O mică victorie împotriva fumatului


O mică victorie împotriva fumatului ...

... în spații publice. Spuneam într-un post mai vechi că în Piața Rahova se fumează. Am făcut și o poză cu un angajat al pieței care fuma.

 Apoi mi-a venit ideea să mă adresez la Directia de Sanatate Publica a Municipiului Bucuresti (dspb@dspb.ro) conform cu ce am aflat aici.

 Un simplu email nu a fost de ajuns, mi s-a răspuns cu un text standard că sesizările anonime se clasează (deși era scris numele și adresa de email). Atunci am făcut o foaie mai oficială, cu nume și adresă (vezi mai jos). Am printat-o, am semnat cu pixul și apoi am scanat-o PDF. Am trimis-o pe email și a fost acceptată (vezi mai jos modelul). Probabil că era suficientă o fotografie a cererii semnate olograf.

  După câteva săptămâni am primit un răspuns în plic. Mi s-a transmit că sesizarea mea se confirmă iar piața a fost amendată. Au apărut și semne de "fumatul interzis" în piață.

 Din păcate am văzut că se mai fumează încă, în ciuda semnelor, dar am putut măcar să atrag cuiva atenția asupra semnului, nu mai trebuie să mă creadă pe cuvânt. Dacă piața va continua să ia amenzi, probabil va fi motivată să pună pe cineva să vegheze la respectarea regulii "fumatul interzis" și a legii. Le-am scris din nou celor de la dspb@dspb.ro, momentan nu am primit răspuns la noua sesizare.

 Ar fi foarte util dacă fiecare ar face câte o sesizare în astfel de cazuri recurente, până la urmă responsabilii ar fi motivați să ia măsuri.


 Iată mai jos textul sesizării (ca model) și răspunsul:


<< Sesizare

Către  : “Directia de Sanatate Publica a Municipiului Bucuresti”.
Subsemnatul Voicu Mihai, domiciliat în XXXXXXXXXXX, vă aduc la cunostință următoarele, referitor la Piața Rahova, unitate de alimentație publică situată la adresa “Sos. Alexandriei nr. 3-5, sector 5, București”. Este vorba de piața “veche”, mai exact hala acoperită unde se vând legume, fructe, etc.
De fiecare dată când merg în Piața Rahova susmenționată sunt deranjat de fumul de țigară. Fumul provine de obicei de la unii dintre comercianți, care fumează în piața acoperită.  Am încercat să le atrag atenția dar fără rezultat. Am încercat să sesizez agenții de ordine, dar tot fără rezultat. Ultima dată am surprins chiar un angajat al pieței care fumează (foto mai jos).
Consider că fumatul în acest spațiu public (acoperit) este o încălcare a legilor în vigoare și un atentat la sănătatea publică. Impresia mea este că situația este cunoscută și tolerată de conducerea pieței, ceea ce este foarte grav. Vă rog să dispuneți un control în piață, referitor la problema semnalată. Eu am fost doar în zi de week-end, dar presupun că se întâmplă în orice zi.

[FOTO DIN POSTUL REFERIT LA INCEPUT]

Vă rog să îmi răspundeți pe adresa susmenționată și pe email. >>


Răspuns:



P.S. Mulțumesc pe această cale Directiei de Sanatate Publica a Municipiului Bucuresti care a luat măsuri în cazul sesizării mele.


Dacă v-a plăcut articolul, daţi vă rog un share :