<< O țară trăiește atât de bine pe cât poate produce bunuri și servicii utile și îndestulătoare >>
Caz 1: O țară fără multe importuri
Pentru o țară care nu prea face schimburi (import/export) cu exteriorul, bunăstarea cetățenilor înseamnă că țara respectivă își produce toate bunurile necesare pentru ca cetățenii să aibă o viață în care nevoile de bază, și nu doar ele, sunt satisfăcute.
Este evident că, pentru ca cetățenii să poată cumpăra sau consuma bunuri/servicii care îi duc spre bunăstare, acestea trebuie produse de cineva.
De asemenea aceleași bunuri sunt distribuite apoi și către pensionarii care au contribuit la rândul lor, când au fost productivi ei înșiși sau au ajutat sectorul producerii de bunuri și servicii. Se observă în diagramă că, fără a exista o producție suficientă de bunuri și servicii, nu există suficient de redistribuit nici sectorului din centrul diagramei, oricum am aloca banii prin metode administrative.
Securitatea personală este de asemenea importantă, nu e amuzant să ai de toate, dar să stai tot timpul în alertă că cineva încearcă să te fure. O poliție publică care protejează cetățeanul este, de asemenea, un serviciu pe care și-l produce o țară.
Tehnic, serviciile medicale ar intra și în "găleata" din dreapta. Deoarece, însă, valoarea lor este mai greu comparabilă cu produse pe care le cumpărăm, pentru simplificare, voi prefera aici să mă refer doar la ceea ce numim în general consum pentru bunăstare când suntem sănătoși. Bineînțeles, producerea de servicii mai bune de sănătate intră și ele în bunăstare și validează regula inițială.
Un sistem de educația performant nu intervine imediat în bunăstare, însă condiționează posibilitatea acelei societăți de a produce bunuri și servicii după următorul ciclu de educație.
Și, de ce nu, într-o astfel de țară se produc și bunuri și servicii în zona divertismentului și distracției, care să facă viața mai plăcută.
Caz 2: O țară care importă
Vei spune că o țară poate funcționa fără să-și producă multe din bunurile pe care le consumă, importându-le. Asta nu contrazice însă propoziția de început: o astfel de țară va trebui să exporte bunuri și servicii de valoare comparabilă pentru a putea importa ceea ce nu poate produce singură.
Un caz dus la limită sunt țările care exportă servicii financiare (gen Elveția), însă o astfel de poziție e foarte greu de obținut și are riscurile ei. Acea țară poate pierde dintr-un anumit motiv încrederea celor care o plătesc pentru a fi arbitru internațional.
Pe termen lung, o țară este mai puțin vulnerabilă unui șantaj extern dacă își poate produce singură bunurile și serviciile de bază și importă doar bunurile și serviciile de care se poate lipsi o perioadă lungă de timp (cel puțin un an).
Oricare ar fi nivelul de importuri ale țarii, bunăstarea locuitorilor va depinde direct de bunurile și serviciile pe care țara le poate produce, chiar dacă apoi le "schimbă" pe alte produse prin export + import.
Schimburi "incorecte"
O situație care poate afecta propoziția enunțată apare dacă țara respectivă este într-o poziție în care schimbă bunuri și servicii la preț "incorect".
Cazul fericit este al unei țări care are opoziție de monopol și poate șantaja alte țări să cumpere la un preț umflat. Dar ce înseamnă un preț umflat pe o piață liberă? De obicei poți observa asta dacă vânzătorul are poziție cvasi-monopolistă (de exemplu pe energie) și variația prețului nu reflectă variația prețului de producție sau variația cererii. Sau observi că acel producător poate vinde la prețul mare doar unor țări captive economic sau politic, iar variația prețului nu reflectă costul sau riscul livrării.
Cazul nefericit este al unei țări care este forțată să vândă la preț mult mai mic decât piața internațională, fără să existe un motiv obiectiv legat de calitate sau risc. Factorii care pot genera o astfel de situație pot fi economici (putere de negociere) sau politici (stat captiv unor interese externe). Există și situația în care un stat alege să vândă mai ieftin pentru beneficii viitoare - ar putea fi cazul Chinei.
Valoarea bunurilor, la export mai ales, poate fi îndoielnică. De exemplu o țară poate exporta servicii de jocuri de noroc sau chiar droguri, importând în schimb bunuri pentru o viață îmbelșugată. Chiar dacă teoretic este posibil un astfel de scenariu, practic o astfel de țară nu ajunge să ofere o bunăstare generală cetățenilor săi.
Investițiile
Contrar unei concepții răspândite, investițiile nu adaugă la bunăstare până nu încep să aibă o utilitate publică, gen șosele mai bune pe care ajungi mai rapid, spitale, etc. O investiție fără utilitate are cel mult meritul că stimulează un pic dezvoltarea unor producători locali, însă ai putea obține același lucru dându-le direct bani. Cât timp investiția nu ajută la crearea de bunuri, vorbim doar de o redistribuire a bunăstării de la cei care produc bunurile către cei care capătă un loc de muncă.
Există deci creștere economică fără creare de bunăstare, pe principiul "eu te plătesc să sapi un șanț și tu mă plătești să îl astup înapoi". Această "creștere" economică dispare cel mai rapid în cazul crizelor economice.
O investiție utilă poate însă să aibă un efect pozitiv în lanț, uneori greu de cuantificat. Șosele mai bune îți pot aduce investitori mari, care să creeze alte oportunități de afaceri locale. Sau măcar oamenii pot direcționa timpul și benzina economisite pentru crearea altor bunuri utile societății. Uneori, cele mai importante bunuri sunt cele pe care le produci pentru tine dacă ai un pic mai mult timp liber.
Fondurile europene
Fondurile europene nerambursabile au o caracteristică aparte, pentru că pot aduce ceva bunăstare și atunci când sunt folosite prost. Asta deoarece acei Euro intrați în țară se pot schimba apoi pe bunuri din import, însă doar ce rămâne după cumpărarea din import a celor necesare investiției. Acest efect este temporar și dispare repede după folosirea fondurilor.
Efectul cu adevărat pozitiv se obține doar investind în acele bunuri de infrastructură care cresc potențialul de producție al societății. O astfel de infrastructură poate să însemne și oameni mai bine pregătiți profesional.
Pensionarii
Pentru a asigura o bunăstare mai mare a pensionarilor, o țară trebuie să aibă un sector productiv puternic. Motivul este că orice bunuri și servicii consumate, fie au fost produse direct în acea țară, fie au fost cumpărate din import, în schimbul unor alte bunuri produse local și exportate. Oamenii nu trăiesc cu hârtii (fie ele și bani); orice bani neacoperiți în bunuri produse se duc în inflație și nu adaugă la bunăstare.
Apărarea
Totuși, chiar și cu aceste inechități, bunăstarea unei țări depinde esențial de bunurile și serviciile pe care le poate produce. Apărarea față de bullies internaționali, economici sau politici, poate fi și el un astfel de serviciu pe care și-l produce societatea, mai bine sau mai puțin bine, atât prin negocieri internaționale cât și prin capacitatea militară de a-și apăra interesele.
Țările puternice militar au avantaje inclusiv economic, însă se poate obține bunăstare economică și fără a fi masculul alpha regional. Important este să fie costul de a fi agresat mai mare decât beneficiile obținute de potențialul agresor.
Bineînțeles că bunăstarea se poate obține și furând prin putere militară, însă pe termen lung poate genera un recul dureros.
De ce unele țări produc mai multă bunăstare decât altele?
La această întrebare au încercat să răspundă mulți economiști și filosofi, inclusiv unul pe care l-am parafrazat în titlu. Voi încerca să dau și eu un răspuns, mai mult sau mai puțin original.
Am spus că bunăstarea țării depinde direct de bunurile și serviciile pe care le poate produce societatea, fie pentru a le consuma intern, fie pentru a le schimba cu altele prin import/export. E clar că trebuie să fie valoroase pentru cineva, și suficient de multe ca să poată îndestula majoritatea societății.
Dar ce face o țară să aibă o economie puternică? Ce este necesar pentru ca o țară să aibă o economie care produce suficientă bunăstare cetățenilor săi? Pentru moment să reținem că o țară poate obține mai multă bunăstare doar dacă produce mai multe bunuri și servicii care contribuie la bunăstare. O politică publică înțeleaptă va echilibra alocarea resurselor astfel încât să potențeze "producția" de bunăstare în țară.
Continuarea în Bunăstarea națiunilor II - BANII