Din ciclul republicărilor : ================= Coșmarul președintelui Apăsase butonul...; nu înțelegea de ce celălalt făcuse asta, dar și el apăsase butonul; clipele deveneau lungi și apăsătoare; privirea rătăcită i se opri pe ecranul unui display unde rula nestingherit "jocul vieții", un program vechi, pe care numai nostalgia începuturilor informaticii îl salvase de la uitare. Nu avusese niciodată timp să-l privească, dar acum îi captiva privirea; straniu!; celulele vii și moarte începură să se metamorfozeze, mai întâi în șiruri abstracte de zero și unu, sfârșind prin a deveni doar simple zbateri de electroni. Monitorul își pierdu și el brusc consistența, devenind o grămadă ciudată de molecule. Până și lumina nu mai era decât o întrecere jucăușă între fotoni... Atunci ar fi urmat o bubuitură puternică, dar numai primele sunete ale BOOM-ului se auziră, celelalte fiind absorbite în neant. Apoi urmă nimic. Sau poate nici atât ...