De ce variaza temperatura apei ... calde ?


De ce variază temperatura apei ... calde ?

  Dacă aveți probleme cu reglajul apei calde la chiuvetă sau duș, în sensul că temperatura apei variază relativ aleator, iată o posibilă explicație pe care am descoperit-o după luni de probleme.

 Problema se manifestă atunci când există o diferență de presiune între apa rece și caldă. De exemplu dacă apa caldă are presiune mai mare, tinde să împingă apa rece înapoi pe conductă, producând așa-numitul "by-pass". La robinet vine atunci doar apă fierbinte. Ajustând robinetul mai spre rece, by-pass-ul dispare, dar o vreme pe țeava de apă rece vine tot apă caldă (cea împinsă mai devreme). Abia după un timp vine apă rece normală, ceea ce face ca apa să fie prea rece acum. După ce reglezi robinetul la mijloc, o vreme apa vine potrivită, apoi by-pass-ul revine. Procesul continuă ciclic până se termină dușul sau cedezi nervos.

 Care este soluția ?

 Diferența de presiune mai are nevoie de un factor pentru a se manifesta prin bypass. Trebuie ca ieșirea din baterie a apei să nu aibă suficientă capacitate pentru a capta debitul ambelor conducte (rece și caldă). Dacă ieșirea din baterie este suficient de mare, atunci apa cu presiune mai mare va ieși pe acolo și nu o va împinge înapoi pe cealaltă.

 Lipsa de debit la ieșire era cauzată la mine la chiuvetă de sita de la ieșire. Este o mică sită care se înșurubează acolo pe unde iese apa. Acea sită captase mult nisip/rugină de pe conductă ceea ce îi micșorase și mai mult debitul. Schimbând doar sita cu una nouă (este vreo 4-5RON) situația s-a îmbunătățit simțitor. Puteți testa eventual fără sită să vedeți efectul.

 Aceeași problemă se poate aborda și altfel : reducând debitul țevilor care se unesc în baterie. Am dat "mai încet" robineții de sigurantă, obținând un debit mai mic al conductelor, astfel încât să încapă fără probleme la ieșire.

 În lipsa robineților, ajută și să dați mai încet bateria (reducând practic debitul ambelor surse de apă). De fapt asta observasem mai demult, dar efectul de "apă caldă care vine pe țeava de rece" m-a făcut să nu realizez că manevra are efect mereu dacă aștept un pic de timp.

P.S. Temperatura apei poate să varieze și de la sursă (mai rar). La fel și presiunea în sine poate să varieze. Verificați totuși întâi ipoteza de mai sus, poate salva mulți nervi ...


P.S Articole și mai interesante scrise de mine în engleză:

Philosophy of everything


Dacă v-a plăcut articolul, daţi vă rog un share :