2013-07-17

Vremea serviciilor gratis a trecut

Pornesc de la câteva evenimente aparent banale:

  • Pe youtube.com au început să apară reclame
  • Recent, dyndns.com m-a anunțat că la contul gratis trebuie să mă loghez regulat pentru a nu fi dezactivat
  • Zf.ro are multe articole care sunt "Doar pentru abonaţii ZF Corporate" pe feed-ul RSS
  • Wall-street.ro m-a înnebunit cu reclamele "overlay", iar când au băgat și content de manipulare ieftină (probabil plătită scump) m-au pierdut de mușteriu
  • Dacă vrei să stochezi fotografiile de pe mobil în Picasa la rezoluție maximă ești limitat la 1GB
  • Facebook a devenit deja de mult timp mult mai agresiv cu reclamele

De la început aceste servicii "gratis" au fost create pentru a aduce profit. Inițial s-a mizat mult pe finanțarea prin reclame, dar piața este deja prea aglomerată. Nu sunt suficienți bani în reclame pentru a finanța toate serviciile gratis. Inevitabil, unele firme vor falimenta, iar altele vor fi nevoite să se finanțeze suplimentar în alt mod (conținut plătit, acces premium, plată per serviciu, pe spațiu stocare, etc).

Lupta a început, serviciul care nu va produce bani va dispărea de pe piață (vezi Google Reader). Deja firmele au investit foarte mult pentru a ține serviciile gratis, acum vor încerca să își scoată banii investiți și ceva profit. Valoarea de piață a companiilor include deja bani preconizați a fi produși atunci când își vor exploata întregul potențial de a scoate bani din serviciile "gratis" (vezi Facebook). Muzica s-a oprit, iar lumea fuge grăbită să ocupe câte un scaun, dar nu sunt destule scaune.

Nu există suficienți bani pentru toate serviciile, vor exista falimente răsunătoare, mai ales din cauză că utilizatorii se vor reorienta rapid către alți furnizori atunci când vor fi strânși cu ușa. Cine va întinde coarda prea tare cu "monetizarea" va pierde utilizatorii și deci orice posibilitate de a mai scoate bani. Alte servicii vor putea să ne țină captivi o vreme, dar nu mult: cât de ușor ai putea renunța la adresa de email?


6 comentarii:

Adrian Belgun spunea...

http://blog.gsmarena.com/whatsapp-incorporates-annual-payment-model/

Adaugam si Whatsapp la lista.

Ionut spunea...

Reclame pe youtube sunt de ani buni. Cei drept de cateva luni avem youtube romania si acum se schimba putin modelul de servire a reclamelor.

DynDNS mi-a cerut logare regulata de cel putin 3 ani.

Zf.ro copiaza modelul The Times cu un paywall care pare ca merge, sa vedem daca si la noi.

Cat despre Picasa: "In May 2013, Google Drive storage was unified, meaning that your free storage space, as well as storage you've purchased, is now shared across Google Drive, Gmail, and Google+ Photos."

https://support.google.com/picasa/answer/2736257

Asta inseamna ca acum gratuit ai 15GB pe care poti sa-i folosesti la gramada cu Gmail, Google Drive dar si pozele de pe Picasa. Eu am fost mai norocos si am prins un legacy plan prin care cu 8RON ($2.5) am 55GB total.

Oricum, total de acord cu tine, dar era de asteptat.

Mihai Voicu spunea...

@Ionut: Auzisem ceva de unificarea spațiului, dar n-am găsit evidențe la mine pe Google Drive. Oricum, în ritmul în care fac poze voi atinge rapid limita. Există undeva defalcat cât ocupă fiecare serviciu din cei 15GB?

Ionut spunea...

@Mihai: Da, eu pot sa vad pe pagina asta: https://www.google.com/settings/storage/summary/?hl=en_US

Dar de ce nu uploadezi pozele in 2048px? Asa ai avea spatiu nelimitat de upload.

Eu platesc 8$/luna pentru un serviciu numit Livedrive care imi ofera cloud backup nelimitat pentru PC-ul meu, unde tin poze, filme la marimea originala pentru backup. Apoi folosesc Google Drive pentru documente importante la care am access instant si urc pozele cu aplicatia Picasa care face resize automat la 2048px ceea ce este mai mult decat suficient sa le pastrez pentru vizionare in orice conditii. Astfel am spatiu nelimitat pentru poze.

Mihai Voicu spunea...

Aha. Merci, nu observasem că dacă pui mouse-ul pe pie-chart arata și în detaliu.

dracula666 spunea...

pentru reclame folosesc https://adblockplus.org/

Facebook