2011-07-28

Paradoxul bonusurilor bancherilor


Bonusurile bancherilor combat deflația

 S-a discutat mult despre faptul că este imoral să se plătească bonusuri bancherilor din băncile salvate de la faliment prin împrumuturi de la stat - căci împrumuturi au fost și vor rămâne dacă nu vor da cumva faliment pe bune.

 Și eu zic că nu-i etic, dar aș vrea să vă arăt un unghi mai puțin evident al circuitului banilor în natură. Voi arăta că, contrar unor teorii vehiculate pe internet, creșterea constantă a masei monetare nu este un dat absolut al sistemului. O mică inflație poate fi utilă, dar atât.


Un pic despre crearea banilor

 Banii actuali (fiat money) sunt creați în proporție de peste 90% de către bănci prin împrumuturi. În momentul în care tu împrumuți 1000E de la bancă, banca trebuie să aibe doar 100E pe care să-i depună la banca centrală. Restul sunt creați prin sistemul rezervelor fracționate care permite creșterea de până la 10 ori a masei monetare, rezultând o masă monetară "virtuală" mult mai mare (numită M3).

  Sistemul pare ciudat, dar are avantajul că banii creați prin datorie capătă o valoare intrinsecă prin faptul că până la urmă cineva va trebui să muncească pentru ei, pentru a-i returna băncii. Dacă datornicul dă faliment, acea valoare se pierde însă.

 Prin returnarea creditelor, banii creați prin credit dispar, dar de obicei se creează alții în loc, prin alte împrumuturi. Spre deosebire de banii "împrumutați" care dispar prin plata împrumutului, dobânda plătită nu dispare, ea devine profitul băncii.

 Dacă rata de împrumut scade, dar rata de returnare rămâne aceeași, masa monetară din economie scade, rezultând deflație (penurie de bani). Este motivul pentru care băncile centrale încearcă să stimuleze actualmente împrumutul, pentru a crește la loc masa monetară (QE2).


 Teoria banilor lipsă

  O teorie spune că întrucât trebuie returnați banii creați de bancă plus dobândă, nu există suficienți bani pentru a returna toți banii împrumutați PLUS dobânda aferentă. La o analiză simplistă așa pare, dar undeva există o mică scăpare în model.

   Banii returnați în plus ca dobândă nu dispar, ci devin profitul băncii. Astfel, dacă un acționar al băncii încasează dividende pe care le cheltuie pe un vapor de lux, banii se întorc în economie, pot fi câștigați de altcineva care să-și plătească dobânda. Între timp acționarul băncii beneficiază de o parte din produsele create prin munca împrumutatului, ca răsplată pentru serviciul adus. Dacă este prea mult nu este relevant aici.

  Este suficient să existe o masă monetară "reală" echivalentă cu dobânzile plătite în fiecare ciclu al banilor astfel încât sistemul să nu se blocheze cu toți banii ajunși la bancă și nici un ban în piață. Dacă bancile nu mai împrumută dar nici nu cheltuiesc banii, se poate ajunge totuși la o penurie de bani - unii spun că asta a declanșat marea criză din anii '30, băncile au ținut banii "la ciorap".

 Banii ar putea într-adevăr să dispară spre banca centrală, care să nu îi cheltuiască în economie, dar direcția curgerii banilor se poate inversa dacă banca centrală începe să plătească dobânzi mari la depozitele atrase sau împrumută la dobânzi foarte mici (aproape de 0).


  Paradoxul

  Bonusurile bancherilor, în condițiile în care sunt cheltuite, constituie un alt canal de reîntoarcere a banilor în economie. Ele au deci, paradoxal, un efect antideflaționist.

  Bineînțeles că efectul nu este unul economic semnificativ, titlul este o mică glumă cu un sâmbure de adevăr. A fost mai mult un pretext pentru a vorbi despre un mecanism de care am devenit conștient de curând.

  Bonusurile sunt nesemnificative prin comparație cu rata de scădere a banilor din economie prin încetinirea creditării. Un alt factor deflaționist este reprezentat de blocajul banilor în bănci prin provizioane. Provizionale sunt rezerve pe care trebuie să le facă băncile pentru credite posibil neperformante (care au întârzieri sau risc mare). În momentul în care creditul este dovedit neperformant (creditatul dă faliment), datoria se transformă în pierdere, acoperită în parte din banii "provizionați".

 Într-un fel sistemul are o autoprotecție, în loc ca datoria să devină niște bani care nu mai sunt acoperiți de munca creditatului, ei dispar de la bancă (întrucât creditatul nu-i mai are). Banii blocați în bancă nu mai pot fi multiplicați, deci efectul poate fi chiar net deflaționist. Aici chiar nu cunosc suficient, mici detalii tehnice pot orienta modelul într-o direcție sau alta.


  Banii ca datorie

  Dacă doriți să înțelegeți mai bine banii datorie, puteți urmări link-urile de mai jos. Am arătat că nu sunt de acord cu toate concluziile de acolo, dar puteți afla multe lucruri interesante. Dacă găsiți cumva afirmații clar false să spuneți, mie mi se par în general de bun simț, dincolo de mesajul subtil de tip "teoria conspirației".


P.S. Ca să mă laud un pic : soluția aleasă pentru datoria Greciei a fost cea pe care am anticipat-o într-un articol anterior deciziei, aceea de a re-eșalona datoria pe mai mulți ani : Grecia, împrumutul și politicienii


Dacă v-a plăcut articolul, daţi vă rog un share :

2 comentarii:

John Dow spunea...

nu numai bonusurile bancherilor produc o mica inflatie, ci orice ban "in plus". si da, e buna o MICA inflatie (keeps the wheel turning) dar in cazul asta, ar fi o idee sa li se explice (=sublinieze) si naivilor care baga banu in cont la banca, sau alora care isi fac plan de pensie in bani, ca una e ce viseaza ei azi (painea = 25 centi si benzina = 1.2 euro) si alta va fi cand depozitul / planul de pensie va fi al maturitate (painea = 75 centi si benzina = 2.5 euro). asta asa, ca sa fie sistemul "corect" si sa nu se bazeze pe amagirea prin omisiune a maselor.

Anonim spunea...

uimitoare rasturnare de situatie. prin 2008 bancherii se aruncau de la etaj,toata lumea spunea ca niciodata nu vor mai fi pe val. si cand colo dupa 2 ani deviza lor... vom fi iarasi ce am fost si mai mult decat atat e adevarul curat

Facebook