(un eseu neterminat)
Am văzut de curând o bucată de film cu mafioți și mi-a revenit în minte întrebarea despre regulile care ar putea guverna diverse structuri sociale, inclusiv corupția. Am încercat să ofer niște ipoteze, a ieșit asta:
Atunci când într-o masă de indivizi, cei organizați obțin bunăstare mai mare decât cei neorganizați, este foarte probabilă apariția formelor de organizare. Organizarea aduce diverse aspecte precum:
- diviziunea muncii în producție, exemplu: cooperarea la vânătoare, specializarea pe meserii
- crearea unor bunuri de interes comun (șosele, utilități)
- organizarea armatei sau poliției pentru a apăra grupul social de hoți (inclusiv hoți organizați)
- organizarea (de obicei armată) pentru a fura sau a obține la preț mic bunuri de la alți indivizi care nu aparțin grupului (bande de hoți, mafie, cuceriri coloniale, poate și războaiele pentru controlul resurselor petroliere)
Imediat ce începe producerea de bunuri comune, începe și necesitatea unui sistem de a împărții bunurile produse în comun și de coordonare a deciziilor. Pentru asta apare o structură specializată pe care o numim în general putere politică dar poate exista și în forme de ierarhie militară, religioasă, etc.
In general structurile de comandă sunt organizate ierarhic, probabil din limitări ale numărului de unitați cu care poate opera ușor creierul în memoria de scurtă durată (7 plus sau minus 2). În general consider că 6 este un număr mediu bun de subordonați direct într-o ierarhie, dar pot exista până la 12 - în funcție de tipul de relaționare.
Astfel, putem vedea o societate simplificată ca o structură ierarhică în care fiecare individ are în medie 6 indivizi subordonați și există un nivel final de "pălmași" (indivizi fără privilegii speciale). Cu multă aproximare, ceva mai mult de 1/6 reprezintă aparatul birocratic iar ceva mai puțin de 5/6 reprezintă indivizii neprivilegiați. În realitate există multiple structuri suprapuse de informare, colaborare și control și diferite sisteme de redistribuire a bunăstării produse.
Condiția necesară ca o structură socială să nu se dezintegreze este ca pătura de la baza piramidei (neprivilegiații) să considere că în structură au o bunăstare mai bună decât în afara organizației. Pe termen scurt/mediu aceasta poate lua în considerare eventuale răzbunări ale grupului în cazul desregimentării.
Aplicat la o singură unitate ierarhică, să spunem de 7 oameni din care unul este "șeful", care ar fi condiția de coeziune a grupului? Pai sigur "șeful" va avea mai multă bunăstare decât subordonații. Coeziune grupului este asigurată dacă ceilalți 6 simt că împreună cu șeful pot obține o bunăstare personală mai bună decât pe cont propriu sau în alt grup.
Dacă, să spunem, grupul obține bunăstare cu 20% mai mult decât ar obține indivizii separat, șeful nu poate captura mai mult de 6*20=120% peste medie fără a distruge forța de coeziune a grupului. Cel mai probabil, cei 6 ar fi de acord să cedeze jumătate din "profit" (10%) către șeful organizației, deci în exemplul luat ar primi cam 60% peste medie indivizilor separați, care înseamnă cam 50% peste media organizației.
Presupunând că este nevoie de un șef relativ discreționar pentru a obține cei ... 10% în plus în exemplul nostru, care ar fi metoda de a alege un șef? O abordare ar fi meritul, cel care poate oferi organizației maximum de avantaj prin organizare (cei 20%). Dacă cineva poate oferi 25%, ar putea fi preferabil grupului. Mai apare un factor însă, disponibilitatea lui de a distribui surplusul celor 6. Este posibil de multe ori să fie preferat un șef mai puțin performant dar care este dispus să distribuie mai mult din avantajul competitiv al grupului. De multe ori este preferabil grupului să existe un șef mai slab, care nu poate acționa perfect discreționar, fiind forțat la redistribuire.
Dacă am știi pentru cei 6 indivizi procentul pe care un l-ar putea obține discreționar fiind șef și procentul pe care îl poate respectivul șef, s-ar putea calcula oportunitatea unei răsturnări a conducerii pentru a pune un șef mai "controlabil" care redistribuie mai mult, dar păstrând suficient avantaj competitiv al grupului.
Atunci când aparatul birocratic (sau armata) nu produce bunuri efectiv ci doar facilitează cei 20% în plus, ei ar putea împărții jumătate din cei 20% produși în plus (relativ inclusiv la cât ar produce ei ca indivizi ne-angrenați social). Fiind cam de 6 ori mai puțini, ar putea obține în total 60% peste media indivizilor izolați și aproximativ 50% peste media de grup.
Pentru a răstrurna un șef sau un guvern (chiar și democratic) ar trebui ca ceva mai mult de 50% să se coalizeze împotriva restului. Dacă s-ar coaliza spre 100%, atunci toată plăcinta s-ar împărții egal și nimeni nu ar avea de câștigat în plus.
Sunt avantajate coalițiile mici, puțin peste 50%, pentru că ele pot obține aproape dublu din cât ar putea obține la împărțire egală. Dacă s-ar folosi înjumătățirea câștigului/pierderii, atunci jumătatea care are puterea ar obține jumătate đin cealaltă (aproape) jumătate, deci 3 sferturi. Cei fără putere ar rămâne cu un sfert. Deci cei cu puterea ar avea de 3 ori mai multă bunăstare decât cei din opoziție. Poate ar avea sens mai bine un raport de 2:1?
(de continuat odată)
