2011-09-30

Ce zice Keynes


Ce zice Keynes

   Keynes este înjurat pentru toate excesele de "stimulare" a economiei pe care politicienii lumii le patronează. Krugman spune că majoritatea celor care îl critică nu l-au citit. După ce am făcut un pic "mișto" de Keynes, m-am apucat să îl și citesc (sunt abia la primul sfer al cărții).

   În esență, Keynes spune că economia poate ajunge la echilibru stabil pe multe paliere, inclusiv paliere suboptimale. Un exemplu de echilibru suboptimal este când șomajul este foarte mare. Nu este vorba de șomajul obișnuit de 4-5% al celor care nu vor momentan sau nu sunt în stare să muncească, ci este vorba de șomajul "involuntar" al celor care și vor și pot, dar nu au unde. Teza lui mult hulită este că pentru a reduce șomajul involuntar este nevoie de o creșterea artificială a puterii de cumpărare, de exemplu prin deficite bugetare ale statului.


 Pe larg

   Keynes argumentează că economia odată stabilizată pe un palier suboptimal (șomaj mare), tinde să rămână blocată în acea situație. Teoretic, dacă o parte din șomerii involuntari ar produce și ei ceva către societate, bunăstarea societății ar crește. Cantitatea mai mare de produse s-ar echilibra cu puterea mai mare de cumpărare a foștilor șomeri care iau salarii acum, economia ajungând la echilibru pe un palier superior

 În realitate însă, faptul că puterea de cumpărare a actualilor șomeri este doar virtuală, logica economică aplicată fiecărei firme nu permite angajarea acelor șomeri. Dacă o firmă angajează un șomer pentru a produce mai mult decât există cerere pe piață, salariul acelui fost șomer va crea o creștere a puterii de cumpărare echivalentă cu salariul plătit, dar această putere de cumpărare nou creată se va împărții tuturor firmelor, firma angajatoare obținând o infimă creștere a cererii. Astfel, din punct de vedere al fiecărei firme în parte, angajarea șomerului nu este rentabilă economic.

 Pe de altă parte, dacă majoritatea firmelor ar angaja câte un șomer, puterea lor de cumpărare s-ar distribui către majoritatea firmelor, astfel încât fiecare firmă ar primi în medie o creștere a puterii de cumpărare echivalentă cu salariul angajatului, deci ar deveni rentabilă angajarea. În plus, trebuie să treacă un timp până cererea crește proporțional cu salariile plătite, ar fi logic ca fostul șomer să-și plătească întâi datoriile, să  economisească un pic și abia apoi să consume la capacitate maximă.

  Keynes spune că singura soluție este că mâna statului să ghideze mâna invizibilă și să o ajute să treacă de la palierul suboptimal (cu șomaj mare) spre un palier de echilibru superior, în care șomajul este mai mic, până la ocuparea totală a forței de muncă angajabilă. Asta ar sparge cercul vicios în care șomajul ține cererea sub potențial ceea ce ține activitatea economică sub potențial, ceea ce întreține un șomaj artificial de mare. Altfel avem problema "oul sau găina", este improbabil ca agenții economici să se sincronizeze în a trece de la o stare suboptimală, printr-o stare încă și mai rea (minimul dintre 2 maxime locale), pentru a ajunge la o stare superioară celei de pornire.

Încheiere

  Cam asta am înțeles eu până acum că este teza lui Keynes, o să citesc în continuare. De fiecare dată când politicienii invocă necesitatea unor stimuli Keynes-ieni, ar trebui să îi verificăm la șomaj, să vedem dacă într-adevăr există un șomaj involuntar mare sau vor doar să câștige capital electoral înainte de alegeri.


Dacă v-a plăcut articolul, daţi vă rog un share :

2011-09-27

Labirint


Labirint

  Dacă cumva sunteți genul care se simt pierduți în magazine sau muzee tip labirint, iată o idee simplă care vă poate ajuta.

  Odată intrat în magazin/muzeu, mergeți tot timpul în dreapta. Asta înseamnă practic a urmări pereții exteriori ai incintei, peretele exterior fiind mereu în dreapta. Aceeași metodă funcționează similar cu "mereu stânga", dar dreapta este direcția pe care o iau majoritatea oamenilor când intră într-un magazin.

  Într-un muzeu bine delimitat, care nu are cicluri interioare această regulă simplă permite vizitarea tuturor camerelor, o singură dată, inclusiv a etajelor. Mergând pe dreapta dai de o scară, urci pe ea, urmărești pereții în cerc până ajungi din nou la scară, cobori în drepta apoi continui la dreapta pe holul inițial. Singura preocupare trebuie să fie să recunoști cănd ai făcut turul complet și ajungi să ieși pe ușa de la intrare ... în dreapta :)

  Într-un magazin mare regula asta pierde raioanele din centrul incintei (buclele interioare). Eu personal găsesc totuși util într-un magazin nou să dau un tur al frontierei exterioare pentru a-mi face o idee despre suprafață și apoi să mă aventurez pe culoarele transversale. Turul inițial mă ajută să știu cam pe unde sunt, cam cât mai este de parcurs și deseori chiar să fotografiez raioanele interioare interesante.

  Interesant este că regula evită foarte bine învârtirea în cerc, chiar dacă există bucle. Dacă magazinul are o buclă la fruntiera exterioară, regula va parcurge partea cea mai exterioară a buclei și va continua pe frontieră. Va pierde ce-i drept partea interioară a buclei, dar dacă așa au gândit spațiul probabil își merită soarta.

 Se pot face mici optimizări după caz, de exemplu mergând pe frontiera exterioară faci mici incursiuni în interior când vezi un raion interesant, apoi te întorci la frontieră și continui turul frontierei.

 Probabil majoritatea o să găsească ce am scris evident, dar pentru mine a fost o mică revelație să realizez puterea acestui algoritm. Sper să vă ajute.


Dacă v-a plăcut articolul, daţi vă rog un share :

Superblog


Superblog 2011

  Înscriu blogul la un mic concurs "Superblog" pe numele Mihai Voicu. Postul acesta este necesar la înscriere. Nu mă atrag atât premiile cât posibilitatea de îmi face cunoscute ideile. Să vedem de ce tip vor fi temele de concurs...

Update Ianuarie 2012 : concursul s-a dovedit a nu fi un concurs de creație ci un maraton de vreo 30 se articole în care se cereau explicit link-uri la diverse produse și situarea lor într-un context pozitiv. Mulți din cei care au avut răbdarea să scrie câte ceva la toate etapele a câștigat un mic voucher, un fel de schimb contra "search engine optimization" realizat prin link-urile postate. Conform regulamentului, cine nu atinge toate temele iese din concurs.

 Eu am renunțat după vreo 5 etape, nu mai aveam nici timp și mă cam rodea și la nivel etic. Dacă aș face reclamă, aș prefera s-o fac explicit, iar nu amestecată prin texte care mă reprezintă. Cred că am reușit să scriu în cele 5 etape la subiect fără să mă compromit, nu am scris nimic în care să nu cred. Doar subiectul, bineînțeles, nu a fost exact cel pe care l-aș fi ales eu singur, dar este specificat clar că este probă de concurs...

 Sunt oameni care au scris în concurs articole mai artistice decât mine, însă nu mă pot opri să mă gândesc că nivelul de "periere" a firmei care jurizează a fost și el un important factor în punctaj. Am reușit să obțin totuși 400 puncte din 5 etape (medie 80 din 100). De fapt 409 puncte, am avut 9 puncte penalizare pentru întârziere. Câștigătorul a avut 2982 din 33 (medie 90 din 100), iar ultimul câștigător a avut 2707 din 33 (82 din 100).


 Am scos azi link-urile către firme. Nu pot să nu mă simt ușor manipulat în a intra în acest carusel care aprinde în principal becul firmelor sponsor (SEO). Dacă m-aș fi interesat mai bine cum a fost anul trecut nu aș fi intrat de loc în concurs.


Dacă v-a plăcut articolul, daţi vă rog un share :

2011-09-24

Economia ca o mașină

 
Economia ca o mașină

 De fapt vroiam să scriu acest articol data trecută când a ieșit gluma cu Bernanke, Trichet și Isărescu, sper că v-a plăcut. Încerc să-mi reprezint cât mai intuitiv felul în care funcționează sistemul economic. Am făcut la un moment dat chiar o paralelă cu alăptatul la sân.

 Ideea este că politica monetară a băncilor centrale funcționează ca o pedală de accelerație pentru economie. Reducerea dobânzii de politică monetară stimulează împrumutul, care în general stimulează investițiile, care de obicei stimulează creșterea economică. Creșterea dobânzii de politică monetară descurajează creditarea, ceea ce temperează inflația dar frânează de obicei și creșterea economică.

 Nu întotdeauna mai mult înseamnă mai bine. Metafora pedalei de accelerație conține multe similitudini cu ceea ce se întâmplă în economie.

 De exemplu a apăsa prea mult pedala de accelerație a economiei se spune că duce la "supraîncălzirea economiei", care arată foarte frumos la început - economia crește vertiginos (viteza mașinii crește), dar se poate termina printr-o criză economică majoră ("se calează motorul").
 
 Politica monetară optimă este ca și viteza "adaptată condițiilor de trafic", o problemă de reglaj fin. Dacă apeși prea mult pedala de accelerație poți intra în derapaj și nu mai ajungi unde te grăbeai să ajungi (cădere economică după creștere "peste fundamente"). Dacă nu apeși suficient pedala de accelerație mașina se poticnește la deal și în general faci mai mult pe drum ("creștere economică sub potențial").

 În general politica monetară are un efect monoton dar nu proporțional asupra economiei. Adică,  comparat cu pedala de accelerație, dacă apeși pedala de accelerație în general viteza crește, dar nu proporțional cu apăsarea. Dacă motorul este subturat sau mașina este într-o viteză nepotrivită, efectul poate fi foarte mic. În economie se spune că politica monetară "pierde tracțiune" față de economie.

 Există și un maxim, atât la pedala de accelerație cât și la economie. Pedala apăsată la maxim înseamnă o dobândă de 0% la politica monetară. În condiții obișnuite asta generează un avânt al creditării, dar există situații în care pur și simplu nu este suficient. Dacă ești cu mașina în viteza a cincea la un deal abrupt, degeaba apeși pedala de accelerație la podea, mașina nu va urca dealul.

 Cutia de viteză a economiei este mai greu de identificat. În general poate fi văzută ca o stare anume a organizării interne, de exemplu încrederea populației și a agenților economici, oboseala oamenilor, distribuția oamenilor pe vârste. Este un fel de cutie de viteze automată mai nărăvașă, care uneori reacționează neașteptat dacă bruschezi comenzile. De exemplu dacă ai apăsat prea mult pedala de accelerație pe drum drept, măsina poate trece în viteza a cincea, apoi la primul deal să se poticnească. O altă comparație este cu mașinile vechi la care dacă apăsai prea mult pedala de accelerație se îneca motorul.

 Situația actuală vine după o perioadă în care pedala de accelerație a economiei a fost apăsată la maxim în mare parte din economia mondială, atât de mult încât mașina economică a intrat în derapaj odată cu criza din 2008. În acest moment suntem încă în derapaj iar oamenii de la volan încearcă să readucă mașina pe direcție. Odată intrat în derapaj vrei să pui frână, dar riști să blochezi roțile și să produci un derapaj mai accentual. Asta s-a întâmplat prin reacția economiei la falimentul "băncii" de investiții Lehman Brothers. "Băncile" de investiții nu sunt chiar bănci, nu sunt protejate de banca centrală...

 Câteodată în derapaj, când ți s-au blocat roțile, ajută să crești puțin viteza roților tractoare (viteza era zero) și să le orientezi spre centrul drumului. Pachetele de stimulare QE1, QE2 încearcă exact acest lucru, dar în derapaj lucrurile sunt foarte delicate. De exemplu dacă crești viteza roților peste viteza în derapaj a mașinii, roțile pierd din nou tracțiunea față de sol, agravând derapajul.

 Secretul este să sincronizezi viteza roților cu cea a derapajului pentru ca suprafața de contact a roțile să devină staționară față de sol, iar atunci ai din nou aderență maximă (forță de frecare "în staționare"). În economie stimulul trebuie să echilibreze masa monetară virtuală (care a scăzut) cu cantitatea de produse disponibile. Orice depășire poate genera un nou derapaj, în inflație.

  Așteptăm cu înfrigurare să vedem finalul, vă rugăm să vă depărtați de pistă !


 P.S. Mai există un aspect : consumul de combustibil. Dacă turezi motorul mai mult, vei ajunge în același loc cu rezervorul mai gol. În condițiile unor resurse fosile finite, creșterea economică accelerează epuizarea resurselor.


Dacă v-a plăcut articolul, daţi vă rog un share :

2011-09-21

Fumatul la primărie


Fumatul la primărie

  Astăzi am mers la Primăria Sector 5 (strada Eforie) să depun actele pentru alocația lui bebe. "Protecția copilului" este un loc unde deseori vin părinții cu bebelușii în brațe. Chiar acolo, la etajul 1, pe holul de acces, niște cucoane fumau de zor. Fumau și când am venit, fumau și când am plecat. Nu garantez că erau aceleași dar erau clar de la primărie, întrucât am auzit replici conspirative de genul "nu mai vorbi despre asta, știi că telefonul meu are urechi".

  Chiar așa să nu se respecte legea nici în instituțiile care ar trebuie să aibă grijă de respectarea ei ? Atunci mă mai mir că în piața Rahova (tot sectorul 5!) se fumează în halele acoperite ?

 În cazul ăsta mi se pare că peștele de la cap se împute. Trăiască primarul nostru, care este !


Dacă v-a plăcut articolul, daţi vă rog un share :

2011-09-17

Poveste cu bănci centrale



Poveste cu bănci centrale

     Mașina lui Ben a ieșit destul de urât în decor și a trebuit repusă pe pistă cu elicopterul, iar acum încearcă să recupereze terenul pierdut accelerând la maxim în linie dreaptă. Jean-Claude de la echipa concurentă a intrat și el ușor în acroșaj și acum încearcă să îl ajungă din urmă pe Ben. Mugurel de la echipa României fiind destul de în spate, nu a frânat când a văzut că cei din fată s-au ciocnit. De fapt era într-adevăr cu câteva tururi de pistă în spate, dar fizic foarte aproape de ceilalți doi așa că a fost lovit și el. Emil de la echipa tehnică a lui Mugurel nu a reușit să repare roata înfrânată după acroșaj, așa că a înfrânat-o și pe cealaltă, măcar să nu mai tragă într-o parte. În față se apropie un nou viraj stâns, Ben si Jean-Claude continuă să accelereze sperând fiecare să fie ultimul care apasă pedala de frână. Mugurel nu-și permite să mai piardă înca o roată așa că frânează de data asta, deși cu roțile înfrânate nu ar putea oricum să prindă foarte mare viteză.

 Cursa continuă...



Dacă v-a plăcut articolul, daţi vă rog un share :

2011-09-11

Genetica sau educația ?


Genetica sau educația ?

  Ca proaspăt tătic, realizez pentru prima dată complet cât de complexă este creșterea unui copil. Interacțiunea este atât de strânsă încât este foarte improbabil să nu lase urme adânci în personalitatea viitorului adult.

   Bineînțeles, bagajul genetic își spune și el cuvântul. Un câine nu devine om oricât de bine ar fi educat. Cea mai docilă pisică este mai greu de dresat decât un câine încăpățânat. Anumite aspecte ale personalității probabil sunt și înnăscute, precum nivelul de docilitate versus agresivitate. Educația poate face însă diferența între agresivitatea gratuită a bătăușului de stradă și agresivitatea sportivului care joacă totuși după reguli.

  Educația nu poate să nu lase urme. Un copil crescut de lupi în primii ani are șanse infime să devină academician. De multe ori chiar ne mirăm că, în ciuda tuturor greșelilor părinților, copiii reușesc să devină oameni respectabili. Poate ajută și genetica, dar nu merită să riști.

 Cea mai deranjantă greșeală pe care am remarcat-o la părinți este să se certe de față cu copilul, în special pe probleme legate de acesta. De exemplu, un părinte îl pedepsește, celălalt îi anulează pedeapsa. Unul îi interzice, celălalt îi spune că are voie. Copilul nu poate decât să fie profund bulversat în imaginea lui despre lume, pentru el este pur și simplu schizofrenogen. Chiar dacă nu sunt de acord, părinții ar putea să discute separat și să prezinte copilului o variantă unitară. Trist este că am văzut acest comportament inclusiv la părinți psihologi. Sper să nu cad în aceeași greșeală.

   O altă eroare este inconsecvența. Astăzi te laud pentru talentul tău artistic de a desena pe pereți, mâine te cert pentru aceeași faptă. Copilul are nevoie de niște limite clare și stabile, să știe unde este zona de confort și unde începe zona nepermisă, unde poate fi certat. Lipsa limitelor, pe de altă parte, generează și ea anxietate copilului: el va încerca instinctiv să le caute, făcând pozne din ce în ce mai mari, până reușește să provoace un feedback negativ.


Încheiere

  Copilul se dezvoltă la intersecția dintre predispozița genetică și educația primită. Nu există rețete sigure, ce funcționează la un copil nu dă rezultate la altul. Educația trebuie să fie adaptată personalității fiecărui copil. Există însă câteva atitudini cu care "greșești la sigur". Să ne informăm asupra celor mai comune greșeli de educație și ... să încercăm să nu le facem prea des !



Dacă v-a plăcut articolul, daţi vă rog un share :

Bebe awards


Bebe awards

 Cum spuneam, avem un bebe sănătos și aș vrea să mulțumim câtorva dintre cei care au contribuit la această realizare.
  •  părinților noștri fără de care n-am fi fost nici măcar noi doi, acum aflăm si ce greu este să crești un copil
  •  d-nei dr. Mihaela Bernevig (ginecolog), care a urmărit sarcina și a asistat nașterea, pentru disponibilitatea de a discuta cu noi despre diferite aspecte ale sarcinii și a evalua opțiunea nașterii pe cale naturală pe care ne-o doream. De asemenea ne-a încurajat chiar și atunci când ecografia părea să anunțe ceva probleme.
  • prietenei și consilierei Lamaze Roxana Alina Olaru de la care am aflat ce să ne așteptăm înainte și după naștere și care a fost un sprijin efectiv în timpul nașterii. Ea ne-a recomandat să alegem o naștere pe cale naturală care este mai puțin traumatizantă pentru mamă (recuperare mai rapidă) și chiar pentru bebe (nu mai recepționează anestezic). Nașterea naturală se recomandă atunci când nu există alte complicații bineînțeles.
  • d-nei doctor neonatolog Ana Olteanu de la maternitatea Ilfov, care l-a supravegheat pe bebe în primele zile de viață și ne-a dat cu calm, răbdare și căldură sfaturi pentru îngrijirea lui.
  •  asistentei medicale Alina Sforaru (dacă am reținut bine) de la maternitatea Ilfov care i-a făcut prima băiță și vaccinurile. Ne-a dat și ea niște sfaturi utile. Foarte sufletistă !
  • consilierei în alăptare Raluca Petre care ne-a dat sfaturi tehnice despre alăptarea la sân și a urmărit proactiv evoluția. Ne-a recomandat și o pompă de sân foarte bună : Calypso de la Ardo. Pompa are și varianta dublă, în special pentru partea de stimulare. Atenție la valva de cauciuc, se sparge foarte ușor cu unghia la spălat.
  • d-nei dr. pediatru Petrescu de la spitalul Grigore Alexandrescu care l-a consultat pe bebe și ne-a recomandat o tetină minune (Medela Calma). Tetina este destul de scumpă, dar are avantajul că interferează minim cu alăptatul la sân. Pe tetinele obișnuite bebe ține buzele strânse ca un pupic, pe sân și pe această tetină ține buzele într-un cerc mare, ca un pește. Se potrivește și la biberon obișnuit. Am înlocuit astfel alăptatul "cu seringa" atunci când îi dăm supliment lapte praf (folosim Humana). Update: am trecut pe Nan de la Nestle pentru că Humana este foarte laborios de pregătit (se prepară la 70 grade apoi trebuie răcit la 37). La început am nimerit Nan-HA care este pentru copii alergici și mult mai scump, apoi am făcut o nouă trecere treptată la Nan simplu. Sper că este la fel de hrănitor, ce am auzit este că e foarte bine suportat de copii.

  • d-nei dr. de familie Alexandra Bojescu pentru că a fost foarte disponibilă să ne răspundă la întrebări, inclusiv prin telefon.

  Bineînțeles că îi recomand pe acești oameni minunați. Cele două produse le-am cumpărat și evaluat, dovedindu-se mai bune decât ce aveam înainte. Laptele nu l-am putut compara, a fost o recomandare și am rămas cu el, am zis că poate primesc un feedback ;)



Dacă v-a plăcut articolul, daţi vă rog un share :

2011-09-02

Somnul


Somnul

  După anumite teorii, menirea somnului este să copieze în memoria de lungă durată datele importante din memoria de scurtă durată. Este ca și cum ai salva din memoria RAM pe hard disk. Efectul de odihnă resimțit este că memoria de lucru se eliberează de informațiile activate peste zi și poate să înceapă procesarea altor informații.

  Se pare că somnul este compus din unități de aproximativ 90 minute (o oră și jumătate). În mod natural ne trezim după un multiplu al acestei perioade. Dacă de exemplu te trezești după doar o oră de la începutul unei astfel de perioade, acea oră nu contribuie la odihnă. Chiar din contră, o perioadă întreruptă într-un moment critic poate lăsa creierul într-o stare în care are nevoie "să-și verifice fișierele", simțindu-ne mai obosiți decât dacă nu am fi dormit acea oră.

 Astfel, este natural să dormim :
  • 1 oră și jumătate
  • 3 ore
  • 4 ore și jumătate
  • 6 ore
  • 7 ore și jumătate
  • 9 ore
  • etc
Paradoxal, deși perioada medie de somn necesară unui adult este considerată a fi 8 ore, nu este natural să dormim 8 ore, deoarece nu este multiplu de 90 minute. Nici 7 ore nu este o perioadă naturală de somn.

 Mai degrabă ar trebui să ne trezim după 7 ore și jumătate dacă nu putem dormi 9 ore. În loc de 7 ore ar trebui să încercăm să dormim 7 ore și jumătate sau să ne mulțumim cu 6 ore. Un somn de 7 ore este echivalent cu unul de 6 ore, doar o jumătate de oră în plus lipsind pentru a completa al cincilea ciclu complet de somn, care ar aduce teoretic încă 25% de odihnă.

 Ciclul de somn de aproximativ 90 minute este compus din 3 părți :
  • 65 minute somn non-REM
  • 20 minute somn REM (când visăm)
  • 5 minute somn non-REM
Probabil cel mai prost moment de a întrerupe somnul este în cele 20 minute de somn REM (rapid eye movement). În funcție de perioada de adormire efectivă, ciclurile pot să fie întârziate față de momentul în care ne așezăm în pat. La fel, ciclurile întrerupte pot modifica poziția relativă a următoarelor cicluri de somn.


 Odihna superficială

 Dacă nu putem dormi o perioadă întreagă de 90 minute, putem totuși obține o oarecare odihnă printru somn superficial de 15-20 minute. De pe la 30 minute în sus somnul avansează la o stare în care trezirea înainte de cele 90 minute regulamentare se face cu mare efort, depășind beneficiul obținut. În cele 15-20 minute se poate obține un pic de reîmprospătare printr-o scădere a activării neuronilor, care face parte din prima parte a ciclului normal de somn.

 Un truc pentru a-ți recăpăta rapid capacitatea intelectuală este să bei o cafea apoi să te culci imediat pentru 15 minute. Cafeaua nu se asimilează imediat, făcând posibil somnul. După 15 minute cafeaua începe să-și facă efectul iar somnul nu înaintează spre stadiile mai avansate. Trucul nu funcționează la infinit, cafeaua nu te odihnește efectiv, doar face să nu mai simți oboseala pe care ai acumulat-o.

 În timp, sensibilitatea la cafea scade. Se recomandă să faci o pauză de cafea de 1-2 săptămâni înainte de perioada în care vrei să obții un efect maxim din cafea.


Încheiere

 Nu am testat efectiv recomandările de mai sus, este posibil chiar ca perioadele să difere puțin de la persoană la persoană. Principala sursă de informații am găsit-o aici.


Dacă v-a plăcut articolul, daţi vă rog un share :

Maternitatea Ilfov


Nașterea la maternitatea Ilfov

  Am fost plăcut impresionat de experiența cu maternitatea de la "Spitalul clinic judetean ILFOV" din București (fost Titan) și îmi face plăcere să-i recomand. Impresiile sunt atât personale, cât mai ales din punctul de vedere al soției, care a fost ceva mai direct implicată ;)


  Oamenii

  M-a impresionat în primul rând felul în care s-a comportat personalul medical, într-un mod calm, prietenos, cald, uman. Majoritatea păreau că își iubesc meseria și o fac cu plăcere, în ciuda salariilor mici. Nu am simțit acea presiune pe care o simți uneori că serviciul medical este condiționat de "o mică atenție". O bunică povestea că la altă maternitate personajul medical spunea direct cât trebuie "cotizat" pentru fiecare operație.

  Mi-a plăcut și transparența, am fost invitat să asist când a fost spălat, vaccinat și înfășat bebelușul. Mi s-au explicat procedurile, am putut să pun întrebări despre operațiuni fără ca personalul medical să reacționeze cu "știm noi mai bine de ce".

  Competența personalului este greu de evaluat de către un nespecialist ca mine, dar cred că oamenii care sunt transparenți au și încredere în competența lor. Pot de asemenea să observ că totul a decurs bine și asta este cel mai important.


 Spitalul

 Spitalul arată îngrijit, dar nu extraordinar. Seamănă cu o casă de oameni nu foarte înstăriți, dar gospodari. Este curat, dotat corespunzător dar fără a etala părți prea luxoase. Resursele par a fi folosite pragmatic, există o combinație de mobilier vechi și nou. Rezerva în care am stat avea însă baie, frigider, aer condiționat, termopan, plasă de țânțari. Sala de travaliu era izolată de celelalte, evitându-se acea contagiune între mame.

  Parcarea era cu barieră și bon, un pic cam scumpă mi s-a părut, sper că banii se duc la spital. Am încercat să aflu dacă chiar ajung la spital dar tantiile de la ieșire au devenit defensive așa că am renunțat.


Valorile

  Este puțin probabil ca la un spital să se adune doar oameni amabili. În fapt, amabilitatea personalului din spital variază de la om la om, dar este în general peste medie. Singura explicație este că organizația și-a asumat activ aceste valori, rezultând un efect de sinergie. Nu am săpat în direcția asta, dar parcă miros că acolo a avut loc o re-creare a organizației în jurul unui grup inimos care a promovat aceste valori. Poate a ajutat și faptul că angajații fac gărzi și la privat, dar asta explică doar de unde au învățat metoda, nu și motivația de a o aplica.


  Banii

  Când am ajuns acolo se discuta cu înfrigurare că "au intrat banii pe card", deși banii nu sunt mulți. Am întrebat-o pe asistenta care are grijă de salonul de nou născuți și mi-a spus că ia vreo 900RON, ceea ce mi se pare infim pentru nivelul de responsabilitate și muncă. Tot ea mi-a spus că "meseria asta, îți place sau n-o faci". Eu dacă greșesc o linie de cod când programez, se descoperă la testare și se repară. La spital, orice greșeală poate avea consecințe ireparabile.

  Având norocul să am un serviciu bine plătit, am avut și opțiunea de a alege nașterea la privat. Până la urmă am ales să mergem la stat, unde lucra d-na doctor ginecolog care a urmărit evoluția sarcinii. Am auzit și că dacă apar complicații la privat te trimit oricum la stat, așa că am preferat să fim direct acolo. S-a dovedit o alegere inspirată, în sensul că am descoperit că se poate naște civilizat și la stat.

  Singurul cost care mi s-a pretins au fost 100RON pe noapte pentru rezerva de o persoană (erau și mai ieftine, la 2 sau mai multe locuri în cameră). Le-am dat eu la majoritatea cu care am interacționat cât am considerat că valorează pentru mine serviciul respectiv, după ce l-am primit. Mulți m-au refuzat, și nu a fost acel refuz de complezență. Am insistat argumentând că este modul meu de a completa salariul de la stat care este mult prea mic pentru importanța muncii depuse. Câteodată chiar m-am luptat să-i fac să primească banii, o doamnă m-a avertizat că este "categoria grea" dar am amenințat-o și eu că știu Aikido :)


 Pe cât posibil separat de bani, i-am și felicitat pentru mediul civilizat pe care l-au creat. Banii hrănesc stomacul, nu și sufletul.


Încheiere

 A trecut mai bine de o săptămână de când am avut această experiență. M-am surprins atunci dorindu-mi să scriu cât mai repede despre asta, înainte ca visul frumos să se destrame. Din fericire nu s-a întâmplat nimic care să umbrească experiența.

 Acum privind ușor mai detașat pot afirma că ceea ce s-a întâmplat a fost acel ceva pe care am dori să-l numim normalitate, dar pe care din păcate îl găsim prea rar. Atâta normalitate, în România, "la stat", m-a lăsat pur și simplu impresionat. Faptul că întâlnim atât de rar această normalitate are totuși și un mic beneficiu : oamenii minunați care se dedică cu sufletul meseriei lor nu trec neobservați.

 Ca de obicei, acestea sunt impresiile mele personale, care nu sunt influențate de vreun folos material pe care l-aș avea din scrierea acestor rânduri.


Dacă v-a plăcut articolul, daţi vă rog un share :

Facebook