul pare mult mai ușor de digerat
  •   varza - fermentează. Salata verde nu are aceeași problemă
  •   fasole, mazăre - greu digerate, fermentează. În general orice are cojițe de celuloză care se digeră greu poate crea probleme
  • anumite condimente picante care rămân în stare solidă, dar nu toate. Nu știu ce conține exact "crispi strips" de la K. F. C. dar aproape întotdeauna îmi produce probleme.
  • ciupercile "albe" - am înțeles că conțin nitriți, dar cred ca mai important este faptul că nu le digeră complet sucul gastric. Ciupercile "urechi de lemn" sunt ok.
  • mezelurile, mai ales cele care conțin nitriți - probabil acești conservanți care împiedică stricarea cărnii prin bacterii, împiedică și digerarea ei de către ... flora bacteriană.
  Odată ce ați găsit un regim minimal care nu vă face rău puteți introduce treptat alte produse și testa. Atenție că de obicei abuzul de alimente "neacceptate" are efecte cumulative, crescând sensibilitatea în următoarea perioadă. La fel, un regim ținut o vreme crește toleranța la alimente "netolerate".

  Există destul de des și intoleranță la glutenul care există în pâine. Efectul este cumulativ și lent, se pare că blochează repararea tubului digestiv. Orezul nu conține gluten, nici porumbul. Nu mi-am putut da seama dacă am o problemă și cu glutenul, dar mă simt mult mai bine dacă mănânc orez sau mămăligă în loc de pâine.


"The more I say, the more I know" . Republicarea articolelor este permisă cu citarea autorului

Telefonul, ziua și radioul

 Telefonul

 Urăsc telefonul ! Știu că sunt cam "freak" din punctul ăsta de vedere,  dar este o realitate : pur și simplu mi se strânge inima când îl aud sunând. Nu de frică că aș primi o veste proastă, pur și simplu mă anxietează să vorbesc la telefon. Chiar și când e ziua mea, precum astăzi. Poate mai ales atunci. De exemplu mi-e foarte complicat să găsesc cuvinte originale de răspuns pentru fiecare.

 Sunt conștient că astfel de telefoane semnifică faptul că oamenii țin la mine și de multe ori telefonul per ansamblu mă bucură. Dar nu mă pot abține să nu tresar dureros când sună. Am încercat să schimb și melodia cu una foarte plăcută, dar nu ajută.

 Pentru a-mi rezolva disonanța cognitivă am început să mă gândesc că în trecut telefonul de felicitare avea sens pentru că oamenii se vedeau rar și era scump să dai telefoane "interurbane" mai des decât "la ocazii". Astăzi cu abundența de soluții de comunicare se face probabil abuz. De exemplu de Paști, Crăciun, Revelion mi se pare pur și simplu nefezabil ca fiecare să trimită 200 de SMS-uri către toți din agendă. Câteodată sunt plăcut surprins că cineva s-a gândit la mine. Sau poate i-a fost greu să mă scoată din listă ? :)

 Pe principiul "ce ție nu-ti place altuia nu-i face" nu prea dau telefoane de felicitare. Nici nu prea memorez zilele de naștere, noroc cu soția. Așa cum este mai ecologic să mergi 2 în mașină în loc de unul spre serviciu, accept să împart SMS-ul de felicitare trimis de ea. Știu ziua cuiva pentru că este născut două zile înaintea mea și îmi amintesc ... de ziua mea. Ii urez mereu pentru ziua de la anul, și sunt primul de obicei :)

  Câteodată îmi vine să spun ca scoțianul (zgârcit) care încerca să facă economie de curent electric : nu sunați, ies eu din când în când. SMS-urile sunt mai tolerabile, deși au și ele semantica aceea de intempestiv, auzi beep și trebuie să te uiți atunci, ar putea fi important. Cred că prefer mesajele pe Facebook, sunt mai "asincrone", nu te întrerup, le găsești când citești emailul. Că veni vorba, nu o să public acest articol pe Facebook pentru că mi-e teamă că cei care mi-au dat telefon s-ar putea simți răniți. Poate cititorii fideli abonați la RSS mă vor ierta ...

Radioul

 De fapt despre altceva vroiam să scriu. Pe lângă telefoanele de felicitare am primit și un telefon de la un centru de sondare sociologică (așa se numește?). Nu știau că e ziua mea, n-am primit nici un dar de fidelitate, m-au întrebat despre preferințele în materie de radiouri.

 De obicei declin rapid astfel de sondaje care iau timp dar subiectul mă interesa. Majoritatea oamenilor se întreabă cum se calculează cotele de piața dacă nimeni nu își amintește să fi fost intrebat. Ei bine eu am fost întrebat. De fapt este a doua oară și întrebările au fost asemănătoare.

 A fost o ocazie să îmi afirm aprecierea pentru postul RFI, unde găsesc știri cât de cât obiective și analize socio-economice de bun simț. Pe ei îi interesau mai mult posturile de muzică. Desi RFI are și muzică pe gustul meu, nu îl percepeau ca pe un concurent direct pentru postul de muzică care o fi comandat sondajul. I-am dat pe locurile 2 si 3 ascultate în ultima săptămâna Rock FM și City FM, care dau rock d-ăla bun, de pe vremea mea ... M-am bucurat să pot semnala că există totuși căutare pentru soft rock.

  Operatoarea mi-au dat să ascult și un colaj de 30 secunde de melodii. Erau melodii relativ cunoscute, foarte comerciale, care erau o dată la moda prin discoteci. Mi-au inspirat nota 5-6 din 10. Data trecuta mi-a pus un colaj similar și a luat doar nota 4, parcă atunci aveau și ceva etno-dance de genul "manele un pic spălate".


  Revin la ideea că merită să investim puțin timp și energie pentru a susține ceea ce ne place și a da feedback negativ la ceea ce nu ne place. Altfel ne vom trezi că dispare de tot ceea ce ne place pentru că "nu are căutare" și se umple eterul cu ceea ce din punctul nostru de vedere s-ar numi subcultură.

"The more I say, the more I know" . Republicarea articolelor este permisă cu citarea autorului

Facebook