Ce înseamnă bunăstarea sau prosperitatea pentru un om?
Cred că majoritatea oamenilor includ în bunăstare, în primul rând, satisfacerea rezonabilă a nevoilor de bază (hrană, locuință). De asemenea bunăstarea include posibilitatea de a beneficia de alte lucruri care sporesc confortul vieții, gen mașină de spălat rufe, frigider, un automobil confortabil, un telefon mobil, o tabletă, etc. Nu în ultimul rând o viață îndestulată înseamnă să poți beneficia de anumite distracții și activități recreative gen concediu într-o stațiune turistică.
Toate aceste lucruri, care se pot cumpăra cu bani, sunt grupate de economiști sub denumirea de "bunuri și servicii", unde "bunuri" înseamnă de obicei lucruri pe care le poți cumpăra iar "servicii" se referă la lucruri de care beneficiezi fără a deveni proprietarul lor, gen cazarea în concediu dar și banalul tuns. Acest "bunuri și servicii" acoperă cam tot ce se poate cumpăra cu bani și este produs de economie, contribuind de obicei la sporirea bunăstării umane.
Fericirea individului poate depinde și de alți factori care nu se pot cumpăra cu bani: prietenie, împlinire personală, spirituală, implicare în comunitate, etc. Acest articol își propune să trateze doar "bunăstarea" care este creată într-o economie (națională) și care este de obicei o expresie a puterii economice a acelei țări/națiuni.
Am spus că bunăstarea țării depinde direct de bunurile și serviciile pe care le poate produce societatea, fie pentru a le consuma intern, fie pentru a le schimba cu altele prin import/export. E clar că trebuie să fie valoroase pentru cineva, și suficient de multe ca să poată îndestula majoritatea societății.
Dar ce face o țară să aibă o economie puternică? Ce este necesar pentru ca o țară să aibă o economie care produce suficientă bunăstare cetățenilor săi?
Să fie educația? E clar că ai nevoie de oameni educați ca să produci bunuri complexe tehnologic. Acestea sunt exact bunurile care sunt mai scumpe și le poți schimba pe o cantitate mai mare de bunuri de bază (gen mâncare). Alternativ ar fi să aduci oameni pregătiți din alte țări, însă e de obicei mai ieftin să educi local, dacă nu ai cumva un capital imens care poate atrage creiere din alte țări.
Să fie capitalul? E destul de greu să crești economic fără capital. Cu capital cumperi bunurile necesare producției, plătești oameni până afacerea intră pe profit. Dacă este capital fix (teren, clădiri), te folosești de el pentru a produce. Totuși capitalul este destul de mobil, cu politicile adecvate poți atrage capital privat din alte țări. Profitul se poate repatria, dar se poate și re-investi, continuând să producă bunuri local. Taxele și salariile rămân local, inclusiv experiența de producție acumulată - care se poate transforma mai târziu într-o afacere locală, cu tot profitul consumat intern.
Să fie un sistem de recompensă motivant? Omul are o capacitate limitată de a produce bunăstare doar cu gândul la binele celuilalt. Este nevoie și de o motivație mai egoistă (câștigul personal) pentru a face societatea ca ansamblu să producă bunăstare la nivelul potențialului. Comunismul a demonstrat că nu poate produce suficientă bunăstare retribuind aproape egal indiferent de performanță. Apoi proprietarul individual are mult mai multă motivație să folosească capitalul la potențial, sau măcar să nu-l lase pradă hoților - comparativ cu proprietatea comună.
Să fie forța armată? E adevărat că există o corelație între puterea armată și dezvoltarea economică, dar cauzalitatea este mai multe inversă: nu poți avea o armată performantă dacă nu ai deja o economie puternică. Influența inversă este limitată la capacitatea de a acționa relativ independent pe piața economică internațională, și să ți se plătească datoriile.
Să fie infrastructura? E greu să faci afaceri într-o țară în care se circulă greu, nu poți aduce în timp util materialele necesare urgent, îți strici mașinile pe drumuri proaste. Probabil nu există țară economic dezvoltată care să nu beneficieze de o infrastructură dezvoltată de transport, comunicație, livrare. Și totuși o țară poate să decadă economic chiar dacă moștenește o infrastructură dezvoltată.
Să fie justiția? Atunci când investești capital și timp, vrei să fii sigur că te poți apăra dacă cineva te fură. Furtul nu e neapărat legat de a fura lucruri din mica firmă sau din companie. Chiar și furturile fine, prin devalizare, țin mult de sistemele interne ale companiei. Ceea ce nu poate o companie să controleze fără justiție este că cineva nu-și respectă contractul. Dai banii și nu primești produsul, sau livrezi produsul dar nu mai primești banii. O justiție eficientă ar trebui să apere firmele de astfel de abuzuri.
Să fie încrederea inspirată de țară? Nu prea îți vine să investești atunci când țara a trecut recent prin convulsii care te-ar fi afectat dacă ai fi investit deja. Investitorii preferă un climat predictibil, fără surprize politice majore - are piața suficiente surprize și singură.
Încrederea între oameni
Toate cele de mai sus contribuie fiecare la bunăstarea unei țări, creând climatul necesar investițiilor, locale sau din afara țării. Ar mai fi ceva, poate mai important decât toate, sau chiar o precondiție a celor de mai sus: încrederea între oameni.
Este vorba de încrederea că cel de lângă tine nu te va faulta grav atunci când nu te aștepți. Este despre încrederea care face ca doi, zece, o sută sau mii de oameni să poată lucra pentru un scop comun, convinși că, cel puțin, împreună le va fi mai bine decât separat.
România stă destul de prost la capitolul încredere între oameni. O spune chiar un studiu al lui Daniel David, un link. Dar lipsa încrederii nu este o lipsă psihologică în sine. Dacă am deveni brusc mult mai încrezători nu am deveni automat mai capabili de auto-organizare - am fi cel mult creduli.
Încrederea ține în primul rând de caracterul oamenilor din comunitatea în care activezi. La serviciu am încredere că dacă las portofelul pe birou nu îmi dispar banii. La un restaurant nu am aceeași încredere. Încrederea depinde de așteptările pe care le ai într-o anumită comunitate.
Bineînțeles un "măr stricat" se poate infiltra într-o comunitate de oameni cu caracter. Contează cât de probabil este ca cineva să încalce valorile pe care comunitatea le consideră obligatorii. Iar pentru asta contează și exigențele societății față de fapte reprobabile. Dacă cineva care fură din avutul comun (de la administrator de bloc până la politician) ar fi imediat stigmatizat în comunitate, atunci abaterile ar deveni mult mai rare - pentru că ar aduce un risc mult prea mare.
Valorile
Pentru a avea încredere în cei din jur trebuie să știi că ești într-o comunitate de oameni cu caracter. Valorile pe care și le asumă și le trăiește comunitatea duc la o încredere mai mică sau mai mare între oameni. Acel "asta se face" și "asta nu se face" au legătură directă cu felul în care puteam colabora pentru a produce bunăstare, pentru noi și pentru ceilalți.
În zilele noastre depinde tot mai puțin de individ nivelul său de bunăstare. Pentru a trăi bine ca individ este necesar ca întreaga comunitate să colaboreze cu bună credință pentru a face crea bunurile și serviciile care să ne facă viața mai ușoară. Dacă am analiza toate țările care reușesc să creeze bunăstare peste medie, am vedea probabil că fiecare are un sistem în care aderarea la un set de valori și la un set de instituții care să apere acele valori fac posibilă crearea bunăstării.
Instituțiile nu sunt de ajuns. Întotdeauna există problema "cine îl supraveghează pe supraveghetor?". Un sistem își poate menține valorile asumate doar dacă un procent suficient dintre oameni apără acele valori din proprie convingere, chiar dacă nu există cineva care să-i supravegheze.
Citește și:
Dar ce face o țară să aibă o economie puternică? Ce este necesar pentru ca o țară să aibă o economie care produce suficientă bunăstare cetățenilor săi?
Să fie educația? E clar că ai nevoie de oameni educați ca să produci bunuri complexe tehnologic. Acestea sunt exact bunurile care sunt mai scumpe și le poți schimba pe o cantitate mai mare de bunuri de bază (gen mâncare). Alternativ ar fi să aduci oameni pregătiți din alte țări, însă e de obicei mai ieftin să educi local, dacă nu ai cumva un capital imens care poate atrage creiere din alte țări.
Să fie capitalul? E destul de greu să crești economic fără capital. Cu capital cumperi bunurile necesare producției, plătești oameni până afacerea intră pe profit. Dacă este capital fix (teren, clădiri), te folosești de el pentru a produce. Totuși capitalul este destul de mobil, cu politicile adecvate poți atrage capital privat din alte țări. Profitul se poate repatria, dar se poate și re-investi, continuând să producă bunuri local. Taxele și salariile rămân local, inclusiv experiența de producție acumulată - care se poate transforma mai târziu într-o afacere locală, cu tot profitul consumat intern.
Să fie un sistem de recompensă motivant? Omul are o capacitate limitată de a produce bunăstare doar cu gândul la binele celuilalt. Este nevoie și de o motivație mai egoistă (câștigul personal) pentru a face societatea ca ansamblu să producă bunăstare la nivelul potențialului. Comunismul a demonstrat că nu poate produce suficientă bunăstare retribuind aproape egal indiferent de performanță. Apoi proprietarul individual are mult mai multă motivație să folosească capitalul la potențial, sau măcar să nu-l lase pradă hoților - comparativ cu proprietatea comună.
Să fie forța armată? E adevărat că există o corelație între puterea armată și dezvoltarea economică, dar cauzalitatea este mai multe inversă: nu poți avea o armată performantă dacă nu ai deja o economie puternică. Influența inversă este limitată la capacitatea de a acționa relativ independent pe piața economică internațională, și să ți se plătească datoriile.
Să fie justiția? Atunci când investești capital și timp, vrei să fii sigur că te poți apăra dacă cineva te fură. Furtul nu e neapărat legat de a fura lucruri din mica firmă sau din companie. Chiar și furturile fine, prin devalizare, țin mult de sistemele interne ale companiei. Ceea ce nu poate o companie să controleze fără justiție este că cineva nu-și respectă contractul. Dai banii și nu primești produsul, sau livrezi produsul dar nu mai primești banii. O justiție eficientă ar trebui să apere firmele de astfel de abuzuri.
Să fie încrederea inspirată de țară? Nu prea îți vine să investești atunci când țara a trecut recent prin convulsii care te-ar fi afectat dacă ai fi investit deja. Investitorii preferă un climat predictibil, fără surprize politice majore - are piața suficiente surprize și singură.
Încrederea între oameni
Toate cele de mai sus contribuie fiecare la bunăstarea unei țări, creând climatul necesar investițiilor, locale sau din afara țării. Ar mai fi ceva, poate mai important decât toate, sau chiar o precondiție a celor de mai sus: încrederea între oameni.
Este vorba de încrederea că cel de lângă tine nu te va faulta grav atunci când nu te aștepți. Este despre încrederea care face ca doi, zece, o sută sau mii de oameni să poată lucra pentru un scop comun, convinși că, cel puțin, împreună le va fi mai bine decât separat.
România stă destul de prost la capitolul încredere între oameni. O spune chiar un studiu al lui Daniel David, un link. Dar lipsa încrederii nu este o lipsă psihologică în sine. Dacă am deveni brusc mult mai încrezători nu am deveni automat mai capabili de auto-organizare - am fi cel mult creduli.
Încrederea ține în primul rând de caracterul oamenilor din comunitatea în care activezi. La serviciu am încredere că dacă las portofelul pe birou nu îmi dispar banii. La un restaurant nu am aceeași încredere. Încrederea depinde de așteptările pe care le ai într-o anumită comunitate.
Bineînțeles un "măr stricat" se poate infiltra într-o comunitate de oameni cu caracter. Contează cât de probabil este ca cineva să încalce valorile pe care comunitatea le consideră obligatorii. Iar pentru asta contează și exigențele societății față de fapte reprobabile. Dacă cineva care fură din avutul comun (de la administrator de bloc până la politician) ar fi imediat stigmatizat în comunitate, atunci abaterile ar deveni mult mai rare - pentru că ar aduce un risc mult prea mare.
Valorile
Pentru a avea încredere în cei din jur trebuie să știi că ești într-o comunitate de oameni cu caracter. Valorile pe care și le asumă și le trăiește comunitatea duc la o încredere mai mică sau mai mare între oameni. Acel "asta se face" și "asta nu se face" au legătură directă cu felul în care puteam colabora pentru a produce bunăstare, pentru noi și pentru ceilalți.
În zilele noastre depinde tot mai puțin de individ nivelul său de bunăstare. Pentru a trăi bine ca individ este necesar ca întreaga comunitate să colaboreze cu bună credință pentru a face crea bunurile și serviciile care să ne facă viața mai ușoară. Dacă am analiza toate țările care reușesc să creeze bunăstare peste medie, am vedea probabil că fiecare are un sistem în care aderarea la un set de valori și la un set de instituții care să apere acele valori fac posibilă crearea bunăstării.
Instituțiile nu sunt de ajuns. Întotdeauna există problema "cine îl supraveghează pe supraveghetor?". Un sistem își poate menține valorile asumate doar dacă un procent suficient dintre oameni apără acele valori din proprie convingere, chiar dacă nu există cineva care să-i supravegheze.
Citește și: