Dimensiune font - calcul DPI


Monitor - dimensiune font - calcul DPI

  Pe scurt : dacă doriți să măriți dimensiunea textului pe ecran, încercați să creșteți setarea DPI !

 Ecranele cu rezoluție mai mare au mai mulți pixeli pe acceași suprafață, ceea ce face deseori ca textele să fie afișate mult prea mici. La fel, monitoarele mari au pixelii mai mari decât monitoarele mici cu aceeaşi rezoluţie. Dimensiunea în pixeli a fontului nu este un indicator prea bun despre cât de mare va fi afișat un text.
 
  Pentru ca fonturile să arate de o dimensiune relativ constantă se foloseşte factorul "DPI" (dots per inch) care informează calculatorul despre cât de mari sunt pixelii (punctele) de pe monitor.

 Dacă DPI este mai mare (exemplu 120 în loc de 96), înseamnă că există 120 pixeli pe inch. În acest caz sistemul de operare va afişa literele pe mai mulţi pixeli, pentru a avea o dimensiune suficient de mare pentru a fi citite.

 Dacă DPI este configurat mic (uzual este 96), sistemul de operare va considera că sunt suficienţi mai puţini pixeli pentru a atinge dimensiunea dorită.

 De exemplu dacă Windows știe că DPI=100 şi vrea să facă fontul de 1inch (2.54cm), va afişa fontul pe 100 pixeli. Dacă DPI este setat la 96, va afişă doar 96 pixeli. Exemplu este ales petru usurinţa înţelegerii, un astfel de font este foarte mare.


 Calcul DPI :

 Monitorul meu are rezoluţia 1440x900, având un raport de 16:10 între lungime și lățime. Pixelii sunt pătraţi (ca la majoritatea monitoarelor). L-am măsurat pe orizontală şi a rezultat 41cm = 16.14inch. Deci pe orizontală am 1440/16.14 = 89.21 pixeli/inch rezoluţie fizică.

 Totuşi ecranul monitorului este privit la o distanţa mai mare decât materialul tipărit (de unde este original DPI), cu aproximativ 30%. Pentru asta Microsoft a aplicat un factor de 1.33 pentru monitoarele care aveau în general DPI=72, rezultând 72*1.33 = 96, clasicul DPI de pe Windows. Aceasta face ca fontul de "10puncte" să fie afişat ca "13pixeli", fontul de "12 puncte" să fie afișat pe 16pixeli, etc.

 Pentru că majoritatea softurilor sunt gândite pentru acest DPI, voi aplica şi eu factorul de 1.33. Pentru monitorul meu rezultă DPI=89.21 * 1.33 = 118.6, deci ar trebui să setez DPI = 118. Arată destul de OK şi cu clasicul DPI=96 ...

 Depinde şi de gust şi ochi. Dacă doriţi fonturile mai mari, puteţi mări DPI, cu riscul ca unele aplicaţii să nu mai arate ok (nu mai încape textul în fereastră). Nu toate aplicaţiile țin cont de DPI, dar textele sistemului de operare în general ţin cont de el.