2015-03-21

Cu ce drept ? - schiță

Din ciclul republicărilor:

Cu ce drept?
- schiță pseudo - S.F. -


  Eram atât de mândru când l-am terminat! Mi-a trebuit o viată să-l fac, noroc ca nu a mai trebuit să inventez și lumea. Cea mai importantă componentă a sa (și cel mai greu de găsit) era un cristal polimorfic, care își modifica local permeabilitatea luminoasă în funcție de radiația luminoasă care îl parcurge. Din el obțineam un sistem de prisme și oglinzi care orientau după legi complexe lumina primita. Principiul este relativ simplu: semnalele senzorilor erau transformate în semnale luminoase, care erau transmise prin cristal unor traductori, care le transformau apoi în mișcări ale brațelor, cu care îl înzestrasem din belșug.


  Marea evoluție era că orice semnal care străbate cristalul generează noi prisme și oglinzi, sau le transformă pe cel existente: învață. Cel mai mult mi-a luat realizarea și întipărirea unui program inițial în sistemul de prisme - oglinzi, program în care am inclus legile logicii, matematica, fizica, chimia și nu în ultimul rând legile moralei. Pentru ca programul inițial să fie cât de cât stabil, am făcut inscripționarea cu LASER. În joacă, am numit aceste trasee conștiință, iar procesul trecerii luminii prin ele - gândire conștientă, deoarece avea și rolul de a redresa prismele și oglinzile care ar lua-o razna.

  Dar cele mai durabile trasee s-au dovedit până la urmă cele de autoconservare și reproducere. Da, reproducere! ... cristalul putea fi ușor replicat, iar brațele și senzorii erau o nimica toată pentru el, după câtă fizică îl învățasem. Senzorul "vederii" a fost cel mai ușor de realizat, fiind de fapt o față a cristalului, întrucât nu era nevoie de o traducere în lumină.

Realizasem de fapt visul dintotdeauna al informaticienilor: calculatorul care să lucreze cu viteza luminii. Dar era vorba doar de un robot echipat cu un supercalculator ?!... Faptul că se apără, se multiplică, acționează inteligent pentru un scop nu îl face ceva mai mult decât atât ?!... Oare procesele care îl fac să reacționeze nu ar putea fi numite sentimente ?! Ar fi un nonsens să mă întreb dacă el simte cu adevărat. Complexitatea sa face ca diferitele părți ale inteligenței să interacționeze reciproc, deci el "știe că gândește", că reacționează, și chiar eu l-am învățat să numească asta "sentiment". De fapt nici nu mă interesează dacă simte sau nu, ci faptul ca este un ajutor pentru mine și un posibil dușman de temut.

  Nu există clasificare morală pentru acțiunile mele asupra lui, cel puțin nu una bazată pe morala lui. Se poate baza pe propria morală numai când își judecă propriile fapte (sau ale unor eventuale "rude"). Ceea ce pentru el este moral sau nu reprezintă pentru mine o bună sau proastă funcționare. Aici a intervenit problema: poate pentru că l-am învățat să verifice informațiile, el nu mă mai crede, deși pentru mine scepticismul lui este doar o greșeală de proiectare. Acum nu mai urmărește binele său (adică binele proiectat de mine) ci un bine derizoriu, prea aproximativ. El trebuia să-mi fie de ajutor mie, iar eu, în funcție de cum își atingea menirea i-aș fi integrat cristalul (mult mai durabil decât componentele periferice) în alt mecanism, după defectare. El dorește acum doar o conservare în învelișul în care este, și o dăinuire prin replicare.

  Și asta nu este singura problemă: începe să semene din ce în ce mai mult cu ceea ce este un om...


(probabil pe la sfârșitul liceului)

2 comentarii:

Anonim spunea...

Domnule Voicu

nu se accepta un mesaj de 3825 caractere..
Va rog pe vechiul dvoastra blog aveti o scrisoare

Ghita Bioznu'

Mihai Voicu spunea...

Care vechiul meu blog?
Pot fi contactat pe mihvoi @at@ gmail.com

Facebook