Ce zice Keynes
Keynes este înjurat pentru toate excesele de "stimulare" a economiei pe care politicienii lumii le patronează. Krugman spune că majoritatea celor care îl critică nu l-au citit. După ce am făcut un pic "mișto" de Keynes, m-am apucat să îl și citesc (sunt abia la primul sfer al cărții).
În esență, Keynes spune că economia poate ajunge la echilibru stabil pe multe paliere, inclusiv paliere suboptimale. Un exemplu de echilibru suboptimal este când șomajul este foarte mare. Nu este vorba de șomajul obișnuit de 4-5% al celor care nu vor momentan sau nu sunt în stare să muncească, ci este vorba de șomajul "involuntar" al celor care și vor și pot, dar nu au unde. Teza lui mult hulită este că pentru a reduce șomajul involuntar este nevoie de o creșterea artificială a puterii de cumpărare, de exemplu prin deficite bugetare ale statului.
Pe larg
Keynes argumentează că economia odată stabilizată pe un palier suboptimal (șomaj mare), tinde să rămână blocată în acea situație. Teoretic, dacă o parte din șomerii involuntari ar produce și ei ceva către societate, bunăstarea societății ar crește. Cantitatea mai mare de produse s-ar echilibra cu puterea mai mare de cumpărare a foștilor șomeri care iau salarii acum, economia ajungând la echilibru pe un palier superior
În realitate însă, faptul că puterea de cumpărare a actualilor șomeri este doar virtuală, logica economică aplicată fiecărei firme nu permite angajarea acelor șomeri. Dacă o firmă angajează un șomer pentru a produce mai mult decât există cerere pe piață, salariul acelui fost șomer va crea o creștere a puterii de cumpărare echivalentă cu salariul plătit, dar această putere de cumpărare nou creată se va împărții tuturor firmelor, firma angajatoare obținând o infimă creștere a cererii. Astfel, din punct de vedere al fiecărei firme în parte, angajarea șomerului nu este rentabilă economic.
Pe de altă parte, dacă majoritatea firmelor ar angaja câte un șomer, puterea lor de cumpărare s-ar distribui către majoritatea firmelor, astfel încât fiecare firmă ar primi în medie o creștere a puterii de cumpărare echivalentă cu salariul angajatului, deci ar deveni rentabilă angajarea. În plus, trebuie să treacă un timp până cererea crește proporțional cu salariile plătite, ar fi logic ca fostul șomer să-și plătească întâi datoriile, să economisească un pic și abia apoi să consume la capacitate maximă.
Keynes spune că singura soluție este că mâna statului să ghideze mâna invizibilă și să o ajute să treacă de la palierul suboptimal (cu șomaj mare) spre un palier de echilibru superior, în care șomajul este mai mic, până la ocuparea totală a forței de muncă angajabilă. Asta ar sparge cercul vicios în care șomajul ține cererea sub potențial ceea ce ține activitatea economică sub potențial, ceea ce întreține un șomaj artificial de mare. Altfel avem problema "oul sau găina", este improbabil ca agenții economici să se sincronizeze în a trece de la o stare suboptimală, printr-o stare încă și mai rea (minimul dintre 2 maxime locale), pentru a ajunge la o stare superioară celei de pornire.
Încheiere
Cam asta am înțeles eu până acum că este teza lui Keynes, o să citesc în continuare. De fiecare dată când politicienii invocă necesitatea unor stimuli Keynes-ieni, ar trebui să îi verificăm la șomaj, să vedem dacă într-adevăr există un șomaj involuntar mare sau vor doar să câștige capital electoral înainte de alegeri.
Dacă v-a plăcut articolul, daţi vă rog un share :