2011-04-26

Staţi la coadă !


Staţi la coadă !

 Astăzi am mers să-mi vizitez bunicul. Am mers pe şoseaua Bucureşti-Alexandria. La dus a fost ok, dar am observat că spre Bucureşti se circula bară la bară deşi era abia ora 13.

 Deşi am plecat spre Bucureşti devreme (16:30) pentru o distantă de vreo 60km, drumul spre Bucureşti era congestionat încă de la început, din dreptul comunei Prunaru. Am facut vreo 4 ore, deci o medie de aproximativ 15km/h. Media mea obişnuită este cam de 50km/h mixt oraş+exterior.

Poliţia

 Poliţia era prezentă la anumite puncte de congestie (intersecţii, treceri de pietoni), cu rezultate variabile.

 La intersecţia din Naipu poliţistul a fluidizat circulaţia, permiţând celor de pe sensul perpendicula să tracerseze coloana care nu avea oricum unde sa se ducă.

 La trecerile de pietoni de la Mihăileşti cred însă că nu şi-au atins obiectivul. I-am văzut şi la dus şi la întors, stând în centrul şoselei şi făcând semne să treacă masinile mai repede. În teorie este un lucru bun, nu laşi pietonii să blocheze traficul la fiecare 2 minute.

 Practic însă nu am văzut nici un pieton, dar maşinile încetinea probabil instinctiv la vederea poliţistului. Pe de o parte trebuiau să fie atenţi să nu-l lovească, pe de altă parte există şi această imagine a poliţistului "sperietoare" care vrea să te prindă făcând ceva greşit.

 Îmediat după ce am trecut de trecerile de pietoni "fluidizate" coloana s-a descongestionat brusc, ce-i drept a apărut şi o bandă în plus. Ce mă uimeşte însă este că în dreptul trecerilor de pietoni nu s-a putut circula nici cu 30km/h, deşi în faţă era super liber ! Totă coloana pe zeci de kilometrii părea să fi fost blocată în Mihăileşti, deşi nu am văzut nimic care să blocheze circulaţia.


  Nesimţiţii

  În condiţiile în care se vedea clar că este o coloană care se deplasează atât de rapid cât este loc, unii şoferi au ales să depăşească câte 10-20 maşini, apoi să forţeze intrarea în coloană.

  Sunt curios, aşa fac şi la coadă la cumpărături ? Se bagă cu căruţul în faţa celor care erau deja, cu pretextul că se grăbesc ? Şi eu doream să ajung mai repede acasă şi probabil cvasitotalitatea celor care stăteau la coadă. De ce consideră că au dreptul să se bage în faţă ?

  Problema este că asemenea comportament oferă beneficii dar mai rar feedback negativ. Am mai încercat să clacsonez când trec dar nu cred că îi deranjează mai mult decât pe mine.

 Până la urmă singura soluţie pe care o văd este să nu le dăm voie să reintre în coloană, exceptând cazurile în care este nevoie pentru evitarea unui accident. Să rămână pe contrasens să îi înjure cei pe cere îi blochează. Altă soluţie nu văd dacă poliţia nu îi pedepseşte. Este chiar mai uşor dacă depăşesc pe dreapta şi li se termină banda. Ce drept au să fure din caşcaval ?

 Majoritatea acestor depăşiri se făceau şi pe bandă continuă, în condiţii de vizibilitate redusă, punând în pericol şi pe cei din contrasens, iar prin ricoşeu pe cei din coloană.

 Dacă ar fi urmat să intre pe o stradă laterală imediat, ar fi avut sens să depăşească coloana. Decă ar fi fost un tir care încetinea coloana, înţelegeam să încerce să-l depăşească. Dar nu era cazul, coloana se întindea pe kilometrii.

 Înţeleg să o ia pe contrasens salvarea, poliţia, etc. Mi se pare normal să las să intre în coloană cineva care era parcat, sau intră dintr-o stradă laterală, nu îi pot lăsa să aştepte la infinit. Dar eu unul de şmecheri m-am săturat.

* * *

  Nu îmi dau seama ce i-a făcut pe români atât de toleranţi cu nesimţirea, de au ajuns să prospere nesimţiţii şi şmecherii. Să fie mult blamatul comunism unde nu aveai voie să cârteşti ? Să fie lunga istorie de sub papucul turcilor, fanarioţilor, etc ? Nu ştiu, ştiu doar că atâta timp cât vom accepta nesimţirea ca pe un lucru normal, nesimţiţii se vor înmulţi.



"The more I say, the more I know" . Republicarea articolelor este permisă cu citarea autorului

NOU : Abonează-te prin email pentru a primi viitoare articole !

5 comentarii:

bgoodforyou spunea...

http://bpr.b.politiaromana.ro/index.php/legislatie/505-hg-1391-din-2006.html
Art. 120. – (1) Se interzice depasirea vehiculelor:
...
k) pe sectorul de drum unde s-a format o coloana de vehicule în asteptare, daca prin aceasta se intra pe sensul opus de circulatie.

bucuresci spunea...

O postare detaliata pentru o concluzie lapidara :
Politia nu isi face datoria!

Madalina Voicu spunea...

E ceva mai trist - politia nu isi face datoria, dar oamenii, de unde atata lipsa de respect pentru altii, din ce motive etc :(

bucuresci spunea...

Sa nu idealizam omul din Romania ca reprezentant civilizat si demn al unei rase superioare. De la romani incoace civilizatia se face cu biciul si pe principiul legile dau tonul, oamenii le urmeaza.

Corneliu spunea...

"S-a demonstrat stiintific" ca atata timp cat nu exista posibilitatea de a suferi consecintele faptelor reprobabile, oamenii, in proportie foarte mare, vor comite faptele reprobabile. Atata timp cat politia nu sanctioneaza astfel de intamplari, ele se vor repeta. Mai grav este ca majoritatea politistilor nu considera aceste fapte foarte grave, si unii dintre ei le comit la volan. Mie mi s-a intamplat ca un politist sa faca scandal, sa ma ameninte si sa mimeze ca da peste mine cu masina pentru ca nu am plecat de la pompa de benzina cand a venit el (prietena mea era inauntru sa plateasca, deci el oricum nu putea sa puna benzina). Deci ce pretentii sa am de la "bajetzii de cartieri" daca politistii se comporta asa?

Facebook