2011-06-04

Nevoia de inflaţie

Nevoia de inflaţie

 O inflaţie mică (1-3%) este menită să stimuleze păstrarea banilor în circuitul economic. Dacă există o mică aşteptare inflaţionistă (preţurile cresc treptat), oamenii sunt motivaţi fie să cheltuiască banii acum, fie să îi investească, fie să îi depună la bancă cu dobândă, de unde vor fi împrumutaţi celor doritori.

 Dacă aşteptările sunt din contră, de deflaţie (preţurile vor scădea), oamenii sunt motivaţi să nu cheltuiască, pentru a cumpăra mai ieftin mai târziu (exceptând nevoile vitale). Lipsa de bani de pe piaţă accentuează scăderea preţurilor şi reticenţă de a cheltui într-un cerc vicios. În urma scăderii preţurilor, firmele care aveau planul de afaceri calculat la un profit moderat nu vor mai putea să-şi plătească creditele, deci vor da faliment. Dând faliment, scade cantitatea de produse din economie, deci bunăstarea (apreciată prin GDP).


Inflaţia şi creşterea economică

 Teoretic o inflaţie zero ar fi ideală, dar practica spune altfel. Dacă economia creşte iar masa monetară rămâne constantă, orice produs nou din economie trebuie să scoată din afaceri un produs vechi. Presupunem că economia este la echilibru şi competitivă, unde nu este foarte mult loc de redus preţul fără a intra pe pierdere.

 O mică creştere a masei monetare peste cantitatea existentă de produse creează locul pe care îl pot ocupa produse noi în economie, sau creşterea producţiei la produse existente. Bineînţeles că exista un potenţial maxim de creştere economică, orice masă monetară peste potenţial se va duce doar în inflaţie (creşteri de preţuri).

Problema este că nu poţi ştii exact cât este potenţialul de creştere economică. Când inflaţia începe să crească este semnul că începi să pierzi tracţiune la creşterea economică şi trebuie să te opreşti din crescut masa monetară. Este ca un magnet, dacă tragi prea tare, rişti să decuplezi de tot tracţiunea iar economia să cadă în jos într-o spirală inflaţionistă.


Concluzie

 Inflaţia este un rău necesar funcţionării sistemului financiar, ea ţine rotiţele în mişcare, cu condiţia să fie moderată (1-4%).

 Se estimează că inflaţia "sanătoasă" ar fi de maxim 3-4% pentru tările cu creştere economică rapidă. Pentru ţarile dezvoltate, la care potenţialul de creştere relativă este mai mic, este bine să fie chiar mai mică (2-3%). Pe termen scurt o inflaţie mai mare poate aduce o creştere economică peste potenţial, dar pe termen mediu efectele negative depăşesc câştigul iniţial.

 Vezi şi "Banii nu există" unde arăt de ce cred că banii acoperă produse viitoare, nu existente.


Dacă v-a plăcut articolul, daţi vă rog un share :

8 comentarii:

Mihai Luțescu spunea...

Mie nu mi se pare că din aşteptarea ca preţurile să scadă ar rezulta automat că oamenii ar înceta să cheltuiască, deoarece oamenii preferă îndeobşte să plătească ACUM UN PREŢ MAI MARE vs. MÂINE UN PREŢ MAI MIC. De n-ar fi aşa, nimeni n-ar mai apela la CREDIT!!!

Nu sunt convis că o scădere a preţurilor (simptom) este echivalent cu deflaţie (căderea economiei, cercul ăla vicios distructiv). Mi se pare o confuzie între o implicaţie şi reciprocă, între condiţie necesară şi suficientă: deflaţia cred că implică scădere a preţurilor, nu neapărat şi invers.

Adică o scădere a preţurilor naturală, datorată saturării pieţei sau progresului tehnologic, nu văd de ce implică un cerc vicios destructiv care să trebuiască compensat de o inflaţie.

Toţi ştim că la anu' o să putem cumpăra un calculator mai bun decât anul ăsta la acelaşi preţ. Şi totuşi o mulţime de oameni cumpără calculatoare şi anul ăsta şi sunt convins că n-au în cap frica de inflaţie care să-i stimuleze.

Mihvoi spunea...

@Mihai L : În deflaţie, oamenii ar reduce consumul la minimul necesar, ceea ce ar duce la o scădere drastică a consumului. Oferta s-ar ajusta prin falimente, întrucât firmele aveau randament la un anumit preţ şi o anumită cantitate de produse vândute.

Mai este problema dobânzii, ea cere o creştere constantă a masei monetare, altfel la un moment dar toţi banii ar ajunge la bănci şi ar mai rămâne şi datornici care nu au fizic de unde să obţină acei bani.

Nu ştiu dacă se poate găsi un alt sistem total diferit în care inflaţia (moderată) să nu mai fie necesară, dar în cel actual sigur nu se poate.

Nu-mi dau seama încă dacă sistemul financiar actual este sustenabil pe termen foarte lung, şi care ar fi parametrii la care se poate atinge un echilibrul stabil. Câteodată îmi pare o echilibristică pe sârmă, dar n-am găsit încă unul mai bun.

Mihai Luțescu spunea...

deci postulat: dacă nu-i inflaţie, automat e deflaţie. Tertium non datur?

Mihvoi spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
Mihvoi spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
Mihvoi spunea...

Între inflaţie şi deflaţie există doar un punct, şi acela greu de definit. Pentru banii actuali ("fiat money") se ia de exemplu indicele preţurilor de consum, preţul unui coş de produse. Dacă preţul rămâne perfect constant, nu e nici deflaţie nici inflaţie. Dar cartofii sunt mai scumpi iarna...

Dacă ai avea o monedă care să aibe în spate un produs (aur, argint, petrol), oricum n-ai scăpa de variaţia valorii acelei monede. Aurul s-ar putea aprecia/deprecia faţă de celelalte produse.

Dacă vrei să ţinteşti valoarea faţa de toate produsele ... vei obţine ceva gen "fiat money", bani care nu au produse în spate, astfel că pot varia cu variaţia cantităţii de produse, cel puţin pot creşte ca masă monetară odată cu economia.

Mihai Luțescu spunea...

De fapt comentariul era:

- nu există decât inflaţie şi spirală deflaţionistă, în opinia ta. Nici un interval în care deflaţia nu-i spirală deflaţionistă.

Mihvoi spunea...

Deflatia asta micutza a avut-o Japonia zeci de ani, nu stiu daca au scapat inca complet. A venit cu scadere economica si somaj.

Au incercat sa duca dubanzile spre zero, dar nimeni nu vrea sa mai imprumute ca sa creasca masa monetara.

http://www.ziare.com/articole/deflatie+record+japonia

http://www.wall-street.ro/articol/International/63846/Japonia-Deflatie-si-o-rata-a-somajului-record.html

Facebook