Lipsă de inspirație

Mă gândeam la țărișoara asta, România (citat din Caragiale), ce blestem pe capul ei (citat din Băsescu) să aleagă mereu între două rele (citat din altcineva)...

... și mi-am dat seama că ceea ce-i lipsește României sunt de lideri cu adevărat "inspiraționali". Mă refer la oameni pe care să-i admirăm sincer pentru voința și anvergura intelectuală pe care o pun în slujba unui lucru în care cred.

Avem suficienți măscărici și șmecherași, dar ne lipsesc oamenii care înțeleg într-adevăr profund lumea și au motivația și nevoia internă să facă pe pământ ceva mai mult decât interesul lor imediat. De obicei acești oameni vorbesc cu pasiune despre ce își doresc și ce fac.

Despre dreptul la a procrea sau nu

P.S. Am scris acest eseu in 2017. Nu l-am publicat până acum de teamă că ar putea fi înțeles greșit. L-am publicat acum după ce am citit un articol pe aceeași temă. 

Disclaimer: Doresc ca aceste rânduri să fie doar o explicație (posibilă) pentru ceea ce se întâmplă în realitate cu percepția umană comună. Sunt total împotriva folosirii lor pentru a justifica politici care contravin moralei comune - cea pe care o simțim instinctiv ca oameni.

Cred că nimeni nu va nega cuiva dreptul de a concepe urmași naturali (copii). De asemenea, cred că majoritatea vor accepta dreptul unor persoane de a se abține de la actul procreării dacă așa doresc. Cu excepția unor presiuni religioase pentru a atinge ținta de copii, de obicei oamenii se mărginesc la mici comentarii enervante dar benigne.

Inflația inegală

La cererea publicului mi-am tradus în română, cu Google Translate, un articol scris inițial în engleză: 

Unequal inflation

Se știe că dacă tipărești mai mulți bani, vei produce inflație. Cu toate acestea, lucrurile sunt mai complexe decât atât. Poți avea atât inflație cât și deflație în același timp. De obicei avem o inflație relativ scăzută la produsele comune și o inflație ridicată la anumite produse - gândiți-vă la imobiliare.

 

 

Viteza banilor

 

În primul rând, există acea „viteză a banilor” care apare în ecuația Produse * Preț = Bani * Viteză . Viteza banilor este intuitivă, dar nu poate fi practic măsurată decât din această ecuație - mulțumesc prietenului meu omonim pentru această idee. 

 

Intuitiv, dacă vând ceva cu 5$ și cumpăr ceva cu acei 5$, avem 10$ urmărind produse. Dacă îmi păstrez cei 5$, avem doar 5$ urmărind produse. Viteza banilor este legată de cât de repede se refolosesc banii. Cu toate acestea, nu există o modalitate formală de a o măsura efectiv pentru un segment economic.

 

Când economia este în recesiune, viteza banilor scade, aducând teama deflației - opusul inflației. Deflația este chiar mai temută decât inflația. Pe scurt, deflația este rea deoarece creează o spirală de prețuri mai mici, care va face multe companii să falimenteze și să nu mai producă bunăstare în societate.

Vine o criză și mai mare

 

SUA și UK anunță contracții economice fără precedent. Întrebarea nu este dacă o criză economică majoră va lovi România. Întrebarea este cât va fi de mare.

În loc să vorbim despre bani, consider mai folositor să ne uităm cum lovește criza în bunăstare. Banii sunt de obicei necesari ca să-ți cumperi bunăstare (bunuri, servicii). Totuși, trebuie avut mereu în minte că obiectivul este bunăstarea (personală sau generală), iar nu numărul banilor. Bunăstarea și banii sunt destul de legate, însă nu reprezintă același lucru - nu poți mânca bani.

Poveste la un concert

Orchestra tace nemișcată. Instrumentele își trag răsuflarea în poala soliștilor. Chiar și dirijorul a încremenit privind-o pe tânăra delicată cu vioara. Începe pasajul solo al concertului.

Dirijorul nu are ce să facă acum. La repetiții probabil i-a dat diverse indicații, dar acum nu mai poate face nimic. Interpreta este pe cont propriu: ea decide tempo-ul, ea decide șerpuirea frazei muzicale, ea adaugă tremurul notelor lirice. Orice indicație doar ar deranja acum. Doar urechea artistei mai poate corecta, în milisecunde, locul în care degetul apasă coarda. Dacă durează prea mult, chiar și urechea neantrenată poate sesiza disonanța.

Cei din orchestră interpretează după partitură, deși cunosc anumite pasaje pe dinafară. Chiar și dirijorul are partitura sa pe care și-a făcut anumite însemnări personale. Un solist de excepție însă nu poate cânta după partitură. Partitura este doar o mică parte din interpretare, la fel cum textul unei piese de teatru nu poate descrie decât o infimă parte din jocul actorilor.