Banii nu există



Banii nu există

 Banii nu există. Adică există fizic, îi vedem, îi folosim. Nu există însă produsele din spatele lor. Cel puţin nu încă...

 Banii nu reprezintă proprietate pe bunuri existente

 Ca demonstraţie, să presupunem prin absurd că aş avea în proprietate toate bunurile din lume, inclusiv terenuri, clădiri, obiecte, dar în afară de bani şi persoane. În acest caz, nu aş putea să posed mai multe bunuri din ce există.

 Dacă aş avea şi banii, aceştia nu mi-ar putea aduce nici un bun existent în plus, căci le am deja pe toate. Singurul lucru pe care mi l-ar mai putea aduce banii ar fi un drept asupra unor produse/servicii care vor fi produse în viitor de oamenii, căci pe cele existente le am deja pe toate.

 La fel, o dată ce fiecare produs din lume este înregistrat în proprietatea cuiva (utilizatorul, fabrica care îl are în stoc, magazinul), nimeni nu poate deţine prin bani ceva în plus faţă de aceste produse, ci eventual ceva din produsele/serviciile viitoare, un drept asupra muncii altor oameni.

 Asta ne apropie de definiţia că banii sunt "a claim on human labor", adică aş spune eu, un drept de a revendica produsele unei munci viitoare. Acest drept asupra produselor viitoare se poate schimba totuşi cu produse existente din proprietatea altcuiva (când cumpăr ceva cu bani). Dar banii în sine nu dau un drept asupra unor bunuri fără a exista un contract suplimentat care să garanteze asta.


 Banii sunt jetoane

 Banii sunt meniţi să faciliteze schimburi complexe de produse create în societate. Ca în modelul cooperativei de babysitting, banii măsoară datoria între membrii societăţii.

 Când cineva ia credit, consumă mai multe bunuri decât produce pentru societate. Se angajează să creeze în viitor o cantitate echivalentă de bunuri către societate, cantitate măsurată prin valoarea bănească împrumutată.

 Când cineva îşi ia salariu, semnifică faptul că a creat o valoare în societate pentru care nu a consumat produse. Primeşte un număr de jetoane (salariu) pe care le poate schimba cu produse.

 La celălalt capăt al lanţului de schimb va sta cineva care are nevoie de acele jetoane pentru a achita un credit, altfel pierde casa (garanţia) sau chiar libertatea în unele cazuri. Pentru cel care ia credit, acele jetoane/banii au valoare, valorează cel puţin cât casa ipotecată. Bineînţeles dacă jetoanele emise sunt prea multe, majoritatea achită creditele şi scade nevoia de jetoane, deci le scade valoarea.


Creditul

   Cineva care are surplus de jetoane (economii), poate împrumuta jetoane celor care doresc să consume în avans. Deoarece riscul minim este să nu împrumuţi, împrumutul se face de obicei motivat de un mic câştig (dobândă).


 Valoarea banilor este dată de datorie

  Aş îndrăzni să afirm că valoarea banilor este direct proporţională cu cantitatea de bunuri ipotecate prin credit (masa monetară rămânând constantă). Mai exact este proporţională cu rata cu care se returnează creditele.

 Un caz particular al regulii este falimentul creditatului, când el renunţa la a plăti creditul, ceea ce va genera o scădere a nevoii de bani în economie, deci o scădere a valorii banilor. Este şi natural, creditatul va renunţa să mai lupte pentru a crea acea bucăţică de GDP (produse/servicii) pe care se angajase că o va produce pentru a rambursa creditul. Poate a rămas chiar şomer şi nu mai produce nimic în economie.


Concluzie

  Banii nu sunt proprietate pe bunuri existente. Aurul, casele, maşinile, mobila, pâinea, roşiile pot fi efectiv deţinute. Banii (fiat) sunt jetoane sociale a căror valoare depinde de :
  • numărul de jetoane emise
  • cantitatea de datorie solvabilă din sistem
  • cantitatea de produse viitoare, limitată de potenţialul economiei
  Masa monetară nu trebuie să acopere cantitatea actuală de produse, ci cantitatea de produse ... viitoare, de unde şi dificultatea de a configura corect masa monetară.

 Vezi şi "Jocul cu ... jetoanele de sticla" pentru aprofundarea modelului.



Dacă v-a plăcut articolul, daţi vă rog un share :