2010-05-29

Rambursare anticipata credit - partiala sau totala

Rambursare anticipata credit - partiala sau totala

La un credit pe 30 ani, platind anticipat echivalentul a 4 rate (luni) si pastrand rata neschimbata, am economisit echivalentul a 4 ani de rate (48 luni). Practic perioada de rambursare s-a redus cu 4 ani.

Un efect similar de spectaculos se obtine platind anticipat orice suma suplimentara in primii ani ai creditului. Dupa cativa ani (sau dupa cateva plati anticipate) efectul este mai mic, dar totusi castigul este semnificativ. Ma refer aici la creditul cel mai obisnuit, cu rate constanta, de exemplu creditul imobiliar sau creditul de nevoi personale.

Explicatia vine din modul in care functioneaza creditul cu rate fixe, in primii ani platesti 90% dobanda iar datoria scade doar cu 10% din rata platita (aproximez). Practic in primii ani cam bati pasul pe loc, platesti multa dobanda dar datoria ramane aproape aceeasi. Abia dupa cativa ani creste viteza de scadere a datoriei. O plata anticipata la inceput te face sa sari foarte multe luni in graficul de rambursare. Daca spre exemplu din fiecare rata aproximativ 10% se scade din datorie ("principal"), platind o rata in plus (anticipat) este la fel cu a platii 10 rate obisnuite a cate 10% principal.


Cum functioneaza creditul ?

Creditul incepe imprumutand o suma X, sa spunem 1.000E. Voi face abstractie de eventuale comisioane de acordare, sa spunem ca 1.000E este exact suma datorata bancii la inceputul creditului. Aceasta suma imprumutata se numeste "principal" si o gasiti sub acest nume intr-o coloana din graficul de rambursare. Initial "prinicipalul" este suma imprumutata : 1000E.

Rambursarea creditului presupune rambursarea sumei (1000E) plus o dobanda, exprimata ca un procent anual (exemplu 7% pe an). Eventuale comisioane de administrare lunare se pot asimila tot dobanzii daca se calculeaza procentual din "principal".

Fapt un pic neintuitiv, dobanda nu se calculeaza anual, ci lunar. Practic, dupa prima luna in care ai folosit cei 1000E ai bancii, trebuie sa platesti dobanda pe luna respectiva. Cum sunt 12 luni intr-un an, dobanda va fi aproximativ 7% * 1000E /12 = 5.83E.

In momentul in care se incaseaza rata lunara, banca isi opreste intai dobanda pe luna precedenta (5.83E) apoi suma ramase se scade din datorie (din principal). Daca dobanda este 5.83E iar rata este de exemplu 7E, dupa prima luna ai reusit sa platesti din principal doar ... 1.17E (7E - 5.83E).

Urmatoarea luna vei plati dobanda la 1000E-1.17E = 998.83E. Dobanda va fi doar putin mai mica : 7%*998.83/12 = 5.82. Vei reusi deci sa platesti cu un cent mai mult din principal decat luna trecuta : 7 - 5.82 = 1.18. Luna urmatoare se intampla la fel, dobanda este putin mai mica, principalul datorat scade cu un pic mai mult. Procentul din rata care se scade din principal este foarte mic in primii ani. Abia dupa jumatatea creditului principalul scade mai repede la fiecare rata.

Mai jos este un grafic (sursa in imagine) despre cum variaza principalul si dobanda din rata fixa, la o dobanda un pic mai mica decat la noi cred. La un credit pe 30 ani, abia dupa 222 luni principalul devine mai mare decat dobanda (interest). De atunci atunci incolo rambursarea anticipata are un castig mai mic de 100% - pentru fiecare plata anticipata in valoarea unei rate sari mai putin de 2 luni in graficul de rambursare, pentru ca principalul devine mai mult de 50% din rata. Valorile pot sa difere in functie de lungimea creditului si in functie de dobanda, dar curba ramane asemanatoare.

Dobanda platita este aria de sub linia rosie. Suma imprumutata este aria de deasupra liniei rosii. Aria totala reprezinta suma total platita prin rate. La dobanda mai mare "burta" curbei de rata (interest) se apropie mai mult de 100%, rezultand o arie mai mare de dobanda din valoarea totala a ratelor.

Pentru a obtine curba la un credit mai scurt, se pastreaza doar lunile respective de la sfarsitul creditului. La un credit mai lung, se lungeste graficul in stanga, linia dobanzii apropiindu-se de 100% din rata.


Observatii tehnice
  • De fapt dobanda se calculeaza la numarul de zile intre doua scadente ale ratei, deci dobanda poate sa difere putin de la luna la luna. Pentru o luna de 30 zile dobanda ar fi 30/365 * 7% * 1000E = 5.7. Pentru o luna de 31 zile, dobanda ar fi 31/365 * 7% * 1000E = 5.9. Puteti observa acest fapt in scadentarul creditului calculand : dobanda/100 * principal_luna_anterioara * numar_zile / 365.
  • Suma din principal se scade in data in care banca face debitul din contul curent in care s-a depus rata (nu atunci cand s-au depus banii). La o plata anticipata facuta in mijlocul lunii, se calculeaza dobanda la acea suma pe zilele trecute pana la debitul facut de banca.
  • Ratele se depun intr-un cont bancar pe numele imprumutatului. De acolo banca debiteaza lunar rata trecuta in scadentar la data specificata.
  • Depunerea in contul de rate a unei sume mai mari decat rata nu inseamna o plata anticipata. Banca va debita lunar si in ziua specificata doar suma din scadentar daca nu se face o cerere speciala catre banca. Se poate tine o rata in plus in acest cont pentru cazul in care uiti sa platesti o luna, dar la acei bani blocati dobanda este nesemnificativa sau zero.
  • Banii depusi in plus fata de rata in contul de rate se pot retrage de la sediul bancii.

Durata creditului

In functie de rata maxima pe care imprumutatul o poate plati, durata minima a creditului variaza. Este clar ca durata nu poate fi mai mica de suma_imprumutata / rata (luni). Aceasta durata s-ar obtine daca dobanda la credit ar fi 0.

De obicei creditele sunt astfel calculate astfel incat sa rambursezi de 2-3 ori suma imprumutata, deci durata reala a creditului este de 2-3 ori mai mare decat suma_imprumutata / rata (luni).

Observam ca rata lunara trebuie sa fie ceva mai mare decat dobanda lunara la suma imprumutata, altfel datoria ar creste in loc sa scada. Cu cat diferenta este mai mica, creditul se intinde pe mai multi ani. Bineinteles ca exista un minim de ani. Maximum poate fi insa oricat teoretic (practic e limitat de speranta de viata a imprumutatului).

Daca rata lunara ar fi exact dobanda pe prima luna, nu ai reusi niciodata sa rambursezi creditul (principalul ar ramane constant). Cu cat rata lunara este mai mare fata de dobanda primei luni, cu atat creditul se ramburseaza mai repede si costul suplimentar este mai mic (dobanda total platita). Practic oamenii prefera sa ia o suma cat mai mare, crescand perioada creditului si implicit dobanda totala platita.

Pentru a plati cat mai putina dobanda, creditul trebuie sa fie pe cat mai putini ani, iar rata cat mai mare fata de dobanda lunara. Mai convenabil decat creditul cu "rate fixe" este un credit cu "rate descrescatoare" in care se plateste in fiecare luna o suma fixa din principal plus dobanda pe suma ramasa. Cum dobanda scade pe masura rambursarii, valoarea ratelor scade si ea. Acest tip de credit nu prea este folosit pentru ca scade suma maxima imprumutata. Se poate totusi simula un credit care nu bate pasul pe loc in primii ani prin rambursare anticipata.


Rambursarea anticipata totala

In orice moment al creditului, datoria catre banca se poate stinge achitand principalul din acel moment plus un comision de rambursare anticipata. Comisionul se presupune ca acopera dobanda pe care se baza banca pana in momentul in care reuseste sa re-imprumute acei bani rambursati "neasteptat". Un comision de 1% este echivalentul unei dobanzi de 12% pe o luna. Comisionul de rambursare anticipata se calculeaza doar la suma rambursata anticipat.

La o rambursare anticipala totala comisionul este de ordinul de marime al unei ratei (de fapt mai putin, al dobanzii pe o luna). La un comision mai mare de 3% (nesimtit as spune) suma este echivalenta cu dobanda la acei bani pe cateva luni. Consecinta este ca acest comision de rambursare anticipata se amortizeaza foarte repede prin dobanda economisita la acei bani. Comisionul se plateste procentual din suma rambursata anticipat, deci daca dai 100E anticipat cu 2% comision platesti 2E in plus, indiferent care este suma totala datorata.

Ce este interesant este ca creditul nu are "memorie". Dupa plata unei rate, urmatoarea luna este ca si cum ai fi facut un nou credit in valoare de suma datorata ramasa. La fel, se poate stinge datoria platind principalul din luna curenta (plus comision rambursare anticipata), fara a plati restul de dobanzi care erau trecute in scadentar pentru lunile si anii urmatori.

Pentru rambursarea anticipata trebuie facuta o cerere catre banca cu un numar de zile inainte de data in care banca va incasa banii. Pana la acea data, imprumutatul trebuie sa depuna in cont exact suma de bani care stinge datoria. Trebuie calculat foarte exact suma care stinge datoria. Daca sunt prea putin bani debitarea bancii nu va putea fi facuta, deci plata anticipata nu este valabila nici pentru suma mai mica depusa. Daca sunt prea multi bani depusi, trebuie apoi ridicati de la banca. Sumele prea mici nu se pot recupera in numerar insa. Banca poate furniza suma exacta necesara luand in considerare dobanda pe zilele pana la data in care se executa debitul sumei rambursate anticipat.


Rambursarea anticipata partiala

In orice luna se poate face o plata anticipata din credit, peste rata lunara din scadentar. Plata anticipata inseamna ca principalul datorat scade cu acea suma platita anticipat. Pe langa aceasta suma trebuie depus in contul de rate si comisionul de rambursare anticipata.

Cel mai simplu se face rambursarea anticipata cu incasare in aceeasi zi cu rata. Daca incasarea anticipata se face in mijlocul perioadei dintre scadentele ratelor, calculul se complica putin, intrucat banca nu are voie sa incaseze dobanda pe banii returnati anticipati dupa momentul platii. Dobanda pe zilele dinainte de plata anticipata se va calcula la principalul initial, iar dobanda pe restul zilelor pana la rata se va calcula la suma mai mica ramasa dupa plata anticipata.

Daca ai o suma X disponibila pentru rambursarea anticipata, poti face o cerere catre banca de ramburare anticipata pentru suma X. Se va specifica data in care banca va incasa acea suma anticipat. Cererea trebuie facuta cu un numar de zile inainte - este trecut in contractul de credit.

Pana la acea data trebuie depus in contul de rate suma X plus comisionul de rambursare anticipata (exemplu 2 * X / 100). Poate fi destul de rentabil ca virarea sa se faca cu ordin de plata, prin internet banking. La sume mari, comisionul ordinului de plata este mai mic decat comisionul de extragere a banilor de la bancomat. Numarul de cont al contului de rate se afla de la banca sau din contract.

Bancile au de obicei si un mod in care declari suma pe care o vei depune si calculeaza ei cat este comision si cat este din principal. Mie mi se pare mai simplu sa specific suma platita anticipat si sa calculez singur comisionul (il poate confirma si banca).


Cat castigi la rambursare anticipata partiala

Minimul pe care il castigi la o rambursare anticipata este dobanda pe acea suma pe restul de timp ramas pana la sfarsitul creditului. La inceput castigul este mult mai mare daca pastrezi aceeasi rata si scazi perioada de rambursare. Practic castigi si dobanda pe lunile cu care s-a scurtat creditul la o parte din banii ramasi.

O prima aproximare:
Daca ai depune banii cu dobanda de 7% cu capitalizare, suma s-ar dubla la fiecare 10 ani, deci in 20 ani ai acumula de 4 ori suma depusa, deci ai castiga de 3 ori suma initiala.
La fel, daca creditul mai are 20 ani, castigi cel putin de 3 ori suma rambursata anticipat, ca dobanda pe care nu o vei mai plati la aceasta suma. Dupa rambursarea anticipata insa, perioada de rambursare scade, deci urmatoare rambursare va economisi dobanda pe o perioada mai mica.

Calculul exact al economisirii la rambursare anticipata:

Poti calcula simplu castigul la o rambursare anticipata:
  • se ia graficul de rambursare si se merge la suma de principal corespunzatoare lunii viitoare (P)
  • se scade suma de rambursat anticipat la acest principal (P-X)
  • se coboara pe coloana "principal" pana suma din coloana devine aproximativ egala cu (P-X)
  • numarul de luni sarite reprezinta numarul de rate economisite
  • Inmultind numarul de luni cu rata se obtine suma economisita
Practic o plata anticipata te transporta in timp la un moment viitor din scadentar. Durata creditului se micsoreaza cu acel numar de luni. Nu mai trebuie sa platesti ratele corespunzatoare lunilor sarite. Daca principalul este un procent mic din rata (20%), vei sari foarte mult (cate 5 luni pentru plata anticipata a unei sume egala cu o rata). Daca creditul este mai avansat iar procentul de dobanda din rata este 50%, vei sari cate 2 luni pentru fiecare "rata" rambursata anticipat.

Secretul sta in faptul ca din banii rambursati anticipat nu se plateste si dobanda. Dobanda este acoperita total de rata lunara. Orice rambursare anticipata se scade direct din principal.

Atentie, rata lunara trebuie platita chiar daca se face o rambursare anticipata (daca nu se specifica altfel in cerere). De asemenea, o rambursare anticipata nu inseamna ca ai voie sa nu mai platesti rata urmatoare. La fiecare scadenta banca trebuie sa incaseze dobanda la banii datorati pe luna anterioara, altfel percepe penalizari.

Ca o recomandare, platile anticipate merita facute cand se acumuleaza 3-6luni de economii. Chiar daca marginal este mai eficient sa faci plata in fiecare luna, efortul logistic (cerere, virare, verificare) nu merita diferenta, mai ales daca pui in calcul si comisionul de virare. Practic, la fiecare intarziere a platii cu o luna pierzi doar dobanda lunara pe acea suma, care se poate acoperi partial cu dobanda la care poti depune banii in banca.


Concluzie

Daca calculezi cati bani castigi rambursand anticipat o parte din credit sigur ramai uimit.

Bineinteles ca acel castig trebuie comparat cu castigul pe care l-ai avea depunand banii cu dobanda la o banca sau investind intr-o afacere (daca este cazul). Totusi, in cele mai multe cazuri castigul prin rambursare anticipata este mai mare.

In cazul imprumutului imobiliar facut pentru familie, e putin probabil sa poti folosi banii economisiti mai eficient decat platind anticipat creditul. Bineinteles ca nu trebuie sa faci economie neglijand sanatatea, siguranta vietii si a bunurilor, altfel va trebui sa platesti "dobanda" pe acesti bani economisiti. Odata acoperite necesitatile primare insa, orice economie facuta azi aduce castiguri mult mai mari in viitor.

P.S. Este totusi o idee buna sa pastrati "la saltea" 3 rate + cheltuieli lunare pentru cazul in care sunteti fortati sa cautati un alt serviciu. Daca ii rambursati anticipat, nu poteti spune bancii sa va pasuiasca 3 luni.

Update: Un cititor (Claudiu Muntean) mi-a trimis un Excel de calcul al ratelor, îl găsiți aici.

"The more I say, the more I know" . Republicarea articolelor este permisa cu citarea autorului

136 de comentarii:

ciprian.olaru spunea...

interesant articol (chiar voiam sa fac o rambusrsare anticipata partiala, idee pe care o am de vr'o doua luni si nu eram constient ca exista un decalaj intre momentul in care depun cererea si momentul in care se calculeaza efectiv plata);
altfel, ar fi fost chiar si mai interesant daca exemplul concret din articol (credit de x pentru o peroapda de y) ar fi fost calculat pana la final (de ex ce inseamna rambursarea a 20% din x dupa un an de credit) si chiar exemplificat cu ceva desene (grafice)

Mihvoi spunea...

@Ciprian : am adaugat si un grafic si explicatii.

mobila la comanda spunea...

Punctul asta de vedere este corect, dar nu este singurul: uneori poate sa fie mai eficient sa folosesc banii disponibili pentru returnarea creditului in avans pentru "a face" alti bani cu care sa platesc ratele la termen si sa mai si ramana.
Bineinteles ca varianta asta nu este mereu disponibila si in nici un caz comoda, dar atunci cand este s-ar putea sa fie cea castigatoare.

Mihvoi spunea...

Corect. Dar televizorul nu este o astfel de investitie si nici multe alte produse luate pe credit.

Mocanu Cristian spunea...

Stire, se scade sau chiar se elimina comisionul de plata anticipata:

http://economie.hotnews.ro/stiri-finante_banci-7395875-guvern-comisionul-rambursare-anticipata-creditelor-dobanda-fixa-fost-limitat-maxim-1-cazul-imprumuturilor-dobanda-variabila-comisionul-este-eliminat.htm

v spunea...

Foarte faina si concisa prezentarea.

V.

Anonim spunea...

Mai este un punct de vedere; Daca ai imprumutat de la banca suma X se presupune ca ai avut nevoie de banii aceia, pt. ca altfel ai fi imprumutat X-Y (unde Y se presupune ca e suma pe care vrei si poti sa o platesti in avans). Deci economia maxima este sa nu imprumuti bani de la banca daca nu ii folosesti.

Anonim spunea...

Un post prost de la cap la coada!

Sistemul bancar acum se taraie spre groapa finala! In US numai anul asta au cazut peste 60 de banci iar in ultimii ani cateva sute! Decat sa creditezi sistemul acum mai bine ii lasi sa crape!

La vremuri de criza solutii de criza: de ce sa dai acum bani bancilor (mai ales ca ai incotro) in loc sa iti fdaci o rezerva consistenta pentru cand nu vei mai avea slujab, afacerea ti se va prabusi... curand

Mihvoi spunea...

@"Mai este un punct de vedere"

Sunt de acord ca daca te-ai imprumutat probabil ca aveai nevoie, si posibil sa te fi imprumutat si la maximul pe care l-a permis banca pentru un credit imobiliar. Asta nu inseamna insa ca nu poti economisi un leu in plus pentru o rambursare partiala anticipata daca tot ai facut creditul.

@"Un post prost":

Am si recomandat pastrarea unui stoc de urgenta. Eu am spus minim 3 luni, dar poate fi mai mult in functie de situatia fiecaruia, riscul respectivei industrii in care lucrezi, in cat timp crezi ca gasesti un alt loc de munca la nevoie.

Bancile nu se pot prabusii toate, adica nu vor fi lasate. Pot fi salvate oricand punand tipografia in actiune. Si daca se prabuseste banca ta, tot nu inseamna ca scapi de credit, datoria se vinde altei banci care va dori sa recupereze banii.

Intr-un articol mai vechi am imaginat un
model economic simplificat din care rezulta ca va urma ori o dezinflatie (daca nu se mai tiparesc bani), ori o inflatie mare daca se vor tipari prea multi. Sansele sa fie pastrata valoarea actuala sunt foarte mici.

Daca va urma o inflatie, ghinion, puteam sa investesc in distractie si sa platesc creditul mai usor cu salariul marit de inflatie (desi vor creste si dobanzile mult). Mediul economic va fi complicat, e bine sa am mai putin datorie.

Daca va urma o dezinflatie, va fi din ce in ce mai greu de platit creditul. Prefer sa fiu trecut de anii in care "bati pasul pe loc". La nevoie se poate face o refinantare cu lungirea la loc a creditului. Daca investesc in lucruri nu le voi putea vinde usor. Pot tine banii la banca, dar la sume mari risc in caz de faliment al bancii. Daca tin banii "la saltea", platesc practic dobanda pe ei, prin dobanda la credit.

Atentie si la scaderea preturilor caselor. Daca valoarea casei scade sub principalul datorat, banca poate cere noi garantii sau chiar rambursarea creditului.

Eu zic ca merita pastrata o suma tampon "la saltea" si restul platit anticipat in limita posibilitatilor. Daca mergem pe scenariu apocaliptic ca nu vom mai gasi de lucru un an, ca se prabuseste totul in cenusa, oricum nu ne salveaza niciuna dintre strategii.

Bianca M spunea...

Se aplica legea cu 0,5-1% comision maxim la rambursarea anticipata si la Leasing-uri?eu vreau sa inchid un contract de leasing anticipat , incheiat cu Impuls Leasing Romania IFN( institutie financiara nebancara)...Multumesc

Mihvoi spunea...

Nu sunt specialist in legislatia leasingului (si nici in legislatie in general), dar un articol pare sa sugereze ca si institiile nebancare se incadreaza : http://www.conso.ro/credite-nevoi-personale/comision-de-rambursare-anticipata-eliminat-din-21-iunie


"Ordonanta de urgenta prin care guvernul a limitat la cel mult 1% comisionul de rambursare anticipata in cazul creditelor contractate de populatie va intra in vigoare din 21 iunie.

Dupa aceasta data, bancile si institutiile financiare nebancare vor putea percepe un comision de rambursare anticipata numai in cazul creditelor cu dobanda fixa.

Acesta este plafonat la 1% daca perioada ramasa pana la scadenta este mai mare de 1 an si la 0,5% in cazul in care rambursarea anticipata are loc cu mai putin de 1 an inainte de scadenta."


Vedeti si :
http://www.sfin.ro/articol_20062/economii_importante_prin_eliminarea_comisionului_de_rambursare_anticipata_la_credite.html

Anonim spunea...

salutare. interesant articol. ce poti spune despre comisionul de risc perceput de banca volksbank de 0,22% aplicat la soldul creditului pe toata perioada creditului, in conditiile in care este un credit ipotecar si riscurile sunt ale celui care se imprumuta nu al bancii... conform noii legislatii acesta se va elimina? pentru ca nu se gaseste in comisioanele care raman?

Mihvoi spunea...

Nu stiu legal cum este, dar (i)moral comisionul de risc este o dobanda mascata. Parca era lunar, deci 0.22% inmultit cu 12luni da 2.6 puncte procentuale care se adauga la dobanda "afisata". Este o incercare de pacalire a clientului daca ma intrebi pe mine.

Singurul argument poate fi ca comisionul de risc se poate scoate la un moment dat, dupa aderarea la euro de exemplu. Nu stiu daca este afectat cumva de noua legislatie.

Anonim spunea...

ce parere aveti de returnari anticipate de 1 ron , 2 ron , 1,5 ron etc zilnice. la unele banci contractul permite zilnic , la altele doar lunar.
costul procesarii actelor e mai mare decat orice comision de rambursare anticipata. macar le dam si noi de lucru :)

Mihvoi spunea...

ar fi o idee, dar consuma timp si la cel care cere

Ciprian spunea...

Spune-mi te rog.. in cazul in care doresti sa faci rambursari anticipate in primii 5-10 ani ai contractului de credit, e mai avantajos sa pornesti cu rata fixa sau rata descrescatoare?

Mihvoi spunea...

@Ciprian

Creditul cu rată descrescătoare este mai "ieftin" în sine, în sensul că plătești creditul mai repede, deci plătești mai puțină dobândă peste suma împrumutată. Rata este însă mai mare la început și scade. A apărut așa ceva în Romania ?

Dacă comisionul de rambursare anticipată ar fi 0, atunci creditul cu dobândă variabilă este echivalent cu creditul cu dobândă fixă la care faci in fiecare lună o rambursare anticipată cu păstrarea ratei (reducerea perioadei).

Întrucât cel cu rată descrescătoare deja "conține o rambursare anticipată", încă o rambursare anticipată în plus are efect mai puțin spectaculos, dar este înca profitabilă.

Foarte puțin câștigi dacă păstrezi perioada și scazi rata, practic ar fi ca și cum ai contracta un credit putin mai mic, la care ești din nou la început de credit.


Mai explicit:

Creditul cu rata fixă este făcut astfel încăt să platești la început aproape doar dobândă lunară și foarte puțin din suma împrumutată ("principalul"). Datoria ta scade greu, deci și dobânda adunată din fiecare lună este mare. Dobânda adunată formează cât plătești în plus peste suma împrumutată.

Creditul cu rată variabilă plătește în fiecare lună dobânda pe luna trecută plus o sumă fixă din datoria efectivă (numită "principal"). În fiecare lună principalul scade cu acea sumă fixă, dobânda pe urmatoarea lună este mai mică, deci rata scade. Față de rata fixă, principalul scade mai repede, dobânda cumulată plătită la credit este mai mică.

Orice ban împrumutat te costă dobănda/lună cu capitalizare cât timp il datorezi. O dobândă de 7% face să DUBLEZE datoria la fiecare 10 ani.

Dacă plătești anticipat 1leu la un credit care mai are 10 ani economisești 2-1=1leu dobândă, dacă creditul mai are 20ani economisești 4-1=3lei, dacă creditul mai are 30ani economisești 8-1=7lei dobândă.

Ciprian spunea...

Multumesc pentru raspuns.. pana la urma am ales rate egale, in ideea rambursarii anticipate.. Rate descrescatoare se ofera la mai multe banci gen BCR, BRD.
Eu mi-am facut creditul la BCR dar ratele erau foarte variabile.. in sensul ca nu descresteau cum ar fi fost normal, liniar, ci ba cresteau, ba scadeau, cresteau iarasi.. Asa ca am preferat varianta sigura, desi in termeni de rambursare normala e mai scumpa..
Multumesc inca o data pentru raspuns

Foarte bun articolul..

Mihvoi spunea...

@Ciprian

Ratele variaza de la luna la luna in functie de numarul de zile din luna. Daca luna are 30 zile se plateste 30/365*dobanda*principal. Daca are 31 rata este mai mare.

De fapt nu conteaza ziua platii, ci data debitului din desfasurator, care se poate amana pe urmatoarea zi lucratoare, caz in care se poate plati dobanda la mai mult de 31 zile, urmand ca urmatoarea rata sa fie mai mica.

Nu cred ca au voie sa modifice o dobanda chiar si variabila fara sa te instiinteze cumva, ca sa stii si tu cat sa depui in cont.

Mihvoi spunea...

P.S. 30/365*dobanda*principal este dobanda lunara, nu toata rata. Restul din rata se scade din datoria propriu zisa (numita principal). Cu cat suma data in plus pe langa dobanda este mai mare, cu atat scapi mai repede de credit si platesti mai putina dobanda pe langa.

Anonim spunea...

Foarte interesant articolul, chiar ma gandesc serios sa fac o rambursare anticipata.
Totusi imi vine greu sa cred cum din 4 rate ai economisit echivalentul a 4 ani de rate. Am facut si eu un calcul la propriul credit pe 30 de ani si din echivalentul a 4 rate economisesc ratele pe 15 luni - nu ca ar fi putin!

Mihvoi spunea...

Dacă "pricipalul" este doar 1/12 din rata, atunci 1 rată plătită anticipat este echivanlentă cu plata a 12 rate (un an), iar plata a 4 rate şterge 4 ani din desfăşurător.

Bineînţeles că asta se întâmplă în primii 1-2 ani de credit, apoi principalul creşte ca procent din rată iar efectul nu mai este la fel de spectaculos.

Ce vechime are creditul, şi cât reprezintă procentul dobânda din rata lunară ?

Anonim spunea...

Creditul il am de anul trecut, am platit 12 rate pana acum, este vorba de prima casa. Ratele sunt fixe pe toata durata creditului. In prima luna "principalul" a fost 35% din rata, procentul crescand cu 0.18% lunar in favoarea "principalului". Adica 35,18%; 35,36%; sa nu se inteleaga altceva.
Initial m-am exprimat gresit, daca platesc anticipat 4 rate intr-adevar sar peste 15 rate, deci economisesc 11 rate.

Anonim spunea...

te rog, ajuta-ma ! am platit partial si anticipat o suma.Creditul meu este pe 7 ani (pana in 2015),avand dobanda variabila nu mai am comision de rambursare anticipata. Problema mea este ca banca mi-a stins din desfasurator ultimele sume din ,,principal", adica mi-a luat banii pentru 2015, in loc sa-mi scada principalul de la inceputul tabelului, ei mi-au scazut principalul de la sfarsitul tabelului, unde rata e dubla ca suma. Ex.: cu 1.000 lei rambursat anticipat(pe langa rata lunara) pot acoperi inca 2 luni urmatoare pe tabel - asa am gandit eu, dar ei mi-au bagat banii in ultima luna de pe desfasurator care mi-a acoperit o singura luna ptr. 2015. Crezi ca e corect asa ? Eu credeam ca platile se sting in ordinea vechimii...

Mihvoi spunea...

Orice suma platita in avans se scade din principalul de luna asta. Următoarea lună plăteşti doar dobândă pe principalul rămas plus o bucată de principal, etc.

Nu ai nici o obligatie să mai platesti luna următoare dobândă pentru banii pe care i-ai rambursat anticipat deja. Are o denumire juridică care îmi scapă, poate "foloase necuvenite".

Cumva ţi-au recalculat cu scăderea ratei şi păstrarea duratei ? Asta ar putea explica faptul că scadenţarul nu s-a redus prea mult, câştigi destul de puţin la varianta cu reducerea ratei. Dispariţia unei singure luni poate să apară de la rotunjire cu noua rată.

Razvan spunea...

Vreau si eu un raspuns (daca nu e cu suparare) la urmatoarea intreabrea. Am un credit la BCR - Prima casa si vreau sa rambursez anticipat 500 euro, cum sa procedez sa ies cat mai bine, nu ma deranjeaza perioada de 29 de ani (cat mai am de platit). Multumesc anticipat

Mihvoi spunea...

Dacă vrei să plătești mai puțin în total, atunci păstrezi rata neschimbată și se reduce perioada.

Dacă păstrezi perioada, rata se reduce nesemnificativ, mai ales la început.

Razvan spunea...

WOW, merci mult de promptitudine! Asa o sa fac :)

Anonim spunea...

Am un credit Prima Casa si in ctr de credit scrie ca se poate rambursa anticipat cu costurile aferente. Deci daca platesc anticipat inseamna ca voi plati si dobanda pentru acele sume? Atunci ce castig am?

Mihvoi spunea...

Cred că acele costuri se referă la comisionul de rambursare anticipata, de genul 2% din suma rambursată anticipat.

Nu trebuie sa plateşti dobândă la suma rambursată anticipat. Dobânda se calculează în fiecare lună la suma rămasă în coloana "principal", odată rambursată nu se mai poate lua în calcul.

Anonim spunea...

Salut poate ma poti ajuta cu un raspuns daca se poate,in urma cu 2 ani am facut un credit la BRD am luat 17500, am platit 2 ani de zile ratele acum m-ai am sa le dau 14700.In urma cu cateva zile am facut refinantare la Raiffeisen in contractul de credit pe care l-am facut in urma cu ani spune ca daca rambursez anticipat trebuie sa le platesc o taxa de 5 la suta,acum sa inteleg ca s-a modificat prin lege si trebuie sa le dau 1 la suta? te rog ajutama cu un raspuns

Mihvoi spunea...

Din câte ştiu ar trebui să fie 1%, dar se judecau cu statul, nu ştiu cum a rămas. Dacă ai semnat actul adiţional la contract cu 1% sunt mari şanse să se respecte.

violeta spunea...

Buna,
si eu am un credit la BCR si ma ajuta foarte mult ce este scris aici.Eu am intrebat la banca .Rata mea e de 250 euro pe luna si acum vreau sa platesc 1750 euro,deci ar fi pentru 7 luni.Si am inteles ca mi se scad 18 luni,deci eu zic ca e foarte bine.Eu mai am sa platesc pana in iulie 2018 si creditul a fost pe 10 ani,este de nevoi personale.Acum ma gandeam sa vad cum fac sa platesc mai multi bani.
As avea si eu o intrebare.....daca acum platesc 1750 euro ca si rambursare anticipata si dupa aceea in fiecare luna as plati 500 euro rambursare anticipata se simte la ceva?La mine acum in grafic arata rata de credit 82 euro,rata dobanda 114 euro si comisionul de administrare e 46.20 euro(deci 250 euro lunar).Dupa aceea creste rata credit si scade rata dobanda si comis de administrare e fix 42.20 euro pana la sfarsit.
Mersi frumos!

Mihvoi spunea...

@violeta : In primul rând felicitări pentru rambursarea anticipată! Nu uita să păstrezi și ceva "de rezervă" : macar 3 luni de rate + întreținere + mâncare. Dacă ai o problemă nu poți cere returnarea rambursării anticipate.

Orice rambursare anticipată te scapă de dobânda banilor dati anticipat pe anii rămași ai creditului. Pe măsură ce aduci finalul mai aproape avantajul scade, dar văd că încă ești în perioada în care câștigi mai mult de 100% peste ce rambursezi anticipat (calculat în rate economisite la finalul creditului).

Singurul dezavantaj la rambursarea anticipată lunară este deranjul cu cererea de rambursare, nu e suficient să pui banii în cont. Eu adunam câteva luni într-un cont cu dobândă și făceam o singură virare și cerere la banca.

Succes !

Anonim spunea...

buna ! Am si eu o intrebare ! am un credit la Carpatica de 23 de mii de euro ! Ma tot bate gandul sa rambursez anticipat vreo 15 mii de euro . Mentionez ca am rata de 10 milioane pe luna . Cand le-am intrebat pe functionarele bancii despre aceasta rambursare cam strambau din nas si una din ele chiar mi-a zis ca nu e deloc avantajos sa platesc in avans ,si mi-a sugerat sa imi fac un depozit la ei :)) haha de parca s-a-ntalnit hotu' cu prostu ! Intrebarea mea este urmatoarea : daca eu ca si client al bancii lor dorest sa achit partial creditul imi este permis acest lucru? Din cate am inteles ei sunt obligati sa imi primeasca acest avans si sa imi recalculeze creditul .Pot sa faca figuri? Eu stiu ca nu le convine faptul ca s-a trezit un prost sa-i lase fara dobanzi ,dar ce sa zic : ghinionul lor ! m-am saturat sa le platesc lunar bani grei :) de asemenea ma gandeam ca odata cu acest avans sa aleg varianta cu micsorarea ratei pe aceeasi perdioada de ani : si anume 30 . Nu de alta dar cam in jumatate de an maxim un an voi putea achita si restul de bani si nu prea as vrea sa le mai dau 10 milioane lunar,daca ma intelegeti ! va multumesc si astept raspunsul dvs. Cu stima,C.G

Mihvoi spunea...

Nu au dreptul sa refuze plata anticipata !

Poți plăti anticipat, faci cerere si depui banii în cont.

Platesti un mic comision de rambursare anticipata care le acoperă lor dobanda pe 1-2luni pana reusesc sa re-imprumute banii rambursati de tine "pe neasteptate".

Pentru a plati mai putina dobânda in total, e bine sa pastrezi rata si sa scazi durata. Rata nu ar scădea foarte mult oricum, efectul ar fi că plătești aceeași dobândă lunară (pe suma rămasă) dar avansezi mai greu cu scăderea datoriei (principalul).

Dacă rambursezi și restul curând nu pierzi foarte mult nici în varianta cu reducerea ratei.

violeta spunea...

iti multumesc frumos pentru raspuns
e nasoala treaba cu cererea asta ca trebuie sa ma duc personal.daca as imputernici pe cineva doar sa faca cererea si sa trimit eu banii pe cont ar fi ok?cei de la BCR nu imi spun nimic prin telefon .........cica sa ma duc personal.ce prostie
Si mai am si eu o intrebare..........cum se faca calculul asta mai exact.cel cu rambursare anticipata.Mai am de plata pana in decembrie 2017 cate 250 euro pe luna.
Cati bani ar trebui sa achit sa mai ramana de plata doar 1 an de zile.Aveti idee?Cam grea intrebarea mea dar poate reusiti sa ma ajutati va rog

Mihvoi spunea...

@Violeta : Depinde de bancă dacă acceptă cererea prin intermediar. În principiu se poate la orice filială și o transmit ei la filiala la care este creditul.

Despre calcul, am explicat în articol cum se face. Pe scurt, te uiți în scadențar la coloana "principal". Scazi din principalul de luna asta suma dată anticipat și cobori în scadențar până ajunge principalul la acea sumă. Lunile sărite dispar iar scadențarul se scurtează cu acel număr de luni.

Dacă din rata lunară principalul plătit este 10% iar rata 90% (la început de credit), câștigi 10 luni la fiecare rată rambursată anticipat.

Când dobânda ajunge la 50% din rată iar principalul 50% (undeva după mijlocul perioadei de credit), se câștigă 2 luni la fiecare rată rambursată anticipat.

Condiția este să se aleagă păstrarea ratei și scăderea perioadei.

Luminita spunea...

Am un credit in RON la CEC si vreau sa rambursez 25% din creditul luat in 2009. Intentionez sa-l achit integral in maxim un an de zile. Ideea e ca angajatele de la CEC mi-au spus ca singura varianta este sa scada rata nu perioada de rambursare caci pentru cea de-a doua varianta ar trebui sa depun noi acte, un nou dosar de analiza....Te rog, astept un raspuns

%Maria% spunea...

Buna seara. Cautand informatii despre rambursarea anticipata partiala a unui credit Prima Casa am ajuns navigand pe internet la blogul dumneavoastra, unde am aflat cateva informatii foarte importante pentru mine. Totusi, as mai avea o nelamurire si va rog, daca puteti sa ma ajutati sa inteleg: la un credit ipotecar Prima Casa contractat pe o perioada de 30 de ani, în valoare de 48k, cu o rata de 275 euro/luna, daca as rambursa 500 de euro (deocamdata), care ar fi perioada pe care o voi castiga? Adica la cat se va reduce perioada creditului? Daca puteti sa-mi dati un raspuns sa inteleg, apoi imi pot calcula singura. Va multumesc, astept raspuns din partea dumneavoastra.

Mihvoi spunea...

@Maria

Trebuie să verifici în scadențar ce procent din rată reprezintă plată principal la momentul plății anticipate.

De exemplu la început dobânda poate să fie 90% din rată iar "principal" doar 10% din rată. În acest caz orice "rată" plătită anticipat reduce creditul cu 10 luni. Dacă principal este 20%, se reduce cu 5 luni, dacă este 50% se reduce cu 2 luni, etc.

În cazul de 10%, plătind două rate anticipat (550E) s-ar reduce creditul cu 20luni, cu păstrarea ratei neschimbate.

Citește cu atenție articolul și vei găsi un mod mai exact de calcul bazat pe deplasare în scadențar.

Ciprian spunea...

O intrebare. In cazul returnarii anticipate integrale a unui credit cu rate egale, dobanda achitata in avans de-a lungul anilor (la creditul cu rate egale, se achita mai multa dobanda in primii ani, nu?), deci aceasta dobanda "in avans" nu trebuie scazuta din suma totala? Multumesc.

Mihvoi spunea...

@Ciprian : nu chiar...

În fiecare lună plătești dobânda la suma pe care o mai datorezi, pentru luna trecută : aproximativ "datoria * dobânda / 12"

La început plătești dobândă la suma împrumutată, ceea ce reprezintă în jur de 90% din rată. Restul de 10% se scad din suma datorată. Următoarea lună plătești dobândă la datoria rămasă, adică suma inițială minus cei 10% din rată, etc.

Rambursarea totală înseamnă să rambursezi cât mai ai luna asta ca "sumă datorată". Din acel moment scapi de toată dobânda pe care ai mai fi plătit-o la acea "sumă datorată" dacă continuai să fii dator.

Sper că este clar. Am rugămintea să citiți cu atenție articolul, am impresia că repet mereu aceleași lucruri.

dandy spunea...

Am si eu o intrebare. A facut cineva efectiv aceasta rambursare cu reducerea perioadei?
Am un credit de 55800 pe 360 de luni cu dobanda 4.978 si rata de 300 de euro - din care am platit 10 luni (soldul actual 55114).
Vreau sa platesc anticipat 2500 de euro, am intrebat un consilier bancar care sa imi spuna cu aproximatie cu cat se va micsora perioada si, spre suprinderea mea, mi-a spus ca perioada va scadea doar cu 8 luni, ca se taie de la "sfarsitul" perioadei, nu din lunile care urmeaza. Adica practic nu platesc din sold, ci din totalul datorat bancii.
Degeaba i-am explicat eu ca nu e normal sa platesc o dobanda viitoare a bancii sau ca daca s-ar scade din ultimele luni practic ar creste dobanda creditului nejustificat. Daca as plati sa zicem 50.000 de euro anticipat din suma aceea, folosind modul lor de calcul ar rezulta un credit de 5114 pe 342 luni cu o rata de 300 de euro, adica o dobanda de 69.22% (???)
De aceea intreb daca a fost cineva care sa faca efectiv aceasta rambursare cu reducerea perioadei. S-ar putea sa fie doar o strategie a BCR-ului, sa isi faca angajatii sa le spuna oamenilor ca se reduce din perioada de la sfarsitul creditului pentru a descuraja clientii sa mai faca rambursari anticipate. Dar daca intr-adevar asa calculeaza perioada redusa, as pierde niste bani de pomana, si dupa aceea timp si nervi pierduti cu reclamatii si sesizari pana sa recunoasca ca au gresit.

Mihvoi spunea...

@dandy:

Am rambursat anticipat de mai multe ori la Volksbank si ABN.

Vezi http://www.click.ro/lifestyle/familie/Rate-mici-perioada-scurta_0_1243675700.html

"La BCR, BRD, Alpha Bank sau Banca Transilvania, clienţii au posibilitatea de a opta pentru ambele variante. La fel şi la Millennium Bank sau UniCredit Ţiriac Bank"

violeta spunea...

Buna ziua si din partea mea,
Nu am mai intrat de ceva vreme pe aici.......dupa cum bine stiti am intrebat cum este cu plata anticipata.Am si eu un credit de nevoi personale la BCR si am platit 2800 Euro anticipat si am avut marea surpriza sa mi se scada 27 de luni,deci in loc de 250 de euro am platit aproape 100 euro pe luna.Eu zic ca e super sa platesti asa sa te scapi,asta in conditiile in care ai banii.Acum as vrea sa mai platesc asa undeva prin Decembrie dar nu sunt sigura ca mi se va scadea tot asa de mult.
M-am uitat si pe tabelel alea unde pot sa imi calculez singura ce si cum dar sincer nu ma descurs,poate nu am avut nici rabdarea necesara sa citesc mai atenta.
Va multumesc frumos si va doresc sanatate!

Mihvoi spunea...

@violeta : mă bucur. Teoretic poți cere și o simulare la bancă să vezi efectul rambursării anticipate.


Intotdeauna se reduce perioada mai mult decât dacă ai plăti echivalent rate, dar din ce în ce mai puțin pe măsură ce te apropii de sfârșitul creditului.

Bogdan spunea...

Salut
Am si eu un credit de nevoi personale pe 10 ani din care am platit 4.La momentul actual principalul este de 382.3 si dobanda de 346.61.Ce efect ar avea daca as rambursa anticipat 10000 ron.Multumesc frumos si felicitari pentru articol.

Mihai Voicu spunea...

Foarte aproximativ, dobânda este cam jumătate din rata, deci câștigi 2 luni la fiecare lună plătită anticipat.

Exemplu calcul (tot aproximativ)
Luni acoperite : 10000 / 382 = 26 luni. Calculul este aproximativ si putin supraestimat pentru că principalul scade ușor între timp. Probabil reduci perioda creditului cu ceva in jur de 2 ani.

Cea mai buna metoda este cu scadentarul, scrie in articol cum.

Bogdan spunea...

Multumesc

vladfr spunea...

Salut,
Felicitari pentru articol, la mai bine de 2 ani inca e actual si folositor!
M-am lamurit intru totul cu privire la rambursarea anticipata, n-am mai citit de mult o explicatie atat de coerenta si structurata pe o tema financiara. Ma face sa regret serios timpul pierdut pe site-urile de stiri sau de reviste/ziare de profil.

Mihai Voicu spunea...

Mă bucur că te-a ajutat !

Anonim spunea...

Buna ziua,
am contractat in nov 2011 un credit Prima Casa la Alpha Bank pe 30 ani, rata a fost de 317 eur(euriborul era de 1,554), acum rata mea este 290 eur(pentru ca euriborul a scazt la 0,787).Am mers la banca pentru o rambursare anticipata partiala optand pentru scaderea perioadei pe 12 ani,dar mi-au spus ca rata nu poate fi mai mare de 290 eur, din moment ce euriborul a scazut, si atunci perioada va fi pe 13,5 ani aproximativ
Dar eu pot suporta o rata de 317 eur cat era initial si pentru care avem doc justificative.In contract nu am gasit mentionat asa ceva.
Va rog sa ma ajutati cu un raspuns, multumesc mult

Mihai Voicu spunea...

@Anonim : am auzit și eu cazuri în care banca nu acceptă să crească rata. Am anumite îndoileli asupra legalității deciziei, dar asta se poate doar negocia amiabil sau forța în instanță. E oricum un risc să crești rata, dacă Euribor crește, banca nu va accepta reducerea ratei la nivelul inițial.

Pe de altă parte, poți pune de o parte diferența de rată și face din când în când o rambursare anticiapată cu scăderea perioadei. Cam tot pe acolo ajungi dacă dobânda creditului este apropiată de dobânda pe care o iei la economiile pentru plata anticipată.

Sper să te ajute, cum spuneam nu sunt finanțist, sunt programator :)

Anonim spunea...

Da, asa ma gandeam si eu sa fac pana la urma, cate o rambursare cu scaderea perioadei. Multumesc mult de raspuns

Mihai Luțescu spunea...

Drăguţ articol, bravo.

Mă bate şi pe mine gându' să fac un credit, şi m-am gândit să-l fac pe perioadă mai lungă (ca să nu stau cu frica scadenţei) dar să-l plătesc anticipat, şi eram interesat de problema comisioanelor de rambursare. Şi cân' colo la cine mă'ndreaptă Google să-ntreb? la amicu' Mihvoi.

Jos pălăria, neicusorule!

George spunea...

Felicitari pentru articol,
Am si eu un credit ipotecar pentru care vreau sa platesc anticipat ratele pe ultimi citiva ani. Ar fi perfect daca ar fi adaugat la articol si un model de cerere pentru rambursarea anticipata a creditului (ipotecar). Functionarele de la banca nu prea stiu sa dea indicatii cum trebuie sa sune/arate o astfel de cerere.

Mihai Voicu spunea...

La mine (VBK), banca mi-a dat un formular tip pentru cerere rambursare anticipata.

Anonim spunea...

Salut. Stiu ca s-a mai intrebat, si eu o sa repet, dar nu inteleg asa bine sistemul bancar...
Am un credit Prima Casa, de 57000, facut la inceputul anului 2012
As vrea sa platesc anticipat 30.000 euro saptamana viitoare, apoi , in maxim 5, 6 luni, sa platesc si diferenta, sa inchid creditul
Sa-mi reduc rata acum cand ma duc sa platesc cei 30.000euro?
Sau perioada?
Cum sa procedez?
Va multumesc!

Mihai Voicu spunea...

Daca reduci perioada platesti ceva mai putin, dar la 5 luni diferenta e relativ mica. Poti cere simulare de la banca in cele doua cazuri.

Anonim spunea...

Mersi frumos de raspuns

Anonim spunea...

buna am un credit la bcr pe 1o ani din care am platit 1 an si am restanta de plata de vreo 3 ani ce se poate intampla? eu nu am nici o propietate si nu locuiesc in romania

Mihai Voicu spunea...

@Anonim: rămâneți dator/datoare, dar nu știu ce variante are BCR să vă execute.

Anonim spunea...

Salut!

Foarte multe informatii utile. Un site excelent!

Am si eu nevoie de opinia ta pentru ca as dori sa fac un credit "Prima Casa" pe 30 ani si nu stiu in ce moneda sa fac creditul: in lei sau in euro?

Sunt constient de faptul ca EURIBOR-ul este la un minim istoric si s-a prezis cresterea lui, dar nu sunt inca sceptic in ceea ce priveste aceasta crestere. Desigur , mai intra in discutie si situatia in care Romania va trece la euro...

Tu in ce moneda ai alege sa faci creditul?

Merci pentru opinie.

Mihai Voicu spunea...


Recomandarea generală este să iei credit în moneda în care ai salariu.

Dacă dobânda în lei nu este semnificativ mai mare, creditul în lei este mai puțin riscant. Nu mai ai risc de curs, nu mai plătești comision de schimb, virezi direct din salariu cu Internet Banking. Dacă crește inflația pe leu ești avantajat.

Majoritatea preferă euro pentru că oferă rata mai mică la început. Totuși eu mă aștept la creșterea cu 3-4 puncte procentuale a EURIBOR deci și a dobînzii. Nu sunt specialist, doar mă aștept să se întoarcă unde a mai fost.

Anonim spunea...

Multumesc pentru promptitudinea cu care ai raspuns.
Totusi, aceeasi presupunere o putem face si in cazul ROBOR in situatia in care politica interna si instabilitatea economica va determina acest lucru. Cred ca pentru urmatorii 2 ani, creditele in lei (impuse de BNR) vor fi neperformante pentru populatie. Spre exemplu, am facut zilele trecute o simulare la BCR pentru un credit
Prima Casa pe 30 ani pentru o suma echivalenta de 52000 euro. Rata a iesit undeva la 1900 RON. Pentru un credit in euro de 57000 euro (la Alpha Bank)rata a iesit undeva la 1350 RON. E o diferenta foarte mare intre cele 2 variante mai ales ca la cel in lei nu am reusit sa ma incadrez la suma maxima.




Mihai Voicu spunea...

Am auzit și eu ca dobânzile la leu sunt încă foarte mari, mult prea mult peste dobânzile la depozite și dobânda BNR. Nu zic că merită împrumutat în lei la orice cost, dar ...

Trebuie luat în considerare totuși că la evaluarea dobânzii "reale" trebuie să scazi inflația pe leu (vreo 5% e noua prognoză pe 2012, teoretic scade în 2013 dar...). Adică plătești mult primele rate, dar datoria ți se devalorizează în timp, salariul crește de obicei cu inflația iar ratele par din ce în ce mai ușoare.

Cursul leu-euro poate crește însă mult peste inflația leului și salarii, de exemplu dacă exporturile nu merg bine și este penurie de euro. Dacă câștigi lei, va trebui să cumperi Euro la cursul pieței pentru a plăti rata, indiferent cum va varia acel curs. Vezi ce au pățit cei care au luat credite în franci elvețieni, au luat o dobândă mai mică decât în Euro, dar cursul a crescut rata în lei chiar și cu peste 50%.

Trebuie să balansezi costul suplimentar cu riscul. Nimeni nu poate să prevadă ce se va întâmpla, poate se va dovedi mai avantajos Euro (dacă cursul Leu/Euro nu mai crește mult). Oricum, e bine să fii conștient de riscul valutar.

Tot ca nespecialist, eu înclin spre teoriile care spun că apartamentele se vor mai ieftini, și că merită așteptat încă 1-2 ani dacă poți. Nimeni nu poate știi însă exact, iar predicții pe banii altora sunt foarte simplu de făcut ;)

Orice ai decide, promite-ți să nu regreți decizia, orice ar fi.

Mihai Voicu spunea...

Uite și un articol interesant. Ei susțin creditul în Euro, dar spun și că :

"diferenta dintre cotatiile Robor si Euribor este de 3% in prezent, ceea ce inseamna o rata lunara cu 30% mai mare" dar "La momentul in care diferenta dintre Euribor si Robor va ajunge la 2% probabil ca vom avea rate aproximativ egale".

Nimeni nu zice însă de riscul valutar în cazul unei aprecieri semnificative a Euro.

Sper să ajute : http://www.wall-street.ro/articol/Finante-Banci/140109/credit-imobiliar-maxim-familie-venit-de-1-000-euro.html

Anonim spunea...

Apreciez implicarea ta.
Multumesc.

Anonim spunea...

sal!eu am impresia ca lucrati programator la banca,D-LE VOICU!!!insistati prea mult cu reducerea perioadei si pastrarea ratei!!!se stie bn ca la o rambursare anticipata, bancile reduc perioada,incepand de la ultimele rate(nesemnificative)din grafic!!!spun asta si din proprie experienta!(ps:si nu s-a recalculat cu scaderea ratei,ok????)

Mihai Voicu spunea...

@Anonim : nu are sens, și experiența mea personală confirmă că am înțeles bine cum funcționează sistemul. La început am dat echivalentul a 4 rate și mi s-a redus perioada cu aproximativ 4 ani. Acum, mai pe la mijloc, dacă fac o plată anticipată cu 1 rată se reduce aproape 2 luni.

În fiecare lună există în graficul de rambursare o coloană "principal", la care se calculează dobânda lunar. În fiecare lună plătești în primul rând dobânda și ce mai rămâne din rată se scade din principal. Plata anticipată se scade direct din principal, deci la acei bani nu mai plătești toate dobânzile până la sfârșitul creditului. Banca nu are voie să perceapă dobândă pentru o sumă pe care ai rambursat-o, chiar și anticipat. S-ar numi "foloase necuvenite".


Anonim spunea...

Buna ziua,

Din experienta mea cu un credit finalizat si altul pe rol (la care am facut 6 rambursari anticipate partiale pana in prezent) va pot confirma ca este asa cum a scris Mihai Voicu, adica se scade principalul ratelor care urmeaza dpdv cronologic si nu cele de la sfarsitul creditului. Sau cel putin a sa era din 2002 in prezent.

Problema este ca bancile tot incearca sa gaseasca solutii mai mult sau mai putin legale, bazandu-se pe nestiinta multora dintre clientii lor, pentru a micsora aceste "castiguri" prin rambursari anticipate.

Probabil una dintre ele este reducerea ratelor de la sfarsitul creditului unde dobanda este nesemnificativa, alta, diminuand si rata cu 5-20 euro impreuna cu perioada de creditare, desi clientul alege doar diminuarea perioadei. Unii clienti probabil se bucura, neintelegand faptul ca in cazul respectiv perioada de creditare se diminueaza cu mai putin decat ar fi trebuit in mod normal. In cazul meu, o reducere de 15 euro a ratei, mi-a redus perioada creditului cu 5 luni fata de 11-12 luni cat ar fi trebuit daca nu imi scadea si rata.

Din cate inteleg din Ordonanta 50 modalitatea de rambursare automata este reglementata in contractul de credit al fiecarei banci care poate suferi modificari de la un credit la altul acordate de aceeasi banca in functie de varianta de la momentul acordarii.

Intrebarea mea este daca stie cineva unde se poate gasi metodologia sau legea in care se specifica modul de calcul, sau cine reglementeaza metodologia pe care banca este obligata sa o aplice un cazul unei cereri de rambursare anticipata partiala, sau banca poate scrie acolo modalitatea care ii este mai convenabila.

O alta intrebare ar fi, in afara de ANPC, ce variante au clientii pentru a reclama si contracara aceste abuzuri si ilegalitati comise de banci pentru ca, din cate am inteles, BNR nu accepta petitii de la clientii nemultumiti de banci. Are ANPC personal pregatit sa efectueze un control la o banca?

Are cineva vreo idee? Vreun exemplu personal in care a reclamat o banca si a avut castig de cauza? Nu ma refer aici la justitie...

Mihai Voicu spunea...

Din păcate nu știu unde se poate reclama dacă banca forțează scăderea ratei.
Cred însă că, cu puțin scandal banca poate repune rata la nivelul inițial. Dacă în cerere nu se cere scăderea ratei, banca nu are nici un act care să justifice scăderea ratei.

Altă abordare este să pui cei 15 euro pe lună în bancă și să faci o rambursare anticipată la câteva luni (alături de alte economii). Nu pierzi decât diferența de dobândă pe cei 15 euro pe lunile în care au fost economisiți. După rambursarea anticipată este ca și cum ai fi plătit cei 15 euro în rată, minus dobânda lor pe lunile de acumulare.


dan spunea...

Buna ziua,dl Voicu!
Am nevoie de un sfat:)!deci:credit ipotecar,sold ramas de 30000E,rata principal:40E;rata dobanda:245E;comision admin lunar:17,50E.Cu o dobanda fixa de 9,5%/an pana in 2015,dupa care voi trece pe variabila 7% marja bancii,plus euribor la 6 luni!Data ultimei scadente:2033!rata totala:302E!
Am contractat si 2 produse Bauspar,economisire-creditare!la primul mai am un an(1000E/an)pana la repartizare,iar la al doilea inca 3ani!Dorind sa scap cat mai repede de acest credit,la banca mi-au propus sa conexez cele 2 Bauspar pt o refinantare in conditiile lor:adica soldul strans(aprox 7000E)ramane garantie la ei:),iar eu voi continua cu economisirea inca 4ani,in paralel cu rata creditului(total cam 500Epe luna)dupa 4ani,voi fi repartizat si voi avea dreptul la creditul locativ de 5-6&/an dobanda fixa in lei!!!si pana la creditul locativ,voi avea un credit intermediar de 7&/an fixa in lei,in care voi plati doar comisioane si etc.SI M-AM GANDIT:de ce sa imi blocheze banca cei 7000E(SOLDUL ECONOMISIT)+inca 4000E timp de 4 ani(sa le plateasca prostul doar comisioanele),cand pot RAMBURSA ANTICIPAT 11000E ACUM,si perioada mea din credit va ramane de aprox 6-7ani!!! ce parere aveti???

Mihai Voicu spunea...

@Dan:

Dacă principalul lunar este 40E din rata de 302E, o rată plătită anticipat scurtează creditul cu 302/40 = 7.5 luni. Randamentul scade ușor cu cât rambursezi mai mult, dar rămâne substanțial.

Pe de altă parte, merită să rambursezi anticipat dacă nu poți utiliza banii respectivi mai eficient. Dacă prin absurd ai putea să depui banii cu o dobândă mai mare decât creditul ar merita să nu rambursezi anticipat.

Poți gândi așa : la orice datorezi și nu rambursezi ai un cost lunar (dobânda lunară). Totuși, banii ne-rambursați, depuși la bancă, au și ei o dobândă (probabil un pic mai mică). Nererambursând, pierzi practic doar diferența de dobândă, și doar până în momentul în care rambursezi acea sumă, fie și prin alt credit. Chiar și ca garanție trebuie să existe o dobândă.


Decizia e complexă și depinde nu doar de calcule reci ci și de riscuri. Dacă după 4 ani înlocuiești creditul cu altul cu dobândă mai mică scapi oricum de lunile respective din primul credit și scapi de multă dobândă după. Pe de altă parte, la ce curs vei înlocui creditul în euro cu lei ? Nimeni nu îți poate spune, eu nu sunt nici măcar specialist. Poți pierde sau câștiga mult la diferența de curs și inflație, depinde dacă ai venitul fix în euro sau lei.

Trebuie să te gândești cât ești dispus să riști, în care situație te simți mai confortabil, depinde de la om la om. Sper să te fi ajutat.

Anonim spunea...

Buna ziua d-le Voicu
Mi se pare interesant articolul dvs. si foarte utile sfaturile pe care le oferiti. Va rog sa ma ajutati sa verific o informatie: am facut si eu un calcul similar cu cel facut de dvs. pentru rambursare anticipata. Nu la fel de complicat, mult mai simplu, comparand plata unei rate reduse pe aceeasi perioada de timp a creditului cu pastrarea ratei si reducerea perioadei. Dar si asa am iesit in avantaj clar in a doua varianta. Problema este ca banca la care am facut creditul nu doreste sa imi ofere varianta de rambursare anticipata cu reducerea perioadei, pretinzand ca aceasta este disponbila doar pentru credite ipotecare. Eu am un credit de nevoi personale. Mai mult, imi spun ca daca vreau sa merg pe aceasta varianta de scurtare a perioadei, trebuie sa fac o refinantare, sa aduc toate documentele necesare si sa platesc comision de refinantare. M-am uitat in contract iar aici nu am pentru rambursare anticipata decat precizarea ca se poate face cu comision 0 lei. Si atat. Nu este precizata modalitatea in care se poate face plata anticipata. Aici banca pretinde ca rambursare anticipata inseamna doar scaderea ratei, nu si a perioadei. Nu inteleg de ce practica acest tip de raspuns si de ce imi sunt refuzati banii. Nu doresc refinantare, evident. Pentru mine, refinantarea este posibilitate mascata de a lua un comision pe care legea ii obliga sa nu il ia. Contractul a fost facut in 2012, in septembrie. Va rog sa ma lamuriti, daca se poate, in ce masura bancile au voie sa utilizeze astfel de metode prin care sa refuze practic diminuarea dobanzii la un credit. In definitiv eu fac un efort, cand platesc anticipat. Si poate dupa aceea imi doresc alt credit. Va multumesc!

Mihai Voicu spunea...

Am mai tratat o întrebare similară mai sus. Caută comentariul cu "Altă abordare este să pui cei 15 euro pe lună în bancă și să faci o rambursare anticipată la câteva luni".

Diferența este mai mult psihologică : rata "TREBUIE" să o plătești, economisirea pentru o mică plată anticipată la 3 luni necesită un mic efort de voință și un pic de timp. Chiar dacă micșorează mereu ratele, când ai rambursat anticipat și ultima bucată de principal, creditul se lichidează indiferent cât mai aveai până la scadență. Diferența de cost pe care ai calculat-o se materializează doar dacă nu mai faci nici o altă rambursare anticipată.

Poate este și vreun temei legal or regulament BNR ca să-i forțezi să păstreze rata, dar eu nu-l știu.

Mihai Voicu spunea...

O idee tare, dacă ai timpul și energia: dacă îți scad rata, le faci o cerere de rambursare anticipată în fiecare lună, pentru diferența de rată. Dacă nu ai comision este absolut exact ca și cum ți-ar păstra rata și ți-ar reduce perioada. Practic principalul ajunge la zero după perioada "scurtată" și creditul se lichidează. Vezi dacă e în contract vreo restricție de număr rambursări/an.

Promite-le că faci asta lunar și poate revin la sentimente mai bune... >;)

Anonim spunea...

Se pare ca nu exista o reglementare in acest sens, iar majoritatea bancilor ofera ambele optiuni. Sunt unele insa care accepta doar diminuarea ratei. Uite un caz:

"In cazul Raiff*****n Bank, de exemplu, clientii nu pot alege decat de diminuarea ratei lunare, nu si a perioadei creditului, la rambursarea in avans.
“Ideea de la care s-a pornit a fost aceea ca, interesul clientului care face o rambursare in avans este sa isi reduca efortul lunar de plata (asta se si intampla, pastrand perioada de creditare). Sunt destul de rare situatiile in care se solicita reducerea perioadei de creditare (cu pastrarea ratei initiale), deoarece o rambursare in avans de cateva rate lunare nu are un impact deosebit, daca vorbim de un credit esalonat pe 20-30 de ani”, au explicat reprezentantii Raiff*****n Bank.
Totusi, banca declara ca este “flexibila” in cazul in care clientii ramburseaza anticipat sume mai mari si solicita in mod expres diminuarea perioadei de rambursare.
“Se face un act aditional la contract, se reintoduc datele in sistem si se recalculeaza totul conform noilor conditii, pe perioada convenita”, au precizat acestia."

Citeste mai multe aici: http://www.conso.ro/credite-nevoi-personale/rambursarea-anticipata-rate-mai-mici-sau-perioada-mai-scurta

Anonim spunea...

Buna,eu ii am pe parinti mei cu o rata la BCR de 200lei lunar pentru un imprumut de 9000 lei facut in anul 2007 pt o durata de 10 ani pana acum 3 luni au platit la zi ratele ...dar de 3 luni nu mai au posibilitatea de a plati,au avut nenumarate telefoane primite de la BCR,,,si i sa spus sa faca o cerere pt''recalcularea dobanzi''va rog spuneti-mi si mie ce inseamna asta? vor plati o dobanda mai mica???

Mihai Voicu spunea...

Nu sunt la curent, o să speculez:

Văd două posibilități :
1) cresc perioada de rambursare și scad rata
2) păstrează perioada și cresc un pic rata pentru ca să acopere lunile restante fără a trebui plătit și principalul la ele.

Dobânda ar putea să scadă dacă dobânda este exprimată gen EURIBOR+5 și a scăzut EURIBOR. Dar în acest caz trebuiau să facă ei automat. Poate vor ei să facă o ofertă mărinimoasă de refinanțare (slabe șanse).



Anonim spunea...

Multumesc frumoa,

Anonim spunea...

Buna ziua,
Copiii mei au contractat un credit "Prima casa" pe o perioada de 30 de ani. In ce conditii de poate face reducerea termenului de restituire la 15 ani prin majorarea ratei lunare de restituit si daca se poate accepta un coplatitor?

Mihai Voicu spunea...

Cel mai simplu, dar necesită un pic de voință, este să facă rambursări anticipate la un număr de luni, cu păstrarea ratei și reducerea perioadei.

Despre creșterea ratei, nu cunosc cerințele legale. Dacă rata depășește procentul din salariu ar putea să fie nevoie de un coplătitor.

La sfârșitul articolului am adăugat un Excel primit de la un cititor, cu care se poate simula cât ar trebui să fie rata pentru ca perioada să se reducă de la 30 la 15 ani. Sigur este semnificativ mai mică decât dublul ratei de acum.

Cred că am mai spus, nu sunt specialist în domeniu, doar m-am interesat pentru mine și m-am gândit să împărtășesc ce am aflat.

Anonim spunea...

Multumesc ! "programelul" in excel unde e?

Mihai Voicu spunea...

Vezi linia cu "Update" de la sfârșitul articolului.

Anonim spunea...

Salut,

Am si eu o curiozitate:
Doresc sa fac un imprumut pt un apartament de aproximativ57000 euro.momentan astept sa vand o proprietate pt a face un imprumut mai mic si a depune un avans mai mare.
Doresc sa aplic la acest program achitand avansul de 5%+30000 euto, practic imprumutand doar 27.000 euro
Insa in momentul acesta inca nu detin suma de30.000(nu am vandut proprietate) si vroiam sa intreb daca este o diferenta mare intre a face un imprumut de 27.000 fata de a face imprumut de 57.000 ,iar dupa un an platind anticipat suma de 30.000

Este clar ca prima varianta este mai avantajoasa(cea de 27000),insa eram curios daca diferenta este asa de mare intre cele 2 cazuri.eu in acest moment platesc chirie ceea ce inseamna pe un an o alta pierdere pe care o puteam utiliza platind ratele, de aceea doream sa nu mai astept un an pana cand reuseam sa vand aceasta proprietate

Ms si sper ca am m am facut inteles si a avut logica ceea ce am infrebat

Anonim spunea...

In 2008 am luat credit de nevoi personale,cu dobanda variabila de la bcr in valuare de 450 milioane pe o perioada de 10 ani.Am platit o perioada de 5 ani si cand ma duc la banca sa vorbesc ca nu mai pot plati rata pentru ca sotul meu a ramas fara servici au inceput telefoane peste telefoane sa platesc si sa platesc.dar sunt foarte stresata pentru ca nu am de unde.deja s-a ajuns la a 7a rata tot insista.Acum ce mai pune ca mi-a fost oprita si alocatia copilului si mi-a spus de la banca ca din cauza ca nu am fost in stare sa-mi platesc ratele.m-am dus la una dintre consultante si mi s-a spus ca mai am 9000 de euro de plata. Dar oare eu ce-am platit in cei 5 ani de zile?Ce este de facut in aceasta situatie?

Mihai Voicu spunea...

Îmi pare rău...

Din păcate în primii ani de credit se plătește 90% dobândă și 10% din datorie (cifre orientative). De aceea recomandam rambursarea anticipată parțială în primii ani, pentru a scăpa de acea perioadă.

Nu sunt specialist, dar din câte știu:
- se poate renegocia cu banca un plan de re-eșalonare, eventual cu scăderea ratei și creșterea perioadei, dar când vă reveniți merită să plătiți anticipat o parte.
- din câte știu nu au voie să oprească mai mult de 30% din venituri, trebuie vorbit cu un avocat

Mihai Voicu spunea...

@anonim57000:

Pierzi doar dobânda la banii de "avans" până în momentul în care îi plătești anticipat, eventual ceva comisioane pe lângă. De exemplu dacă rambursezi după un an și i-ai luat cu 10%, plătești în plus 10% dobânda plus 1% comision rambursare anticipată plus comision analiză, acordare, etc.

Vezi că prețurile la apartamente continuă să scadă din câte am văzut...

Anonim spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.
Mihai Voicu spunea...

Am sters din greseala comentariul: "Buna seara ,va rog sa ma ajutati cu un raspuns,in data de 25 martie 2013 am luat un credit pt produse in valoare de 2393 lei,luna aceasta in data de 25 am avut prima scadenta,am o rata de 110.71 lei pe luna pe 36 luni.M-am dus sa platesc in data de 25 si am anuntat ca doresc sa platesc rata lunara de 110.71 si o plata anticipata partiala in valoare de 500 ron si doresc sa mi se recalculeze o rata mai mica pe aceeasi perioada.Mi s-a spus ca este posibil acest lucru insa trebuie sa astept 1 zi pentru alocarea platii si dupa aceea se va recalcula o rata mai mica.Am platit 610.71 si a doua zi mi s-a spus ca noua rata este de 100.7 lei si mi s-a parut ca mi s-a scazut foarte putin din rata ,ma asteptam sa fie undeva pana in 90 lei pe luna.Am intrebat cum s-a calculata plata anticipata,eu credeam ca se scade din soldul de 2393 suma de 500 lei dar mi s-a spus ca se scade din valoarea totala a creditului adica din 3985.56-suma platibila la sfarsitul perioadei de creditare.Va rog sa imi spuneti este corecta forumla de calcul?Nu stiu ce sa fac ,luni trebuie sa rezolv poblema,nu mi se pare normal sa se scada din valoarea totala a creditului mai ales ca in contract scrie ceva de genul :in cazul platii anticipate partial se obtine o reducere a creditului concretizata prin recalcularea dobanzii la noul sold al creditului.
Multumesc
"

Mihai Voicu spunea...

Poate s-au exprimat greșit, nu se poate scade din suma "totală" dacă este o instituție bancară normală. Se scade 500 din suma datorată, iar rata scade cu aproximativ dobânda*500/12.

Dacă perioada rămâne constantă nu este mare economie la reducerea ratei, economia mai mare se face dacă rata rămâne constantă și se reduce perioada.

Am scris în detaliu cum se calculează. Ar fi bine să le cereți un desfășurător să verificați modul de calcul prezentat în articol.

Anonim spunea...

buna seara.
am nevoie si eu de o informatie. in 2007 sotul meu a luat un credit de nevoi personale (cu dobanda variabila)la Piraeus in valoare de 20.000 euro (pentru a achita un altul la o alta bamca). acum 5 luni el a decedat, iar eu nu am mai putut plati in aceasta perioada nimic. dar intentionez sa discut cu banca, pentru ca am primit niste informatii cum ca nu ar avea asigurare de viata, cu toate ca in contract este specificat ca imprumutatul mandateaza banca sa incheie in numele sau o asigurare in caz de deces si banca e beneficiarul acetei polite. pentru mine e clar, dar de ce spun ei altceva???

1. aveti ceva informatii despre aceasta banca? eu nu am stiut atunci ce vrea sa faca si nu sunt trecuta pe niciun act, nu apar pe nicaieri, dar parintii mei sunt speriati de executare silita.


2. si dc o vor tine mortis ca nu cuprinde asigurare si ca trebuie sa platesc, calea cea mai buna ar fi, din ce am citit, sa mentin rata si sa reduc perioada? sau ce sfat imi dati? ati mai intalnit aceasta problema?

multumesc anticipat

Mihai Voicu spunea...

Condoleanțe. Îmi pare rău, nu știu ce să vă sfătuiesc. Dacă nu există ipotecă la credit, îmi imaginez că o problema ar putea apare în momentul succesiunii, acolo ar trebui să consultați un avocat.

Silviu Ovidiu spunea...

Buna ziua,Doresc sa imi achizitionez un credit prima casa pentru constructie de casa in valoare de 55000 euro, si as dori sa fac o rambursare partiala de 15000 euro , am un apartament de vanzare, si intrand pe brd am observat ca in cazul alegerii unui credit cu rate descrescatoare dobanda rambursata in 30 de ani este mai mica cu undeva la 8000 de euro decat daca ar fi rate egale.

Intrebarea mea este urmatoare ,sitemul aceste de rambursari anticiapate partiale propus de dumneavoastra e mai eficient in care din cele 2 cazuri, cel cu rate egale sau cel cu rate descrescatoare?
Va multumesc.

Mihai Voicu spunea...

@Silviu: la rate egale se vede cel mai clar efectul rambursării anticipate. La rate descrescătoare deja "plătești anticipat" ceva în fiecare lună (rata e un pic mai mare), deci efectul vizibil este mai mic.

La ambele însă, orice rambursare anticipată te face să economisești dobânda pe restul perioadei creditului.

Oana spunea...

Bună ziua! Felicitări! Ești super. Am și eu o nelămurire și aș avea nevoie de un sfat sincer. - Am un credit la Reiffeisen din 2007 pe 20 ani și tocmai m-a contactat banca să-mi propună micșorarea ratei cu aprox. 50% pentru 3 ani. Singura condiție este să nu întârzii cu plata ratelor pe această perioadă. După acești 3 ani revin la rata de acum. Care-i strategia oare?

Mihai Voicu spunea...

@Oana: pot doar specula.

Din câte știu băncile au acum mari probleme în a găsi oameni care să se împrumute. Dacă dai banii înapoi băncii iar banca nu îi poate re-împrumuta, nu mai poate câștiga dobândă la acei bani. Pentru cei 50% pe care nu îi rambursezi, vei plăti în continuare dobândă, presupun destul de mare.

Ca să decizi, gândește-te dacă poți obține un profit din cei 50% care ți-ar rămâne, mai mare decât dobânda pe care o vei plăti la ei. Profitul poate fi și ne-material: confort, siguranță, dar totul are un cost până la urmă, doar că vine după 3 ani.

TdrDrg spunea...

Informatiile din articol sunt coerente, corecte si folositoare. Dar am impresia ca multi cititori nu inteleg cum functioneaza sistemul.
Chestiunea aceea cu rambursarea de la sfarsitul perioadei de creditare, practicata de catre banci in cazul unei rambursari anticipate partiale, este de domeniul folclorului urban.
Concret, cazul cvasicunoscut al creditului cu rate egale poate fi teoretizat astfel: O rambursare anticipata partiala este echivalenta cu o deplasare pe axa x, a timpului, pana in momentul la momentul cand principalul de pe axa y, a banilor, intersecteaza curba rosie, evident venind dinspre valorile mari. Timpul aflat astfel devine prezentul si graficul este shiftat spre stanga. Conditia sine-cva-non este pastrarea costanta a ratei.
In cazul ca alegeti reducerea ratei si pastrarea nealterata a periadei totale de rambursare, atunci graficul se comprima pe axa y ( atentie, nu shiftare!). Rezultatul imediat este o scadere a derivatei functiei. Pe romaneste curba isi reduce rata de scadere, ceea ce inseamna ca din suma totala dobanda va avea o pondere mai mare si va anula intr-o proportie substantiala avantajul rambursarii anticipate. La limita, cand rata lunara va tinde spre zero, dobanda va avea tendinta sa "acapareze" toata rata...

TdrDrg spunea...

O incercare de raspuns pentru Oana.
Trebuie sa ne dati mai multe informatii. Cat anume, procentual, este dobanda D-voastra? Este o dobanda fixa? Este compusa dintr-o marja a bancii + Euribor 6M?
Penntru ca in 2007 Euriborul era cca. 5 % iar acum cca. 0.35%. In momentul de fata bancile duc o campanie agresiva de "furt" al clientilor de la concurenta, prin creditele de refinantare. Poate le-o fi teama de asta...
Sau pur si simplu vor banii mai incolo, cu profit pe deasupra, dupa cum bine zicea autorul articolului, pentru ca acum au dificultati cu plasarea capitalului...

Anonim spunea...

@Oana

Inainte de a accepta oferta bancii eu va recomand sa le solicitati pe mail un draft de act aditional care va sta la baza acelei modificari.
Studiati cu atentie acest act aditional pentru ca este posibil ca in acesti 3 ani sa va conditioneze sa nu puteti rambursa anticipat sau sa va mareasca anumite comisioane sau sa prelungeasca perioada creditului cu acesti 3 ani sau sa va mareasca dobanda dupa acesti 3 ani ca sa recupereze "paguba" sau va injumatateste si suma din principal astfel incat sa treneze creditul etc. In opinia mea este tricky aceasta oferta si trebuie tratata cu multa atentie pentru ca verbal ei va transmit numai avantajele.
In caz ca nu vor sa va trimita draftul mergeti la banca sa il cititi cu atentie acolo.
Pe de alta parte, daca va reduce dobanda (in speta marja bancii) cu 50% este un lucru benefic pentru ca veti injumatati dobanda platita in acesti 3 ani, dar eu nu cred ca totul se rezuma doar la acest lucru.

Anonim spunea...

Nici nu va imaginati cat impact poate avea articolul dvs. Cred ca ajutati multi oameni sa" vada" hatisurile creditarii. Un gand bun din partea mea. Merci fain.

Anonim spunea...

Foarte bun si util acest articol. Felicitari! Chiar ieri am facut cerere de rambursare anticipata partiala la banca barbatului zina. Precizez ca este vorba despre un imprumut imobiliar pe 30 de ani din care am achitat deja ratele pe primii 6 si, in contractul initial, comisionul de rambursare anticipata este zero. Am solicitat ca rambursarea sa fie cu diminuarea perioadei (desi ei au tot incercat sa ma convinga ca varianta cu diminuarea ratei este muuuult mai avantajoasa pentru mine!!!). Din acest motiv (cica!) trebuie sa semnez un act aditional, lucru care mi s-a parut ciudat ca doar nu modific nimic la contractul initial. E legal sa solicite asa ceva? Daca nu semnez nu-mi iau cererea in calcul? Ce pot sa fac in acest caz? Va multumesc anticipat pentru raspuns!

Mihai Voicu spunea...

Nu am mai auzit să ceară act adițional. Dacă scrie și altceva decât că se ajustează scadențarul corespunzător poate fi refuzat, nu poți condiționa plata anticipată de schimbarea altor clauze.

Anonim spunea...

Eu am multe rambursari anticipate la activ cu diminuarea perioadei de creditare si de fiecare data, cel putin dupa anul 2010, am semnat act aditional in care se mentioneaza ca se modifica data de finalizare a creditului. Practic achitati creditul mai repede, iar data finala este trecuta in contractul de creditare. Orice modificare din contract se face cu acordul partilor prin act aditional. Verificati actul sa consemneze noua data de finalizare a creditului (nu si alte modificari) si semnati-l cu incredere.

Anonim spunea...

Va supun atentiei un aspect din relatia banci- debitori care ar putea deveni de interes general. In speta, calculele referitoare la cuantumul sumelor platite ce dobanzi de catre debitorii care efectueaza plati anticipate pe parcursul derularii contractului.
In fapt, daca debitorul efectueaza o plata anticipata ori mai multe si reduce durata contractului de la perioada initiala la o perioada mai scurta, banca nu recalculeaza dobanzile percepute initial (pina la data efectuarii platii anticipate) pentru noua perioada.
Sa dam un exemplu, cu mentiunea ca cifrele sunt inexacte, din lipsa unui simulator de credit :
- intr-un contract de credtit imobiliar, cu valoarea de 60.000 euro, incheiat pe o perioada de 20 ani, intervine o plata anticipata, dupa 5 ani, care reduce (sa zicem) durata contractului la 15 ani;
- in aceasta perioda de 5 ani, debitorul a platit o rata lunara de 475 euro, din care 55- 100 euro capital iar restul dobanzi, adica 375- 420 euro;
- aceste dobanzi erau calculate pentru o perioada de 20 ani;
- dupa efectuarea platii anticipate, durata creditului devenind 15 ani, putem constata ca banca a incasat dobanzile aferente sumei totale creditate ca si cum ar fi imprumutat clientul pentru 20 ani, cand de fapt contractul se deruleaza pe o perioada mai scurta; ea reface calculul doar pentru sumele ramase
- intre dobanda totala calculata la suma respectiva acordata pe o perioda de 20 ani si aceeasi suma acordata pentru 15 ani va exista o diferenta semnificativa
- cred ca temeiul juridic il reprezinta imbogatirea fara just temei
Credeti ca s-ar putea cere, pe baza unor calcule temeinice, obligarea bancilor la refacerea modului in care calculeaza dobanzile in astfel de situatii ?
Unde as putea gasi un simulator de dobanzi, care sa lucreze cu datele reale introduse si nu unul publicat de banci, in care datele sunt infexibile ?
Ori poate s-ar gasi cineva cu cunostinte solide de matematica sa ma ajute ?

Anonim spunea...

Speta dvs. ar fi cam asa:
Sa zicem ca dvs. imprumutati pe cineva cu o suma de bani pentru o perioada de 12 luni si conveniti sa va dea 100 lei pe luna pt banii imprumutati. Dupa 6 luni persoana respectiva vine si va aduce toti banii.
Vi se pare corect va ceara si cei 600 lei pe care vi i-a platit in primele 6 luni cat s-a folosit de banii dvs.?
In cazul unui credit bancar, daca rambursati anticipat o suma la un anumit moment, diminuand perioada de creditare, dvs. nu faceti altceva decat sa economisiti dobanda si comisioanele pe care banca le-ar fi perceput pt urmatoarele 5/12/35 rate (in functie de suma rambursata) pe care le-ati fi platit daca nu faceati plata anticipata. Durata contractului de credit se diminueaza cu numarul respectiv de rate (luni), iar suma rambursata se scade din principal.
Mai nou, am vazut in oferta unei banci faptul ca nu percepe comision de rambursare anticipata dar taxeaza modificarea perioadei de creditare cu 100 de lei :). Acesta ar putea fi o modalitate de taxare ascunsa a rambursarii anticipate cu diminuarea perioadei creditului. Asa cum spuneam si mai sus diminuarea sau cresterea (reesalonarea pt micsorarea ratei lunare) perioadei creditului este un punct important din contract si modificarea acesteia se face prin semnarea unui act aditional.

Mihai Voicu spunea...

Tind să fiu de acord cu ultimul anonim. Dobânda se calculează în FIECARE LUNĂ pe suma datorată în acel moment, nu este afectată de durata contractului. Dacă după o lună dai toți banii înapoi (să zicem fără comision), dobânda de pe prima lună rămâne plătită la toată suma împrumutată(1/12 din dobânda anuală) și nu trebuie să mai plătești nici o altă dobândă pentru următoarele luni.

Este o discuție deschisă dacă este moral ca băncile să stabilească rata la minim, astfel încât să plătești la început doar dobândă și foarte puțin din datorie, crescând mult durata și suma total plătită. Este însă legal atâta timp cât rata nu este mai mare pentru a acoperi mai mult din datorie(principal). Pe de altă parte, rambursarea anticipată poate contracara exact acest efect, funcționând ca o rată mai mare.

Anonim spunea...

Ideea aceea ca bancile ar trebui sa recalculeze si dobanda incasata deja, in cazul unei rambursari anticipate, este gresita si arata necunoasterea fenomenului. Daca ar fi asa, atunci la limita, dupa cei 5 ani de rate din exemplu, la o rambursare totala (cu dobanda care devine 0, nu-i asa?), ar trebui sa recalculeze dobanda platita deja, tot la 0. Asta ar insemna nici mai mult nici mai putin, decat ca banca si-ar primi inapoi doar suma acordata. Absurd...
Si mai interesant ar fi sa platesti, sa zicem, 19 ani... Si sa faci rambursarea anticipata in ultimul an de credit... Cred ca ai lua niste bani frumosi, nu-i asa?
Hei!!! Ati uitat? Creditul NU ARE MEMORIE!

Anonim spunea...

Interesant si util articol!
M-am gandit si eu la o rambursare anticipata cu pastrarea ratei si reducerea perioadei de rambursare a unui credit ipotecar DE 38.250 EURO, contractat in sept.2007 la WOLSKBANCK. Fiind bugetar nu-mi pot permite decat o rambursare anticipata anuala de maximum 10.ooo ron. Ce reducere din perioada de rambursare as castiga, daca as proceda in acest mod(mentinerea ratei lunare cu reducerea perioadei? Multumesc pentru un eventual raspuns.

Mihai Voicu spunea...


La început poți reduce chiar și 12 luni la o rată plătită anticipat. Pe măsură ce plătești ajungi să reduci 2luni la o rată anticipată, pe la final reduci doar o lună și ceva.

Trebuie să citești pe scadențar conform indicațiilor din articol. Alternativ îți poate face și banca o simulare.

Dacă nu ai o altă metodă să scoți profit din acei bani, merită din plin să rambursezi anticipat cât mai mult.

Anonim spunea...

Multumesc pentru promptitudine.

Anonim spunea...

Buna, d-le anonim cu care Voicu tinde sa fie de acord; comparatia pe care o propuneti este simplista si nu ia in considerare valorile mari ale dobanzilor; daca ati avea un credit la o dobanda modica, ce se intinde pe vreo 20 ani ati vedea ca ar trebui sa platiti cel putin dublul sumei imprumutate in toata aceasta perioada. In prima parte a perioadei veti plati mai mult dobanzile. Pentru a va convinge,testati un simulator al unei banci pe internet; puneti intai aceeasi suma imprumutata pentru o perioada apoi incercati pentru jumatate din aceasta. Rambursarea anticipata cu diminuarea perioadei ar putea fi privita dintr-o alta perspectiva ca un imprumut pe o perioada mai scurta decat cea preconizata, doar ca primele rate au o valoare mai mica si ultima dintre ele cu o valoare mai mare. In acest caz, termenii contractuali se schimba, respectiv durata de utilizare a sumei devine mai mica, dobanda totala perceputa de banca e firesc sa fie raportata la perioada reala de imprumut. Am discutat deja speta cu un avocat, mai am nevoie de sprijin matematic.

Mihai Voicu spunea...

Matematic, o sumă datorată băncii generează în fiecare lună o obligație de plată a unei "chirii lunare" calculate la suma datorată. Această sumă se plătește din rată, iar ce mai rămâne se scade din suma datorată. Luna viitoare se întâmplă la fel, fără nici o legătură cu durata creditului.

Într-adevăr, dacă rata ar fi ceva mai mare, creditul s-ar termina semnificativ mai repede și s-ar plăti în total mai puțini bani. Nu văd însă cum se poate argumenta că acea "chirie" a banilor nu trebuie plătită pentru că rata a fost calculată la minim și datoria "principal" a scăzut mai greu. Există întotdeauna opțiunea de a rambursa anticipat mai mult, de asta am scris articolul.

Anonim spunea...

Mihai, e vorba espre cuantum, nu despre a nu plati ceea ce propui sa numim chirie. Eu platesc chiria pentru 20 de ani si folosesc doar 10 ani, doar ca in loc sa platesc o chirie egala in fiecare luna, platesc la inceput mai mult si apoi din ce in ce mai putin; e firesc zic eu sa se recalculeze aceasta chirie, pe care deja am platit-o ca si cum as fi utilizat banii 20 de ani, pentru durata de 10 ani.

Mihai Voicu spunea...

Eu spun că în fiecare lună plătești "chiria" pentru folosirea sumei în ultima lună, fără legătura cu durata creditului.

Ce mai rămâne din rată se scade din datorie, astfel că datoria scade treptat iar "chiria" scade și ea.

E puțin contra-intuitiv că dobânda este specificată anual, de fapt se aplică cam 1/12 din ea în fiecare lună.

Anonim spunea...

Buna ziua , am si eu o intrebare , imi cer scuze daca nu are mare legatura cu cea ce se discuta !
Doresc sa aplic ptr un credit , prima casa , sa zicem in valoare de 60000 euro/sau echivalentul in lei. Doresc o simulare exacta in situatia in care, sa zicem ca platesc constant/lunar 2500 de euro . In cat timp termin de achitat creditul sau mai corect spus cati bani inapoiez , la cei 60000 ridicati(lasand de o parte avansul). Si cum e mai vantajos, in cazul in care doresc sa achit creditul cat mai repede , sa l fac pe o perioada maxima sau cat mai scurta !? Multumesc anticipat !

Mihai Voicu spunea...

La sfârșitul articolului este un Excel de simulare. Cea mai bună simulare o face însă tot banca.

Cu cât creditul este pe durată mai mică, cu atât rambursezi în total mai puțin. Rata este însă ceva mai mare.

Anonim spunea...

Multumesc ,voi incerca si la banca, dar prima vizita a fost cam expeditiva , mi au inmanat cateva pliante si cam atat.
Sunt interesat de perioada de creditare , chiar daca intentionez sa l achit mai repede( anitcipat), nu ar fi mai avantajos sa merg pe o perioada maxima si sa l achit cat mai repede pot , decat sa fac imprumutul pe termen scurt din prima faza ?!

Mihai Voicu spunea...

Dacă îl achiți mai repede nu contează că ai ales perioada mai mare. Totuși, dpdv. psihologic e mai ușor să știi că ai de dat o rată un pic mai mare decât să strângi acei bani și să faci anticipat (și cu un mic comision).

Anonim spunea...

Asa este, metoda este simplista ca sa fie mai usor de inteles. Bancile procedeaza la acest tip de rate pentru ca BNR le permite si pentru ca vor sa incaseze cea mai mare parte din dobanda cat mai repede pt a-si minimiza riscul ca unii clienti sa intre intr-o eventuala incapacitate de plata.

Practic este cam aceeasi metoda de calcul a dobanzii folosita si la creditele cu capitalizare, atunci cand banca imprumuta bani de la populatie si plateste lunar dobanda la sold-ul din cont.

Nu cred ca veti avea sorti de izbanda in instanta si poate avocatul cu care ati vorbit va incerca doar ca sa mai faca rost de ceva banuti.

Mihai Voicu spunea...

N-aș spune că banca vrea să încaseze cât mai repede, ci cât mai mult timp. Ca creditul cu rate fixe, rata calculată pe o lună este gen 90% din rată, iar restul de 10% se scade din datorie. La rate descrescătoare ai plăti mai mult în prima rată, dar ai scăpa de credit mai repede și plătind nominal mai puțini bani.

Bineînțeles că poate exista un avantaj și în a rambursa mai încet și mai mult dar cu o rată mai mică. Imoral mi se pare că nu poți alege rata descrescătoare.

diamond spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.
tomyplus spunea...

Care este perioada de timp LEGALA sa primesc raspuns ( la solicitarea mea) cu soldul zere (adica inchis )dupa achitarea integrala a unui credit ?

Anonim spunea...

Trebuie spus un lucru explicit. Intotdeauna dobanda lunara platita la un credit depinde doar de doua valori: sold si dobanda. Nu are legatura cu lungimea creditului. Nu are legatura nici cu tipul ratei: egala sau inegala.

Asta inseamna ca daca voi contracta 3 credite, in acelasi timp, de aceiasi valoare, cu aceiasi dobanda, astfel:
1 cu rate egale pe 10 ani
1 cu rate egale pe 20 ani
1 cu rate descrescatoare pe, sa zicem, 15 ani,
voi plati ACEIASI dobanda lunara la toate creditele in prima luna. Ulterior, soldul se va reduce inegal si DOAR ASTA va face dobanzile diferite.
Nicio banca nu percepe dobanda anticipat, nu recalculeaza dobanzile pe 10 sa 20 de ani, etc. Doar SOLDUL este impartit egal, inegal sau mai stiu eu cum.
Nu va pierdeti timpul si banii pentru a da bancile in judecata pentru recalcularea ipotetica a unor dobanzi trecute, la rambursari anticipate prezente. Asta nu arate decat ca nu ati inteles cum functioneaza un credit.

Mihai Voicu spunea...

Păcat că nu am "LIKE" la comentarii, anteriorul comentariu a explicat mult mai concis decât mine cum funcționează creditul.

Anonim spunea...

Foarte bine scris articolul, m-am luminat ca eram confuz rau.
Brava la tine si multumesc...keep going !

Mihai Voicu spunea...

cp :)

Dl.Gica spunea...

Pentru cei care au credite si se incadreaza in conditiile "Electoratei" nu le recomand sa o aleaga deoarece in opinia mea, in prima faza, ajuta bancile ca sa va lungeasca creditele cu 2 ani.

Masura este discretionara si discriminatorie pentru ca nu ii ajuta pe toti cei care au datorii la bancii ci se limiteaza doar la cei care au maxim 1600 lei net si datorie < de 90 zile.

Ca sa poti beneficia trebuie sa indeplinesti cumulativ mai multe conditii. Pe langa cele doua mentionate mai sus mai sunt cateva:
3. Diminuarea cu maxim 500 lei a obligatiior de plata ale debitorului timp de maxim 2 ani;
4. Se prelungeste durata contractului cu perioada respectiva, si
5. Sa se pastreze dobanda de la data "restructurarii" imprumutului.

Oricine are un credit ar trebui sa stie ca rata lunara se compune din dobanda (care se aplica la soldul existent al creditului si se imparte la 12 luni) si principal (suma lunara care se scade din soldul creditului, din datorie).

Partea care intra in buzunarul bancii, adica dobanda, nu se va diminua, astfel ca se va diminua principalul, adica lunar veti rambursa mai putini bani din datoria fata de banca si va veti prelungi creditul cu 2 ani, perioada in care veti plati dobanda pentru banii imprumutati plus o suma mai mica din soldul creditul tau imprumutat.

Se mai mentioneaza in mod evaziv in nota de fundamentare urmatoarele: "La sfarşitul perioadei pentru care s-a realizat restructurarea, debitorul va primi o facilitate fiscală din partea statului român, astfel încât efortul de plată a datoriilor către bănci şi IFN, în creştere ca urmare a necesităţii restituirii sumelor amânate la plată, să se diminueze. Facilitatea fiscală se va acorda pe cel mult doi ani, atâta timp cât debitorul îşi onorează corespunzător serviciul datoriei."

EI SINGURI SUSTIN CA EFORTUL FINANCIAR al celui care are creditul "ESTE IN CRESTERE ca urmare a necesităţii restituirii sumelor amânate la plată".

Cei care vor alege aceasta optiune vor stii sigur ca timp de 2 ani vor plati lunar mai putin cu o suma ce nu va depasi 500 lei, insa ce va fi peste cei 2 ani nici cei care au creat-o nu stiu...

Glumind, probabil o sa zica ca nu veti mai plati impozit pe imobile si masini pe urmatorii 5 de ani :)

Eu personal nu o recomand! Veti sari din lac in put! Cel putin din analiza datelor de care dispunem in prezent.

Mihai Voicu spunea...

@Dl. Gica: Foarte fain explicat!

arakelian spunea...

si eu sunt mandra posesoare a unui credit ipotecar. Prima perioada a fost dicicila, pana am renovat, mobilat. Apoi mi-a crescut salariul, leul s-a devalorizat, asa ca am facut plati anticipate, cu scaderea perioadei.
Am facut plati anticipate, si sunt la final acum. Eu nu am inteles sistemul asa de bine, dar am comparat desfasuratorul, coloanele finale ( suma de rambursat, si dobanda de rambursat). A fost vizibil mai bine sa aleg sa reduc perioada de rambursare fata de sa reduc rata.

Intrebarea mea este: care e procedura cu banca la ultima plata anticipata?
-ma duc si cer inchiderea creditului
-ei imi calculeaza, eu depun banii
-a 2a zi cer desfasuratorul pe mail
-iar ma duc la banca sa cer inchiderea conturilor
-rezilierea ipotecii.

La rezilierea ipotecii, insa, ce trebuie sa fac? Stiu ca sunt niste costuri, dar... nu stiu pasii.

Mihai Voicu spunea...

@arakelian: cam așa ceva. Banca îți dă o adeverință că ai încheiat creditul, apoi pe baza ei îți scoate un notar ipoteca de pe casă, e vreo 2-300RON am impresia.

Anonim spunea...

Bună
Am un credit ipotecar în euro și vreau sa fac o refinanțare în lei la acest credit.
Vreau să știu la ce curs se face tragerea ptr a acoperii creditul în euro.

Mihai Voicu spunea...

Din câte bănuiesc eu, tu iei de la bancă lei și apoi e treaba ta cum îi transformi în euro pentru a acoperii creditul în euro. La refinanțare ar putea să se pună condiții suplimentare și ai putea ajunge să fii forțat să faci schimbul la banca care face refinanțarea, la cursul zilei.

Dl.Gica spunea...

O refinantare a unui credit ipotecar presupune costuri mari mai ales daca este facut la alta banca deoarece se platesc taxele de evaluare, notariale, radiere/inscriere ipoteca, comision acordare, comision analiza dosar si altele.
Mai mult ca sigur nu se merita.

In cazul in care ai o suma ce se incadreaza la creditul de nevoi personale fara ipoteca (sub 10.000 euro) vei avea dobanda mai mare decat la ipotecar si cel mai probabil "comision de administrare lunar", astfel incat costul creditului nou sa fie mai mare decat cel initial in euro.
De exemplu la o banca mare din Romania comisionul de administrare adunat pe cei 5 ani ai creditului de nevoi personale ajungea la aprox. 60% din dobanda perceputa pentru aceasi perioada. Deci atentie mare deoarece comisioanele pot dubla dobanda! Puteti verifica aceste sume pe linia de total din graficele/scadentarele primite la solicitarea ofertei de finantare. La unele banci acestea nu contin linia cu totalul dar o puteti calcula voi cu aproximatie.

Stiu asta pentru ca am studiat cateva oferte in acest sens deoarece eram si eu tentat. Dar momentan nu se merita si stau "la cutie".

Cel mai simplu si ieftin ar fi sa faci conversie valutara in conditiile in care exista aceasta optiune in contractul tau de credit. De obicei, aceasta conversie se taxeaza cu un comision de 10-100 euro, in functie de banca.

Daca nu ai aceasta optiune in contract atunci mai asteapta cateva luni deoarece sunt cateva initiative legislative in acest sens care sunt la stadiul de "dezbatere publica", iar bancile vor fi obligate sa accepte conversia dupa ce se va modifica legislatia in acest sens.
Exista si o directiva europeana in acest sens si cel mai tarziu legea ar trebui modificata in RO pana sfarsitul anului 2015.