Poveste la un concert

Orchestra tace nemișcată. Instrumentele își trag răsuflarea în poala soliștilor. Chiar și dirijorul a încremenit privind-o pe tânăra delicată cu vioara. Începe pasajul solo al concertului.

Dirijorul nu are ce să facă acum. La repetiții probabil i-a dat diverse indicații, dar acum nu mai poate face nimic. Interpreta este pe cont propriu: ea decide tempo-ul, ea decide șerpuirea frazei muzicale, ea adaugă tremurul notelor lirice. Orice indicație doar ar deranja acum. Doar urechea artistei mai poate corecta, în milisecunde, locul în care degetul apasă coarda. Dacă durează prea mult, chiar și urechea neantrenată poate sesiza disonanța.

Cei din orchestră interpretează după partitură, deși cunosc anumite pasaje pe dinafară. Chiar și dirijorul are partitura sa pe care și-a făcut anumite însemnări personale. Un solist de excepție însă nu poate cânta după partitură. Partitura este doar o mică parte din interpretare, la fel cum textul unei piese de teatru nu poate descrie decât o infimă parte din jocul actorilor.

Bunăstarea națiunilor III - de ce unele țări produc mai multă decât altele?

Ce înseamnă bunăstarea sau prosperitatea pentru un om?

Cred că majoritatea oamenilor includ în bunăstare, în primul rând, satisfacerea rezonabilă a nevoilor de bază (hrană, locuință). De asemenea bunăstarea include posibilitatea de a beneficia de alte lucruri care sporesc confortul vieții, gen mașină de spălat rufe, frigider, un automobil confortabil, un telefon mobil, o tabletă, etc. Nu în ultimul rând o viață îndestulată înseamnă să poți beneficia de anumite distracții și activități recreative gen concediu într-o stațiune turistică.

Toate aceste lucruri, care se pot cumpăra cu bani, sunt grupate de economiști sub denumirea de "bunuri și servicii", unde "bunuri" înseamnă de obicei lucruri pe care le poți cumpăra iar "servicii" se referă la lucruri de care beneficiezi fără a deveni proprietarul lor, gen cazarea în concediu dar și banalul tuns. Acest "bunuri și servicii" acoperă cam tot ce se poate cumpăra cu bani și este produs de economie, contribuind de obicei la sporirea bunăstării umane.

Fericirea individului poate depinde și de alți factori care nu se pot cumpăra cu bani: prietenie, împlinire personală, spirituală, implicare în comunitate, etc. Acest articol își propune să trateze doar "bunăstarea" care este creată într-o economie (națională) și care este de obicei o expresie a puterii economice a acelei țări/națiuni.

Lucid despre PSD

Există mai rău decât PSD. Eu zic că se poate și mai bine. În ultimii 30 de ani PSD a păstrat un important control politic chiar și când a fost oficial în opoziție. PSD are prea multă putere, este aproape un monopol.

Pentru sănătatea politică a României, trebuie creată o forță politică care să concureze de la egal la egal cu PSD.

Fără o forță politică care să-l echilibreze, PSD rămâne un partid care se reformează greu. De fapt se observă o scădere a calității liderilor PSD în ultimii ani, atât ca pregătire academică cât și la nivelul discursului public. PSD are sindromul firmelor monopoliste, unde calitatea scade constant în lipsa concurenței.

Începând cu mineriadele și până din ziua de azi, PSD a reușit să înăbușe majoritatea inițiativelor de formare ale unui pol politic concurent puternic. Ultima dată s-a aliat cu PNL, apoi a rupt ALDE din el. Fondat de foști membrii ai Partidului Comunist Român, PSD are încă nostalgia partidului unic.

PSD a făcut și lucruri bune. Am ajuns în NATO și UE, a existat creștere economică după perioada de haos de după revoluție. Putea fi guvernată România mai bine? Probabil că da, dacă ne uităm că țările vecine foste comuniste au ajuns mult mai dezvoltate economic și social decât România. Am rămas să ne întrecem cu Bulgaria.

Este adevărat că România a pornit și un pic mai de jos decât alte state (de exemplu ca PIB). E interesant însă să analizăm evoluția României și a altor țări foste comuniste din UE (Polonia, Ungaria, R. Cehă, Bulgaria). Se observă în general o convergență naturală a bunăstării lor către leaderul Germania. În același timp însă, la multe capitole decalajul dintre România și celelalte țări considerate crește în loc să scadă, ceea ce sugerează că politicile aplicate după revoluție în România nu au fost optime. Vezi studiul KPMG "Evoluția bunăstării în România", în special secțiunea finală 4.3.2. Mai concis găsiți aici sau aici.

Se putea și mai rău, de exemplu alte state foste comuniste care nu au intrat în UE. Din păcate doar foștii comuniști aveau la revoluție experiența politică de a conduce. Poate nu erau cei mai competenți și cinstiți, dar cu ei am ajuns aici.

Ce mă face totuși să simt că PSD este în acest moment toxic pentru România? Să fie actualii conducători ai PSD mai comuniști sau rusofili decât era Ion Iliescu? Mi-e greu să cred asta, pentru că există încă preocupări de a respecta angajamentele NATO și UE, măcar la nivel de salvat aparențele. O explicație mai realistă ar fi că PSD apreciază avantajele NATO și UE, doar că ar prefera ca ei să nu se bage peste șmecheriile noastre tradiționale românești. Doar că nu prea merge așa în lumea civilizată.

O să analizez mai jos câteva acuzații care se aduc PSD, pe baza informațiilor publice, privite retrospectiv. Aceste sunt impresiile mele personale. Mă voi strădui să fiu cât mai obiectiv, însă va exista multă speculație și amintiri - și riscul să fiu inexact pe alocuri, vă rog să-mi semnalați.

Rusofilia

PSD nu a arătat nostalgii estice, cel puțin până acum. Ion Iliescu ar fi putut bloca intrarea României în NATO dacă ar fi urmărit interesul Rusiei. Chiar dacă România ar fi făcut cel mai longeviv joc dublu din istorie, tot nu s-ar explica lipsa de penetrare a propagandei ruse în România. Dacă exista o orientare rusofilă a PSD, ar fi fost mai neglijenți în controlul influenței ruse.

Ecuația inJinerească a iertării

"Valoare iertare" = "Bine creat celui iertat și celorlalți" - "Rău creat sieși și celorlalți"

Iertarea este menită să facă lumea mai bună. O lume mai bună este greu de conceput fără o stare de bine care pentru cât mai mulți dintre cei care o compun. Deci o lume mai bună se crează maximizând binele și minimizând răul. Binele general crește dacă binele făcut printr-o acțiune este mai mic decât răul (costul) acțiunii. Dacă de exemplu am foarte mulți bani și ajut un muritor de foame, eu pierd puțin iar beneficiul celuilalt e foarte mare. Dacă ajut pe cineva să ia de băut în detrimentul hranei copiilor proprii este clar o acțiune cu efect net negativ.

Nu toate situațiile sunt atât de simple, a optimiza binele este o ecuație foarte complicată. Dincolo de un optimalitatea Pareto nu se poate face bine cuiva fără a face un rău altcuiva (deși poate mai mic). Totuși, chiar și acest lucru poate fi per ansamblu benefic, de exemplu primim amenzi pentru depășirea vitezei, ceea ce are avantajul că reduce riscul de a fi accidentat de alt autovehicul care ar circula cu o viteză periculos de mare.

Căutarea adevărului

Căutarea adevărului începe cu acceptarea faptului că o minte umană nu poate cuprinde Adevărul (cu majusculă), ci doar un model al Realității plin de lacune și aproximări. Asta echivalează cu faptul că nu poate exista o sursă umană a Adevărului, ceea ce face căutarea adevărului un travaliu personal, plin de îndoieli și dezamăgiri.

Nu putem cunoaște Adevărul

Chiar dacă acceptăm existența unei Realități unice și a unor legi ale sale suficient de uniforme, îmi este destul de clar că nu pot încape într-o minte umană. În primul rând nici măcar știința actuală nu poate încape într-o singură minte umană, și nu se întrevăd speranțe într-o simplificare.

Dacă mai adăugăm și adevărul despre alte ființe umane cu capacitate mentală similară cu a noastră, este cu atât mai clar că nu putem cunoaște un Adevăr care să aproximeze măcar complexitatea lumii în care trăim. Oare putem înțelege măcar 50% din constelația de motivații ale unei alte persoane?