P.S. Am scris acest articol anul trecut, ca o
introducere la o analiză macroeconomică pe care nu am mai făcut-o. Cred că este
suficient de clar și așa… alegoric…
Mă
refer la România, din punct de vedere al bunăstării medii a oamenilor, în următorii
ani. Nu o să mă refer la efectele situației politice actuale sau viitoare, deși
acestea vor avea influența lor. Acum vreau să evidențiez doar un efect economic
simplu, dat de dinamica fluxului de capital extern.
* * *
Dacă ați avut un credit pentru nevoi
personale o să înțelegeți foarte ușor despre ce vorbesc. În momentul în care te
împrumuți, totul este roz, ești „în bani”. Cumperi tot ce ți se pare că ar
putea deveni util, pui acceptul pe calitate și mai puțin pe preț.
Până când ajungi la fundul sacului. Banii sunt
pe terminate și mai sunt atât de multe lucruri extrem de importante care
trebuie cumpărate. Începi să te uiți mai atent la preț, „oare ce face în plus
aragazul acesta care costă cu 5 milioane mai mult ?”. Cu chiu cu vai termini
cumpărăturile și ultimii bani.
Aștepți cu înfrigurare salariul. N-ai observat
până acum, dar salariul nu mai este nici el ce era. O parte însemnată se duce
la rată. Acum că nu mai ai banii împrumutați începi să observi diferența.
Începe perioada grea în care trebuie „să strângi șurubul”.
Trec
câțiva ani și încep să apară primele reparații la achizițiile făcute din banii
împrumutați. Aragazul are nevoie de un nou termostat, camera trebuie
re-zugrăvită, un calorifer a ruginit, un robinet s-a blocat și trebuie
schimbat. Alți bani, și mai puține distracții… Dacă nu ți-a crescut între timp
suficient salariu poți spune că o duci mult mai rău decât imediat după ce ai
luat creditul.
Până termini creditul mai este ceva, realizezi
că vrei să-l termini cât mai repede. Descoperi că te poți mulțumi cu puțin și
mai reușești să mai pui și deoparte câțiva bănuți pentru plata anticipată. Alte
sacrificii, și mai puține plăceri satisfăcute.
* * *
La nivelul unei țări precum România situația este similară.
După ’89 a existat un flux de bani din exterior spre România. O mare parte a
intrat ca împrumuturi, către stat și către persoane fizice (vezi creditul
imobiliar în Euro). O altă parte a intrat pentru a cumpăra diferite fabrici,
terenuri, etc. Au mai intrat mulți bani și pentru investiții în fabrici, precum
Dacia. Acești bani au crescut bunăstarea peste producția efectivă de bunuri a
societății românești, prin produse importate. Reculul creditului a început să aducă
deja un regres al bunăstării, iar limanul este încă departe.
Dacă nu vor re-începe brusc investițiile
străine masive, vom trăi în continuare, la scară națională, efectul prezentat
mai sus. Creșterea "salariului" ar însemna creșterea economiei reale, care să
producă mai mult pentru consumul intern și pentru export. Continuând paralela,
investițiile străine pot reprezenta fie un nou împrumut care doar amână
scadența, fie o investiție în educația personală care să însemne o creștere viitoare
a "salariului" – depinde cum vor fi folosite.