Banii nu exista
Banii nu reprezintă proprietate pe bunuri existente
Ca demonstraţie, să presupunem prin absurd că aş avea în proprietate toate bunurile din lume, inclusiv terenuri, clădiri, obiecte, dar în afară de bani şi persoane. În acest caz, nu aş putea să posed mai multe bunuri din ce există.
Dacă aş avea şi banii, aceştia nu mi-ar putea aduce nici un bun existent în plus, căci le am deja pe toate. Singurul lucru pe care mi l-ar mai putea aduce banii ar fi un drept asupra unor produse/servicii care vor fi produse în viitor de oamenii, căci pe cele existente le am deja pe toate.
La fel, o dată ce fiecare produs din lume este înregistrat în proprietatea cuiva (utilizatorul, fabrica care îl are în stoc, magazinul), nimeni nu poate deţine prin bani ceva în plus faţă de aceste produse, ci eventual ceva din produsele/serviciile viitoare, un drept asupra muncii altor oameni.
Asta ne apropie de definiţia că banii sunt "a claim on human labor", adică aş spune eu, un drept de a revendica produsele unei munci viitoare. Acest drept asupra produselor viitoare se poate schimba totuşi cu produse existente din proprietatea altcuiva (când cumpăr ceva cu bani). Dar banii în sine nu dau un drept asupra unor bunuri fără a exista un contract suplimentat care să garanteze asta.
Banii sunt jetoane
Banii sunt meniţi să faciliteze schimburi complexe de produse create în societate. Ca în modelul cooperativei de babysitting, banii măsoară datoria între membrii societăţii.
Când cineva ia credit, consumă mai multe bunuri decât produce pentru societate. Se angajează să creeze în viitor o cantitate echivalentă de bunuri către societate, cantitate măsurată prin valoarea bănească împrumutată.
Când cineva îşi ia salariu, semnifică faptul că a creat o valoare în societate pentru care nu a consumat produse. Primeşte un număr de jetoane (salariu) pe care le poate schimba cu produse.
La celălalt capăt al lanţului de schimb va sta cineva care are nevoie de acele jetoane pentru a achita un credit, altfel pierde casa (garanţia) sau chiar libertatea în unele cazuri. Pentru cel care ia credit, acele jetoane/banii au valoare, valorează cel puţin cât casa ipotecată. Bineînţeles dacă jetoanele emise sunt prea multe, majoritatea achită creditele şi scade nevoia de jetoane, deci le scade valoarea.
Creditul
Cineva care are surplus de jetoane (economii), poate împrumuta jetoane celor care doresc să consume în avans. Deoarece riscul minim este să nu împrumuţi, împrumutul se face de obicei motivat de un mic câştig (dobândă).
Valoarea banilor este dată de datorie
Aş îndrăzni să afirm că valoarea banilor este direct proporţională cu cantitatea de bunuri ipotecate prin credit (masa monetară rămânând constantă). Mai exact este proporţională cu rata cu care se returnează creditele.
Un caz particular al regulii este falimentul creditatului, când el renunţa la a plăti creditul, ceea ce va genera o scădere a nevoii de bani în economie, deci o scădere a valorii banilor. Este şi natural, creditatul va renunţa să mai lupte pentru a crea acea bucăţică de GDP (produse/servicii) pe care se angajase că o va produce pentru a rambursa creditul. Poate a rămas chiar şomer şi nu mai produce nimic în economie.
Concluzie
Banii nu sunt proprietate pe bunuri existente. Aurul, casele, maşinile, mobila, pâinea, roşiile pot fi efectiv deţinute. Banii (fiat) sunt jetoane sociale a căror valoare depinde de :
- numărul de jetoane emise
- cantitatea de datorie solvabilă din sistem
- cantitatea de produse viitoare, limitată de potenţialul economiei
Vezi şi "Jocul cu ... jetoanele de sticla" pentru aprofundarea modelului.
Dacă v-a plăcut articolul, daţi vă rog un share :
Eu zic că se discută foarte mult despre detalii şi se pierde din vedere esenţa: Profitul este furt
RăspundeţiŞtergereFelicitari pentru structurarea articolului, dar mai ales pentru abstractizare.
RăspundeţiŞtergereLa nivel teoretic, lucrurile stau exact asa cum le-ai descris, dar la nivel practic, ne lovim si de faptul ca nu exista o singura entitate responsabila cu masa monetara. De fapt, entitatile existente sunt intr-o oarecare comepetie pentru a configura masa monetara in mod optim pentru tara din care face parte, nu pentru toata lumea(exportul de inflatie practicat de SUA).
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
RăspundeţiŞtergereBanii sunt un "a claim on future labor" numai dacă se nasc din creditare, adică de-s plătiţi înainte de "labor". Ca să reluăm experimentul tău gândit, în lumea ta imaginară putem raţiona inductiv:
RăspundeţiŞtergere- la momentul 0 tu deţii toate bunurile din lume dar nu şi "the labor" pe care ţi-l pot vinde ăilalţi. Să zicem că există şi un nr. mare şi fix de jetoane, pe care tu gândeşti să-l echivalezi cu toate bunurile din lume.
- la fiecare stagiu, se dă salariu doar după ce s-a comis "the labor", adică nişte jetoane pe care eşti dispus să le schimbi pe bunuri ale tale.
Să zicem că există un mecanism care asigură că nimeni nu primeşte jetoane decât după ce ţi-a muncit, de ex. toate sunt la tine (şi având monopol poţi să fixezi preţurile pentru fiecare bun cum vrea muşchii tăi, mde avantajul de a avea toate lucrurile din lume! dar asta-i irelevant to the point) de ex. te-a gâdilat cineva în tălpi şi tu-i da-i o găleată de jetoane prin care el poate revendica o casă, sau o barcă şi un cal, sau alte bunuri de ale tale. Pe măsură ce jetoanele astea şi bunurile trec de la tine la ceilalţi începe să funcţioneze economia.
În lumea asta, cât timp se respectă regula întâi munca pe urmă salariul, banul e întotdeauna "a claim on past labor" şi pe lucruri care există. Adică banii ăştia "există" în sensul pe care l-ai dat tu lui "a exista" .
Ce mă deranjează şi nu pricep este sugestia că conceptul de 'ban' (fie el şi 'fiat money') este intrinsec legată de conceptul de 'credit' şi 'datorie'.
@Mihai : Într-adevăr, în situaţia imaginată de tine, banii acoperă nişte bunuri care există, spre deosebire de banii daţi cu împrumut. Este o monedă denominată în produse.
RăspundeţiŞtergerePe de altă parte, o datorie tot există. Dacă el m-a scărpinat în talpă, puteam sa-i dau două case şi nu aveam nevoie de bani.
Dacă eu i-am dat nişte jetoane ... eu tocmai mi-am făcut o datorie, aceea de a-i schimba jetoanele pe 2 case.
Peste un an însă, un meteorit ar putea distruge jumătate din case. Ar trebui să-i dau tot 2 case sau 1 singură casă ? Şi dacă amanetasem deja toate casele şi nu mai am destule acum ? Piaţa se va prinde până la urmă că nu există suficiente case, iar valoarea jetoanelor va scădea (inflaţie).
Apoi mai trebuie cumva asigurată valoarea "de piaţă" a jetoanelor. Dacă eu nu am nevoie de jetoane, după ce le-am emis aş putea să nu dau nimic pe ele, şi nici altcineva.
Ar fi nevoie de o forţă superioară mie, care m-ar putea constrânge să mă ţin de promisiune. Ar trebui fixată "fix" valoarea jetoanelor, deci ajungem la un stat autotputernic, care fixează preţurile, ceea ce n-a reuşit vreodată în istorie prea mult timp.
S-ar putea crea o monedă denominată în aur, petrol, energie, ore de lucru, dar n-ai avea oricum garanţia că acele produse din spatele hârtiilor nu vor varia puternic faţă de celelalte produse.
Moneda creată prin credit are întotdeauna datornici care au nevoie să recupereze moneda aceea din piaţă (plus dobândă), ceea ce îi creează valoare.
Despre banii ca "claims on future labor" (engleză)
RăspundeţiŞtergerehttp://www.newfamilyeconomics.com/lessons/money-claims-on-future-labor/
Prietene, vrei sa-l asculti pe Winston Shrout, ca sa intelegi mai bine cine este creditorul, si cine este debitorul. suveranitate.wordpress.com
RăspundeţiŞtergereMerci de citare.
RăspundeţiŞtergereM-am uitat si pe "Accepted For Value" cu "Winston Shrout". Vorbeste cam rar. Are niste observatii pertinente, dar ma tem ca undeva se rupe filmul si ajunge la niste sofisme (daca am inteles eu unde vrea sa ajunga).