2012-07-12

Mesaj de la un prieten

Mesaj de la un prieten

 Este primul "guest post" de pe acest blog și este mai bine scris decât oricare din articolele mele. Din păcate nu este o ficțiune. Cu permisiunea lui, [anonimizat]:

"
    Ganduri despre nemurire, bunatate  si independenta....
    Credeam in Dumnezeu. Nu am o explicatie de ce, poate ca nu pot concepe ca toti disparem intr-o zi fara sa mai conteze ce am facut, ce am simtit.Toata viata mea am incercat, cu toate puterile mele, sa fiu un om bun , un om corect.Nu am reusit nici macar sa ma apropii de bunatatea si corectitudinea parintilor mei.
    Tatal meu a murit in urma unui infarct la 57 de ani.Avea atunci 38 de ani de munca. Eu aveam aproape 20 de ani iar [nume sora] avea 16 ani. Nu s-a bucurat de pensie nici macar o zi.A muncit alaturi de mama mea doar pentru mine si sora mea.Nu mi-a cunoscut sotia, nu mi-a cunoscut fetita. Dupa decesul lui am incercat sa fiu tare, si sa fiu un adevarat sprijin pentru mama si sora mea.
    De-a lungul timpului multi au incercat sa ma fure, sa imi faca rau, unii au reusit. Dar niciodata nu mi-am incalcat principiile de mai sus, oricat de greu mi-a fost. Si mi-a fost.
    Am incercat sa ii ofer mamei mele mici bucurii care sa-i aline viata.Cu primii bani mai seriosi pe care i-am castigat am dus-o la Paris. Consider ca orice om din lume trebuie sa vada odata Paris-ul. Eu am reusit sa ii ofer asta mamei mele. Am fost cu ea la Paris, la Viena, am fost cu ea in Grecia. Si doamne ce putin mi se pare ca am facut pentru ea.     Toata viata mea am incercat sa ajut oamenii din jur. Niciodata nu am facut caz din asta. Cind lucram in [nume firma] 10 % din salariu il donam lunar. Nici nu mai stiu cui. Cind am pornit firma impreuna cu  [nume] si [nume] am facut un gentlemen agreement. Am hotarat ca 15 % din profitul nostru operational sa-l donam lunar crezand in naivitatea noastra ca daca vreodata vom da faliment, singurul lucru bun care va ramine in urma noastra vor fi aceste fapte.
    De atunci au trecut 7 ani si nu ne-am abatut niciodata de la acest principiu oricat de greu ne-a fost, si ne-a fost. Au fost luni cand luam tepe de la clienti, luni cind nu incasam niciodata profitul pe care il estimam/calculam noi, dar donatiile le-am facut. De 7 ani , lunar, donam o suma fixa unor batrini cu pensii de 300 ron / luna. De fiecare data cind le dam banii pling ca si cum ar fi prima oara. Ma simt foarte rau cind stiu ca eu poate las la o iesire in oras cat au ei pensie.
    In 7 ani am ajutat oameni bolnavi de leucemie,de cancer, multi s-au facut bine, am ajutat copii, centre de copii, fundatii, gradinite pentru copii cu dizabilitati, am cumparat proteze, am ajuns la sume mari, am organizat petreceri de craciun pentru batrani si copii, am platit drumuri, operatii, nici nu mai stiu numarul lor.Am facut site-uri, am promovat orice caz disperat care a ajuns la noi, am facut eforturi sa ii ajutam cit putem. Am vorbit rar despre asta si doar cu prieteni foarte apropiati care stiam ca ma vor intelege si nu ma vor judeca gresit. Am crezut ca pot schimba si pot face o lume mai buna. Dar niciodata nu am simtit cu adevarat cat de mult conteaza banii pe care noi ii donam pentru acesti oameni.     Toti incercam sa fim independeti. Muncim, ne luam case, ne facem vacante scumpe, strangem bani. De fiecare data cand ne creste salariul, sau ne mai cumparam cate ceva ne simtim puternici. Imbatabili. Ne uitam in jur la oameni care au necazuri, si ii privim cu compasiune crezand ca noua nu ni se va putea intimpla asta. Deoarece suntem puternici, nu? avem bani ! Suntem practic nemuritori !     Cind s-a nascut [nume copil], [nume sotie] a avut coplicatii care puteau sa-i ameninte viata.Nu ne-am asteptat la asta. Nu am putut sa fac nimic.Stateam pe hol si priveam la doctorii care alergau. Sentimentul neputintei este cumplit. Din fericire totul s-a terminat cu bine. A fost a doua oara in viata cind am plins.     In urma cu o luna, mama mea a fost diagnosticata cu cancer la plamani.Este o veste grea. Am incercat sa fiu tare dar nu am reusit. [nume sora] este mai tare, desi ar trebui sa fiu eu ca frate mai mare.Nu stiu de unde are atita energie. Am facut toate analizele posibile. La recomandarea unui prieten bun de-al [nume sora] am ajuns la prof.Teodor Horvat care o va opera. Discutiile cu prof.Horvat ne-au dezvaluit un om sever, rece, aproape dezumanizat, dar corect, rational, profesionist. Am cerut a doua opinie la Institutul Gral si la spitalul Nasta. Toti doctori ne-au dat acelasi diagnostic. Cancer. Un cuvint care cade mai taios ca o sabie. In acel moment tot sistemul pe care ti l-ai creat in viata  se naruie. Tot ce ai facut nu mai are importanta. Incerci sa intelegi dar nu reusesti. Incerci sa te bucuri de viata curenta dar traiesti ca o fantoma.Te gandesti la politica, poate uiti, poate trece visul urat. Te panichezi. Incerci sa faci rost de bani. De toti banii pe care ii poti aduna repede chiar daca nu stii de fapt de cat o sa ai nevoie. Cauti sfaturi. Toata lumea are un sfat. Toata lumea stie o poveste. Suni la toate spitalele, vorbesti cu alti pacienti. Auzi povesti ingrozitoare, parca din alta lume. Unde am trait pina acum ?. Am stat noptile si am cautat informatii pe net.Nu intelegi cum evolutia technologica si medicala nu a gasit solutii mai bune.Am vrut sa o duc la Viena dar nu a vrut.Mi-a spus ca nu vrea asta, ca are incredere in prof.Horvat. Nu stiu daca chiar e asa, mai mult cred ca a incercat sa ne protejeze, sa nu ne fie o povara financiara oricat i-am spus noi ca nu e asa si ca putem sa o ducem oriunde. Draga de ea...stie in ce lume dura traim si chiar in aceste momente se gandeste tot la copii ei mai mult decit la ea insasi.
    Va fi operata si cel mai probabil ii va fi scos un plamin. Ma tem pentru viata ei si nu pot sa fac nimic. Mama depinde de niste straini pentru care nu reprezinta nimic, decit inca un pacient din sutele care trec pe acolo.Iar eu nu pot sa fac nimic ! Nici macar sa ma rog. Tot ce am facut nu mai conteaza. Toata independenta mea nu mai inseamna nimic. Totul tine de profesionalismul si calitatea unor doctori. Daca puteti rugati-va pentru noi si credeti in Dumnezeu pentru noi. Eu nu mai pot in clipele astea.:(     De ce am scris aceste randuri ? Pentru ca vreau sa stiti ca am gresit cind am crezut ca sunt puternic si nu mai depind de nimeni. Pentru ca vreau sa impartasesc cu voi sentimentul neputintei. Poate cu aceste ganduri am reusit sa va fac mai putin aroganti, mai putin independenti, mai putin suparaciosi, mai putin egoisti si mai putin certareti. Poate reusesc sa va fac mai caldurosi fata de cei dragi. Eu am inteles cat de fragili suntem si mai grav, cat de fragili sunt cei dragi. Cat de mult depindem de altii si de Dumnezeu. Poate reusesc sa va fac sa va sunati parintii si sa petreceti mai mult timp cu ei, atit timp cit ii mai avem aproape de noi. Poate reusesc sa va fac sa alergati mai putin dupa bani, dupa vise, sa va opriti o secunda , sa trageti aer in piept si sa va bucurati de viata si de cei dragi. Poate va conving sa-i ajutati pe cei din jur si sa fiti mai ingaduitori cu ei. Gasiti un  copil cu probleme si ajutati-l. Ajutati un batran. Faceti lucrurile la timpul lor ! Faceti o fapta buna,in fond, doar asta ramane in urma noastra fie ca Dumnezeu exista fie ca nu.
"


Dacă v-a plăcut articolul, daţi vă rog un share :

4 comentarii:

Anonim spunea...

frumos scris.
dr. Teodor Horvat - il consider om drept. nu trebuie sa mergem cu sacul la pomul laudat. avem si in tara specialisti f buni. Dumnezeu exista si e UNUL pt toti oamenii

Anonim spunea...

Am ajuns la domnul profesor doctor Horvat ca urmare a unei probleme la plamanul drept a fiului meu.In final nu l-a operat domnia sa deoarece, profesand la un spital de adult, nu avea instrumentalul necesar pentru un copilas de nici doi ani.Am ramas insa cu convingerea ca am cunoscut un om deosebit, un suflet mare si sensibil, caruia ii doresc din toata inima toate cele bune.Domnul sa il tina in viata multi ani!

Anonim spunea...

Domnul profesor Horvat este un medic si un om extraordinar. Am fost operata de dl. Horvat, fiind un caz exceptional si acum sunt foarte bine. Un om care pune suflet in ceea ce face, pentru oameni, care are in jurul sau o echipa deosebita, nicidecum rece si distant. Dumnezeu sa il aiba in paza!

Anonim spunea...

Domnul profesor Horvat este un medic si un om extraordinar. Am fost operata de dl. Horvat, fiind un caz exceptional si acum sunt foarte bine. Un om care pune suflet in ceea ce face, pentru oameni, care are in jurul sau o echipa deosebita, nicidecum rece si distant. Dumnezeu sa il aiba in paza!

Facebook