Gimnastică în tramvai
Pe drum spre casă, de la o bere (literalmente) cu foști colegi. În stație la Unirii se perindă tot felul de tramvaie, dar nu și 32. Un puști, țigănuș, de vreo 12-14 ani cred, bate tarabana pe exteriorul tramvaiului. Îmi pare un pic enervant, dar el pare să se distreze de minune așa că îl las în pace. Nu pare să o facă ostentativ, pur și simplu se amuză. Este foarte slab dar are multă energie, vitalitate.
Vine în sfârșit tramvaiul 32, mă urc în el, urcă și puștiul. În ciuda întârzierii, tramvaiul nu este foarte aglomerat. Puștiul face tracțiuni la bară și alte acrobații. Mă dau mai aproape să văd dacă nu lovește pe cineva. Este destul de atent și are dexteritate. O întreabă pe o fată dacă vrea să se așeze pe un loc oarecum obturat de manevrele lui. Ea se așează, el se duce pe partea opusă. Este un tramvai din acela cu podea joasă în dreptul ușilor și 4 scaune în colțuri.
Cu câteva mișcări agile ajunge sa stea pe o bară de la nivelul geamurilor. De acolo își dă drumul agățat de mâini, cu picioarele periculos de aproape de cel care stă pe scaun dedesubt. El nu reacționează și îmi dau seama că se cunosc oarecum. Acrobațiile continuă, își trece în glumă talpa prin fața nasului celui de pe scaun, agățăt cu mâinile de bară și cu picioarele trecute printre mâini. Are foarte mult control în mișcări. Mă gândesc că dacă ajunge să fie aproape de a lovi pe cineva să îi spun că "e ok să se joace, dar să nu lovească călătorii".
Tipul de pe scaun (în jur de 40 ani probabil) părea ușor băut, ținea în mână o cutie de cartofi rondele din care nu l-am văzut mâncând. Nu era țigan, parcă nici om al străzii cum l-am bănuit inițial. Totuși avea o lentoare ciudată în mișcări și vorbă. Îl întreabă pe puști dacă îi place gimnastica. Îi spune că ar trebui să meargă la școală și apoi la gimnastică. Ușor încurajat, puștiul aduce noi acrobații exercițiului, își propune să treacă dintr-o parte în alta a ușilor folosind doar bările.
Mă gândesc la câtă energie și vitalitate care cel mai probabil vor fi irosite, nefiind canalizare către activități constructive. Mă întreb dacă societatea "evoluată" de tip vestic nu a pierdut exact această vitalitate și dacă nu îi va fi cumva fatal, precum s-au stins în istorie multe civilizații ... civilizate. Oare tipul acesta de comportament autolimitativ este cel mai bun mod de a construi o civilizație sustenabilă?
Revin brusc la cotidian, un tânăr l-a luat pe puști de umăr pe când cobora spre noul lui exercițiu. Îl scutură un pic, la granița dintre ferm și agresiv. Se pare că pusese piciorul inclusiv pe un scaun în traseul lui de coborâre. Îi spune să se potolească, îi atrage atenția și că a pus picioarele pe bările pe care pune lumea mâna (sincer mi-a scăpat acest aspect). Puștiul arată undeva între spășit și contrariat, nu spune nimic. O femeie care privise acrobațiile de la distanță cu o mină inpenetrabilă izbucnește "dacă eram bărbat de mult îl puneam la punct, dar nimeni nu se implică". Amicul puștiului, de pe scaun, bâguie ceva conciliator despre câte prostii a făcut și el când era copil, implicând cumva că acum a devenit om responsabil. Nu e foarte convingător din poziția lui.
Întâmplător sau nu, la prima stație cei doi coboară. Puștiul parcă și-a mai revenit puțin. Nu știu ce a înțeles el din asta. Sper să îi explice ceva amicul lui care era în dispoziție educativă. O femeie mai în vârstă continuă să comenteze ce lipsă de implicare a oamenilor, că nimeni nu face nimic. Probabil se referă și la mine, dar mă fac că plouă până la stația următoare unde oricum trebuie să cobor.
Concluzie ?
O morală ar fi că în spatele tăcerii pot exista o varietate de judecăți și atitudini care pot rămâne ascunse total celorlalți sau pot izbucni cu puterea adunată în timp. Poate că cei deranjați ar fi obținut mult mai natural rezultatele dorite dacă și-ar fi manifestat nemulțumirea de la început : "măi copile, stai cuminte că riști să ne lovești" sau "vezi că murdărești barele unde punem mâna". Aș fi intervenit și eu în cazul în care ar fi fost recalcitrant. Când a intervenit însă cineva (ușor supradimensionat), întreaga frustrare a celorlalți și a lui s-a revărsat. Nu este doar frustrarea de astăzi, ci este adunată de fiecare dată când nimeni n-a avut curajul să își exprime măcar nemulțumirea. Este mânia pentru toți cei care sunt nesimțiți în tramvai, canalizată spre un simplu copil neastâmpărat.
Dacă v-a plăcut articolul, daţi vă rog un share :