2015-12-03

Cerșetorii noștri cei de toate zilele

Azi dimineață, în tramvai. O voce oarecum familiară intonează un refren cunoscut: "vă rog, vreau să iau și eu o pâine, mi-e foame". În mod neașteptat, nimeni nu reacționează. Trec câteva zeci de secunde apăsătoare. Mă uit până la urmă la el. Pantofi stilați, dar foarte uzați, probabil "de căpătat"; blugi ușor uzați; ochelari cu lentile foarte groase. Nu pare chiar tipul de cerșetor de lux. Parcă nu l-am mai auzit de mult prin tramvaiul 32. S-a urcat de la "11 iunie", vorbește într-un mod cântat, de parcă ar ține o slujbă. Probabil își face veacul pe lângă biserica de acolo. O femeie îl apostrofează până la urmă că sigur nu pentru pâine vrea banii...

***

Îmi aduc aminte de toți cerșetorii pe care îi cunosc de ani de zile pe traseul meu spre serviciu. Este fata brunetă, scundă cu ochi albaștrii care cântă la acordeon; era o fetiță când am văzut-o prima oară, acum ar putea avea și copii. Nu a mai crescut în înălțime, nici priceperea la acordeon nu a evoluat mult, deși cântă mereu aceeași melodie.

Este "baba" care se închină la o icoană și bolborosește "șî,șî,șî,șî" în timp ce se apropie la intimidare și chiar atinge persoane mai vulnerabile, precum femei și fete tinere. Pe ea chiar am avertizat-o de mai multe ori să nu mai atingă lumea. Pare dusă rău cu capul după cum vorbește, însă dacă se enervează înjură foarte răspicat.

Este bărbatul brunet cu fața chircită care afișează pe scări la metrou Unirii un carton cu "mi-e foame". Cu el m-am certat de câteva ori pentru că fuma pe holul de la metrou. Mai face uneori servicii de cărăuș pentru comercianții de la metrou, pare în putere, îmi sugerează mai degrabă un parazit nesimțit (mai ales după felul în care mi-a răspuns la interpelarea cu țigara).

Este femeia de la metrou Pipera, care de 4 ani de când trec pe acolo tot strânge bani pentru o operație, afișând un articol de ziar. În ultimul timp are nevoie urgent de bani pentru chirie, apare și un copil prin text. N-am avut niciodată starea să o întreb care-i treaba. Poate e și ceva adevărat cu operația din ziar, însă nu cred că mai strânge încă pentru asta, probabil a devenit un mod de viață.

Mai este doamna aranjată la patru ace de la Pipera care cere o călătorie cu metroul. Ea nu cerșește bani. Este trecută de prima tinerețe, însă îmbrăcată cu fustă și sacou bej, impecabil călcate, atent machiată, foarte slabă, din spate ai crede că nu are nici 25 ani, deși are păr alb. Vine cam în fiecare dimineață acolo, uneori bea o cafea și la plecare cere să îi dea cineva o călătorie cu metroul. De ce face asta... mister. Parcă ar așteaptă în fiecare zi să apară bărbatul visurilor sale care nu mai vine...

Am văzut la un moment dat un "homeless" fără pantofi pe zăpadă. Era un bărbat destul de înalt, nu părea să aibă probleme de sănătate, părea mai degrabă genul care nu poate fi ținut în afara străzii nici dacă îi oferi adăpost. El nu cerșea, doar stătea pe acolo. I-am cumpărat o șaorma să se încălzească un pic și mi-a mulțumit.

E foarte greu să știi dacă persoana care cerșește chiar cere pentru supraviețuire. Pe cerșetorii împinși de nevoie îi vezi rar. Mulți preferă să caute în gunoaie decât să cerșească. Am câțiva la ghena de gunoi de la bloc, le mai las separat lucruri care mai pot fi folosite.

***

I-am oferit tipului din tramvai să-i iau eu o pâine. I-am repetat ca să nu creadă că îi spun asta retoric. N-a refuzat precum m-a refuzat o dată o cerșetoare. Ajunsesem la Unirii. Mă gândeam de fapt la covrigăria de acolo. Și el a bâiguit ceva despre covrigi fără să-i spun eu. Vorbea destul de politicos, așa cum mă așteptam după memoria difuză pe care o aveam despre el. A fost ușor sceptic la început, însă a mers lângă mine. La covrigărie era cam coadă, am încercat să-l conving să mergem la gogoși unde era mai liber, însă știa destul de bine ce vroia. Ne-am așezat la coadă la covrigi, vroia "unul tradițional" și "unul cu ciocolată". Mi-a calculat el cât face, că nu vedeam prețul. Am cerut, am repetat comanda... În timpul ăsta un tânăr care fusese în față mea îi dă cerșetorului o pungă cu un covrig. Norocul lui. De fapt, noroc dublu, doamna de la covrigi a înțeles greșit și a dublat și unul din produse (inclusiv la preț).  I le-am dat pe toate, i-am urat sănătate și am plecat.

***

Dacă știu că își iau mâncare, mă bucur să ajut. Din păcate singura metodă de a fi sigur este să îi iei personal mâncare cerșetorului, ceea ce nu este mereu la îndemână. Oricum, mai rămâne o problemă: sunt mult mai mulți oameni în nevoie care nu ies la cerșit și se descurcă cum pot. Ce îi face pe cerșetorii "vizibili" care stau unde este "vad" să fie mai speciali decât ceilalți? Ajutorul prin intermediul statului are măcar avantajul că este cât de cât echitabil cât ajutor primește fiecare, ceea ce nu se poate urmări la cerșetorii pe care îi întâlnești ocazional. Dacă nu ai o relație apropiată cu persoana ajutată nu poți fi sigur că nu folosește acei bani pe produse de lux (vezi fumătorul din metrou). Tu cum abordezi problema cu cerșetorii?

Facebook