Te simţi mai bine sau eşti mai bine ?


Te simţi mai bine sau eşti mai bine ?

  Există două abordări pentru viaţă. Ele nu se exclud neapărat una pe alta, şi în acelaşi timp abordarea optimă pentru fiecare este oarecum opusă celeilalte.

 1. Să te simţi bine (subiectiv)
  • Importantă devine senzaţia subiectivă despre situaţia în care eşti
  • Până la un punct corelează cu faptul de a fi într-o situaţie obiectiv bună. Se poate obţine însă o creştere a stării de bine doar ignorând motivele de îngrijorare, atâta timp cât nu te afectează direct foarte tare (încă)
  • Creşterea stării subiective de bine poate avea efect pozitiv asupra stării obiective de bine atunci când combate descurajarea maladivă şi frica iraţională. Poate asigura motivarea pentru a face investiţii spre a obţine o situaţie obiectivă mai bună
  • Pot exista şi efecte negative, asumarea unor riscuri mult prea mari :   "deşi sunt bolnav grav cu inima, mă simt foarte bine şi pot face efort extenuant în căldură "
  • Tehnica struţului ("decât să-mi fac griji mai bine mă fac că nu există pericolul") poate asigura o viaţă ceva mai fericită atâta timp cât ai norocul ca acele pericole pe care le-ai subestimat să nu se materializeze
  • Uneori costul prevenirii unui pericol este mai mare decât costul de a înlătura efectul (ponderat cu probabilitatea de apariţie). Unele pericole rare nu pot fi prevenite : nu pot să mă apăr de un posibil meteorit care ar cădea în oraş
  • Anumite substanţe chimice (alcool, droguri) pot creşte starea de bine subiectiv, cel puţin o perioadă
  • Anumite dereglări biologico-chimice sau psihologice pot face ca starea subiectivă să fie apreciată constant sub nivelul pe care l-am considera "obiectiv" sau din contră

     2. Să fii efectiv bine (obiectiv)
    • Este mai greu de definit, pentru că nu este o stare, ci mai degrabă o evaluare probabilistică a starii viitoare. Degeaba mă simt perfect înainte de a mă călca tramvaiul...
    • Depinde de perioada luată în calcul : "anul ăsta o pot duce bine trăind doar din economii". Dar la anul ?
    • În general, cu cât se doreşte o securitate mai mare pe viitor, cu atât investiţia curentă trebuie să fie mai mare, deci situaţia curentă mai puţin bună : "trebuie să mă abţin de la consum pentru a face economii"
    • Scăderea bunăstării momentane sub un anumit prag poate anula investiţia făcută pînă atunci : dacă neglijez sănătatea, mă pot îmbolnăvi, plătind mult pe medicamente şi nemaiputând munci
    • Ideal ar fi ca fiecare investiţie să aducă şi o mică satisfacţie subiectivă. Voinţa nu poate susţine un efort foarte îndelungat fără recompensă
    • În mod paradoxal, o anumită senzaţie de insatisfacţie subiectivă este motorul spre a atinge o stare de fapt mai bună. Totuşi senzaţia repetată de nereuşită duce la abandonul oricărui efort pentru a-ţi îmbunătăţi situaţia

      Fericirea nu se adună

      La un moment dat am gândit că fericirea (bucuria) este derivata stării de fapt, adică măsoară variaţia nivelului de bine obiectiv. Astăzi înţeleg că legătura este mult mai puţin matematică.

     Se pare că o suită de bucurii mici distribuite în timp au un efect mult mai mare decît suma lor obţinută dintr-o dată (vezi cazul câştigului la loterie). Psihologic, deci, ar fi mai profitabil să nu-ţi deschizi toate cadourile de Crăciun în aceeaşi zi :)

     La un nivel mai metafizic, binele tău poate conţine într-o oarecare proporţie securitatea Umanităţii, sau măcar a celor apropiaţi, care sunt impregnaţi cu o parte din informaţia care te defineşte.


     Încheiere

     Foarte des confundăm cele două tipuri de "a ne fi bine". Foarte mulţi "guru" (nu neapărat religioşi) propovăduiesc calea de a obţine una dintre cele două, uneori în antinomie cu cealaltă. De exemplu se oferă o fericire subiectivă bazată pe ignorarea temerilor şi lumii materiale, fie o stare de "virtute" bazată pe penitenţă şi refuzul plăcerilor, fie o securitate bazată doar pe acumulare materială şi putere.

     Eu cred că binele obiectiv şi cel subiectiv merg totuşi mână în mână, nu se suprapun dar nici nu stau foarte departe unul de altul. Orice dezechilibru major între cele două abordări este dăunător, doar armonia lor poate da vieţii echilibrul de care are nevoie pentru a merge pe sârma existenţei.


    Dacă v-a plăcut articolul, daţi vă rog un share :